•  Cel putin o cincime dintre cele mai mari companii publice din lume si-au luat angajamentul de a atinge obiective zero-net, iar pentru multe dintre ele aceasta inseamna sa se concentreze pe mai mult decat propriile emisii.
  •  Companiile importante se afla intr-o pozitie privilegiata pentru a inova, finanta si implementa tehnologia necesara pentru ca lumea sa isi atinga obiectivele de emisii zero-net.
  •  Companiile joaca roluri diferite, dar sunt unite in convingerea ca acum e momentul sa actioneze.

Pe tot globul, atat in orasele mari cat si satele mici, atat in economiile avansate, cat si in cele in curs de dezvoltare, angajamentul fata de sustenabilitate si actiune climatica face din ce in ce mai mult parte integranta din viata de zi cu zi.
Provocarile pe care le aduce schimbarea climatica sunt formidabile, iar sentimentul urgentei de a actiona nu a fost nicicand mai puternic. Lumea se uneste pentru a aborda provocarea existentiala – oferind un semn incurajator de scop comun si destin comun.

Sectorul privat preia initiativa in sustenabilitatea globala

Foarte important este ca ne aflam intr-un moment transformator in rezolvarea problemelor. In contextul in care lumea pune pe primul loc actiunea globala, companiile fac tranzitia si preiau initiativa in furnizarea de solutii pentru deceniile urmatoare.

Recent, Barometrul pentru 2022 al Trustului Edelman a aratat ca firmele sunt singura institutie globala de incredere ce poate solutiona cele mai presante probleme ale lumii, inclusiv schimbarea climatica si tranzitia energetica.
Mai mult de o cincime din companiile publice din intreaga lume si-au asumat targeturi zero-net privind emisiile de carbon. Si, mai important decat reducerea emisiilor, aceste ambitii ale companiilor reprezinta angajamentul de a inova, finanta si implementa tehnologia de care lumea are nevoie in viitor.

Tranzitia la era globala a actiunii pentru sustenabilitate

Pe masura ce lumea face trecerea catre o era globala a actiunii pentru sustenabilitate, aspecte precum “cine”, “ce”, “cum” si “cand” va reusi solutionarea celor mai stringente probleme ale lumii fac si ele tranzitia, iar corporatiile actioneaza din ce in ce mai mult ca tema unificatoare.

Cine?

Desi corporatiile preiau din ce in ce mai mult initiativa actiunii – in special prin tehnologie si inovatie – ele nu fac asta intr-un vid.
Una dintre caracteristicile definitorii ale responsabilitatii sociale corporate este colaborarea in timp real cu partile interesate. Cu alte cuvinte, angajatii, investitorii, clientii, comunitatile si organizatiile neguvernamentale detin parghii de influenta asupra actiunii corporate.
Iar aria acestei influente este nu doar fara precedent, ci si din ce in ce mai extinsa! Ne aflam intr-o era in care o singura scrisoare a actionarilor, un e-mail din partea unui client sau un apel telefonic al unei parti interesate pot determina consideratii mai ample in luarea deciziilor la nivel corporate.

Rolul guvernelor este si el in schimbare. In ultimele decenii, guvernele au intreprins si condus actiuni de mediu prin comanda si control, dar si prin reglementari si politici. Astazi, procesul decizional la nivel guvernamental nu poate tine pasul cu celelalte parti interesate care isi exercita influenta in decursul catorva luni sau chiar saptamani.
Dar in aceasta era a transformarilor, guvernul are de jucat un rol important, daca evolueaza. Guvernele colaboreaza din ce in ce mai mult cu companiile pentru a sprijini inovatia si tehnologiile de ultima ora, impartasind investitiile, riscurile si rezultatele.
In plus, guvernele pot fi un multiplicator de forta pentru succes, prin crearea unor cadre sanatoase de politici pentru implementarea tehnologiei prin programe fiscale, initiative de infrastructura si eficientizarea permiselor.

Ce?

Exista o multitudine de provocari legate de sustenabilitate, la nivel global – inclusiv schimbarea climatica, tranzitia energetica justa, protectia mediului, asistenta medicala, saracia, drepturile omului, egalitatea de gen si rasiala si altele – insa exista si o tema de baza, care le cuprinde pe toate: echitatea. Cu alte cuvinte, echitatea este obiectivul unificator in era sustenabilitatii globale.

