Într-un articol publicat în The Guardian, editorialistul George Monbiot analizeaza demersurile guvernelor care au semnat Acordul de la Paris, susținând că acțiunile lor nu sunt aliniate cu limitele impuse de sistemul climatic în măsura în care acordul o cere. Argumentul prezentat se învârte în jurul dezvoltării continue a sistemelor de extractie si rafinare a resurselor pe baza de combustibili fosili.
Ca mulți analisti ai acestui subiect, editorialistul arata calculele folosite, care sunt complet aliniate cu descoperirile actuale ale științei, așa cum sunt prezentate de IPCC în a V-a ediție a raportului lor de evaluare. Aceste calcule reprezinta o simplă scădere a emisiilor cumulate curente (aproximativ 600 de miliarde de tone de carbon de la începutul Revoluției Industriale) din nivelul ce corespunde la 1,5°C (aproximativ 750 de miliarde de tone) sau 2°C (aproximativ 1 trilion de tone). Această diferență, comparată fiind cu nivelul actual de extracție și producție a carburanților fosili, argumentează împotriva dezvoltarii unor sisteme suplimentare de astfel de resurse pentru ca acest lucru ne va duce dincolo de obiectivele de la Paris, presupunând că minele și puțurile curente au ajuns la epuizare.
Dar, această discuție, împreună cu multe prezentari similare, prezintă doar jumătate din poveste. Asa cum recunoașterea calculelor climatice este importanta, trebuie, de asemenea, sa dam importanta si calculelor referitoare la energie. Acum problema se complica, prin aceea că aceasta necesită atât o analiză a cererii de energie actuale și viitoare, și o evaluare cu privire la rata preconizată de dezvoltare a unui nou sistem de energie care sa il înlocuiasca pe cel existent. Aceasta înseamnă satisfacerea cererii, astfel încât să răspundă unei populații în creștere, ridicarii nivelului de trai la nivel mondial și stimularea creșterii economice, ca realități care stau la baza; adică livrarea nu doar a 500 EJ cat folosim in prezent in fiecare an, dar probabil livrarea a 1000 EJ cat vom folosi în fiecare an in viitor.
George Monbiot nu-si pune nici o speranță in dezvoltarea sistemelor de captare și stocare a carbonului (CSC), ceea ce inseamna că sistemul energetic pe care el il propune trebuie să fie cu zero emisii, astfel încât să limiteze/stopeze acumularea de dioxid de carbon în atmosferă și sa îndeplineasca obiectivele de la Paris. Dar lumea industrială in care trăim este construita pe procese, cum ar fi topirea minereului de fier și fabricarea cimentului, ambele fiind mari generatoare de dioxid de carbon. Pentru moment, nu s-au dezvoltat tehnologii noi care ar putea înlocui hidrocarburile în servicii, cum ar fi aviația; deci, trebuie să fim în măsură să gestionam în mod direct dioxidul de carbon. Implementarea si dezvoltarea sistemelor de captare a carbonului și a celor de stocare a energiei, prin urmare, devine o parte critică a sistemului integrat ce trebuie construit. Acesta poate fi atașat direct proceselor industriale sau indirect incercand sa compensam emisiile care ar putea veni dintr-o sursă, cum ar fi aviația.
CSC este o realitate astăzi, chiar dacă implementarea rămâne limitată. Tehnologia nu este o himera, așa cum sustine George Monbiot; de fapt, a fost dovedita la scară mare. Un exemplu este Shell Quest din Canada, care a fost construit din buget propriu, în doar trei ani după ce a fost luată decizia finală de investiție. Acum a sărbătorit un an de funcționare la capacitate maxima și a depozitat 1 milion de tone de dioxid de carbon, la 2-3 kilometri adancime, în formațiunile Cambrian găsite sub Alberta. Problema cu CSC nu este tehnologia sau capacitatea de a construi o instalație unică, ci dezvoltarea unui set adecvat de mecanisme de sprijin economic pentru a dezvolta în continuare la scară acest mecanism, care necesită o legislatie reală.
Climatologia, cantitatea de energie necesara in viitor, tehnologiile viitorului pentru producerea de energie, dezvoltarea si implementarea sistemului CSC și viteza de dezvoltare a infrastructurii energetice viitoare sunt doar câțiva dintre factorii care trebuie să fie adusi împreună pentru a încerca o analiză completă a problemei climaterice cu care ne confruntăm.
Echipa “Shell Scenario Team” a lucrat câteva luni de zile, anul acesta, doar pe aceasta tema și a publicat un nou raport, “O viață mai bună pe o planeta sanatoasa: Directii catre zero emisii“, încearcand să răspundă la întrebările dificile pe care George Monbiot le adreseaza. Raportul descrie un sistem energetic, care ajunge la emisiile nete zero, chiar folosind o parte din producția de combustibili fosili actuala pentru a satisface cererea din sectoare precum aviație, transport maritim, fabricarea de produse petrochimice și industria grea – acolo unde sursele de energie regenerabila fie nu există sau sunt puțin eficiente. Problema este mult mai complexă decât “înlocuirea cu energie regenerabilă și dezvoltarea de infrastructură cu emisii reduse de dioxid de carbon” așa cum a sugerat George Monbiot, pur și simplu din cauza gamei largi de bunuri și servicii care provin din petrol, gaze naturale și cărbune. O imagine finală a rezultatului emisiilor este prezentata în diagrama alaturata – fiind sustinut de un sistem de productie al energiei electrice mult mai mare in comparatie cu cel de azi, în mare parte alimentat de energie eoliană, solară, nucleară, hidro și diverse alte tehnologii. Este probabil sa ne ia un secol pentru dezvoltarea lui.
The New Lens Scenarios și A Better Life with a Healthy Planet fac parte dintr-un proces în curs de desfășurare – scenariu de lucru – folosit de Shell de mai mult de 40 de ani pentru a evalua si dezvolta directiile viitorului mediu de afaceri. Studiul are la bază ipoteze plauzibile și cuantificabile, iar acestea sunt gandite să dezvolte managementul și chiar să ia în considerare evenimentele care par a fi greu posibile. Scenarii, care, nu sunt destinate să fie predicții ale unor evenimente viitoare probabile sau rezultate, iar investitorii nu ar trebui să se bazeze pe ele atunci când iau decizia de a investi în ceea ce privește valorile mobiliare Royal Dutch Shell plc.
Este important de remarcat faptul că portofoliul existent al Shell a fost dezvoltat in zeci de ani. Acesta include active într-un spectru larg de intensități energetice, inclusiv unele cu intensitate peste medie. Cu toate acestea, nu există planuri imediate de a trece la un portofoliu de zero emisii în urmatorii 10-20 de ani.
Foto: freepik
