În 2009, Fernando Alonso sosea la Ferrari cu două titluri de campion mondial la activ şi cu speranţe mari de a-l obţine pe cel de-al treilea la volanul unui monopost al Scuderiei. Cinci ani mai tarziu, spaniolul a rămas tot cu două titluri mondiale, dar a acumulat multe frustrări şi neîmpliniri în special din cauza faptului că maşinile pe care italienii i le-au pus la dispoziţie nu au fost niciodată la înălţimea concurenţilor şi  nu i-au permis să ofere întreaga măsură a talentului său uriaş. Deşi a scos tot ce se putea (şi uneori chiar mai mult) din monoposturile pe care le-a avut la dispoziţie, spaniolul nu a putut decât să asiste neputincios la câştigarea titlurilor mondiale de către Jenson Button (cu Brawn GP) sau Sebastian Vettel (cu Red Bull). Fanii săi, dar şi oficialii Ferrari au început să se întrebe: oare cât mai durează până o echipă cu şanse reale la titlu îl va ademeni pe Alonso în curtea sa?

Fernando-Alonso

Schimbările din Formula 1, posibile schimbări şi pentru Alonso

Luna septembrie a consemnat două evenimente foarte importante care ar putea grăbi  plecarea lui Alonso de la Ferrari. Prima este plecarea preşedintelui Ferrari, Luca din Montezemolo, de la cârma producătorului italian. Montezemolo a fost unul dintre apropiaţii lui Alonso şi un om cu adevărat pasionat de Formula 1 şi foarte implicat în fenomen. Este greu de crezut că înlocuitorul lui Montezemolo, Sergio Marchionne, nu va schimba nimic la Ferrari sau va fi la fel de implicat şi pasionat de capitolul Formula 1 ca predecesorul său. Iar dacă Alonso va realiza că echipa sa nu dispune de resursele financiare şi umane de care are nevoie pentru a construi un monopost cu adevărat performant, el nu va ezita să plece către o echipă care îl poate aduce aproape de titlul mondial.

Al doilea eveniment important din septembrie este trecerea în nefiinţă a preşedintelui băncii spaniole Santander, Emilio Botin, cel mai important susţinător şi sponsor al lui Alonso. Botin conducea banca Santander ca un autocrat şi investea sume uriaşe în pasiunea sa pentru Formula 1. Pentru preşedintele Santander, să susţină un pilot spaniol în Formula 1 era un motiv de mândrie iar banii nu contau. Când Alonso a venit la McLaren în 2007, Botin l-a susţinut puternic şi a suportat chiar o parte importantă din salariul său. Odată cu dispariţia lui Botin, nu este exclus ca membrii consiliului director al Santander să ia decizia că investiţiile băncii în Formula 1 nu reprezintă o prioritate şi să închidă robinetul cu bani. Probabil că nici Alonso nu ştie în momentul de faţă ce impact va avea moartea lui Botin asupra carierei sale la Ferrari.

Totuşi, faptul că aceste două personaje importante au dispărut din peisajul lui Alonso de la Ferrari va avea cu siguranţă consecinţe importante asupra carierei spaniolului. Dacă viitorul lui Alonso la Scuderia Ferrari se afla deja sub semnul întrebării, pierderea acestor două personalităţi uriaşe ale Formulei 1 adaugă şi mai multă incertitudine în privinţa continuării relaţiei Ferrari-Alonso.

Foto: freepik