Pentru ca in final, obiectivul sustenabilitatii globale este acela de a garanta intregii lumi oportunitatea de a duce o viata prospera. Probabil ca acest aspect este cel mai bine reprezentat de cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabila ale Natiunilor Unite, la care companiile se aliniaza din ce in ce mai mult in exprimarea prioritatilor din sfera sustenabilitatii.
Acoperirea globala a companiilor multinationale este pozitionata unic pentru urmarirea obiectivului de echitate, precum si al unei vieti juste si prospere pentru toti oamenii, in conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Sustenabila. Acest subiect va fi, de altfel, in prim planul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de anul acesta, al COP27 care va avea loc in luna noiembrie in Egipt si al COP28, ce va avea loc in 2023 in Emiratele Arabe Unite.
Desi vorbim despre evenimente mai ample prin natura lor, tema echitatii va fi una principala – garantand ca desi companiile contribuie cu tehnologie si inovatii la decarbonizarea sectoarelor industriale, ele fac si eforturi pentru imbunatatirea calitatii vietii pentru intreaga omenire in mod echitabil, asigurandu-se ca beneficiile tehnologiei propuse au o acoperire larga.

Cum?

Indiferent de natura afacerii, contributia generala a acesteia la solutionarea problemei schimbarii climatice si la imbunatatirea sustenabilitatii consta in capacitatea de a inova si de a oferi imbunatatirile tehnologice de care lumea are nevoie.
Fiecare companie va avea un rol diferit de jucat, inclusiv in materie de inovatie, finantare si investitii, operatiuni, lant de aprovizionare si logistica. Insa tehnologia este sectorul cu ajutorul caruia companiile vor determina schimbarea in deceniile viitoare.

Tocmai de aceea, exista aici doua obiective simultane: furnizarea celei mai bune tehnologii necesare pentru obtinerea de progrese, si initierea urmatorului pas al schimbarii, necesar pentru atingerea obiectivelor zero-net si altor obiective de sustenabilitate.
De aceea, companiile investesc in acelasi timp in tehnologii inovatoare si colaboreaza cu partile interesate pentru a finanta, livra, implementa si exploata in timp astfel de tehnologii, la scara larga.
Centrele de cercetare devin un fel de masini virtuale ale timpului, ce arata evolutia tehnologiilor viitoare de care lumea va avea nevoie pentru a reusi in deceniile urmatoare.

Cand?

Pentru multi stakeholderi, intrebarea referitoare la timp poate fi cea mai importanta pentru sustenabilitatea globala. Mai multa responsabilitate corporativa si certitudine in ceea ce priveste aspectul “timp” este una dintre diferentele marcante ale acestei ere transformatoare a leadershipului corporativ.
Companiile isi asuma din ce in ce mai mult angajamente referitoare la propriul impact – in sfera schimbarilor climatice, performantei de mediu si altor parametri de mediu, sociali si de guvernanta.

Acest tip de prognoza orientata catre viitor este o noutate absoluta. Desi exista o doza destul de mare de incertitudine cu privire la viitor, stabilirea unor ambitii si comunicarea transparenta cu privire la progresele si dificultatile ce apar in drumul catre obiective, sunt un instrument nou si esential nu doar pentru a gestiona prezentul si trecutul, ci si pentru a privi inainte.
Cat despre timing, cand vine vorba despre clima si tranzitia energetica, cea mai mare parte a lumii este concentrata pe mentinerea pana in 2030 a unui progres semnificativ cu tehnologia de astazi, folosind in paralel acest deceniu pentru a dezvolta o traiectorie catre obiectivele zero-net pana in 2050, cu tehnologii inovatoare.

Actiunea globala privind sustenabilitatea va evolua

Da, vor exista evolutii in materie de sustenabilitate la nivel global, insa generalizarea grosiera nu ajuta! Vom asista la obiective pe termen scurt, mediu si lung, pentru companii si sectoare, precum si actualizari si analize frecvente, odata cu evolutia tehnologiilor si a altor circumstante.
Vom avea parte atat de succese, cat si de esecuri si este normal sa fie asa, atata timp cat transparenta continua sa existe. Ea le poate permite partilor interesate sa identifice aspectele care functioneaza si punctele in care poate fi necesara o atentie suplimentara.

Sursa: https://www.weforum.org/agenda/2022/05/global-sustainability-corporations-lead-net-zero/

Foto: freepik