O simpla punga de plastic a devenit un simbol pentru problema din ce in ce mai grava pe care lumea o are cu deseurile plastice. Cu toate acestea, exista sapte definitii la nivel global pentru ceea ce numim simplu “punga de plastic”, iar asta complica eforturile de a reduce proliferarea acestor pungi.
Interzicerea pungilor, alaturi de alte ambalaje din plastic, este masura utilizata cel mai frecvent pentru a tine in frau deseurile din plastic. Pana in prezent, 115 natiuni au adoptat aceasta abordare, insa in moduri diferite. In Franta, sunt interzise pungile cu o grosime mai mica de 50 microni, in timp ce in Tunisia, de pilda, sunt interzise pungile cu o grosime mai mica de 40 microni.
Aceste diferente creeaza decalaje si lacune care permit pungilor ilegale sa isi faca drum catre vanzatorii ambulanti si catre tarabele din piete. Kenya – tara care a adoptat in 2017 cea mai dura lege privind interzicerea pungilor de plastic – a avut de luptat cu pungile ilegale introduse clandestine in tara din Uganda si din Somalia. Cu aceeasi problema s-a confruntat si Rwanda.
In acelasi mod, milioane de plase de tantari pe care Rwanda le-a importat din Statele Unite au ajuns in ambalaje din plastic al caror continut chimic nu a fost facut public – chiar si dupa ce o companie de reciclare din Rwanda a solicitat acest lucru, facandu-le astfel sa devina nereciclabile.
Pentru companiile globale precum Nestle, care vinde produse alimentare in 187 de tari, aceste decalaje inseamna respectarea a 187 de seturi diferite de reglementari nationale privind ambalajele din plastic.
Acestea sunt doar trei exemple pe care le-am folosit pentru a ilustra sutele de politici contradictorii, inconsecvente si lipsa de transparenta existente in comertul global cu materiale plastice, toate ingreunand controlul asupra acumularii unor cantitati din ce in ce mai mari de deseuri din plastic.
Nu numai ca definitiile difera de la tara la tara, insa nu exista reguli globale cu privire la practici precum determinarea materialelor plastice care pot fi amestecate intr-un singur produs, iar aceasta lipsa creeaza un potential cosmar pentru reciclare. Nu exista, de asemenea, nici metode acceptate la nivel international pentru a masura cantitatea de deseuri din plastic care ajung in mediu. Fara standarde uniforme sau date specifice, rezolvarea acestei probleme devine practic imposibila.
Situatia se poate schimba, in curand, pe fondul cresterii sprijinului pentru un tratat global cu privire la problema deseurilor de plastic. Cel putin 100 de natiuni si-au exprimat deja sustinerea pentru un “tratat al plasticului”, iar cei implicati in discutiile preliminare sunt optimisti ca un astfel de tratat ar putea fi aprobat intr-un ritm care sa conteze, asa cum s-a intamplat in cazul Protocolului de la Montreal din 1987, care a impiedicat epuizarea stratului de ozon din stratosfera.
„Guvernele nu vor putea face ceea ce au de facut daca nu se pot baza pe un parteneriat international si pe un cadru international. Nu va functiona”, spune Hugo-Maria Schally, seful biroului pentru cooperare multilaterala in domeniul mediului din cadrul Comisiei Europene. „Este o problema concreta, care cere o solutie concreta, iar un acord global va putea oferi acest lucru”.
Mesajul lui Schally catre industrie este direct: „Puteti beneficia de politici publice pentru a face plasticul sustenabil, asta insemnand ca puteti face parte din solutie, sau puteti deveni defensivi si sa faceti astfel parte din problema”.
Un val de deseuri
Principalul argument impotriva incercarii de a promova un tratat prin intermediul Organizatiei Natiunilor Unite si a celor 193 de state membre ale sale este ca negocierile se pot prelungi pe o durata de 10 ani sau mai mult, iar in problema plasticului nu mai e mult timp de pierdut.
275 de milioane de tone de noi deseuri din plastic sunt create anual, iar pana in acest moment, 75% din toata cantitatea de plastic produsa vreodata in lume s-a transformat in deseuri. In plus, conform tuturor prognozelor, productia se va tripla pana in 2050.
O cercetare de anul acesta sugereaza ca acumularea de deseuri din plastic in oceane urmeaza sa se tripleze si ea pana in 2040, ajungand la o medie de 29 de milioane de tone pe an.
Cu astfel de cifre, nu este de mirare ca niciuna dintre natiunile care contribuie cel mai mult la cantitatea de deseuri de plastic care ajung in mediu nu a reusit sa controleze deseurile gestionate gresit. Si, desi tratatele globale necesita timp, nicio problema de mediu de aceasta amploare nu a putut fi rezolvata fara un astfel de tratat.
Poluarea cu plastic se afla pe ordinea de zi a Organizatiei Natiunilor Unite inca din 2012. In 2019, cand Adunarea pentru Mediu a ONU s-a reunit pentru ultima data fata in fata, la Nairobi, discutiile despre deseurile de plastic au fost blocate in primul rand de Statele Unite, care s-au opus unui tratat obligatoriu. Singurul acord rezultat a fost unul referitor la continuarea discutiilor.
In ultimul deceniu, lucrurile s-au schimbat dramatic. „In 2015, nicio tara nu si-a exprimat interesul vis-a-vis de realizarea unui tratat global”, spune Erik Lindebjerg, care conduce campania impotriva deseurilor din plastic din Oslo a World Wildlife Fund. El a contribuit la supervizarea publicarii Argumentelor Economice pentru un Tratat ONU impotriva Poluarii cu Plastic, un raport pregatit in parteneriat cu Fundatia Ellen MacArthur, care detaliaza modul in care un astfel de tratat ar putea rezolva o gama variata de probleme de afaceri. „Intr-un fel, am atins un punct de saturatie, iar efectele pot fi vazute peste tot”.
Industria si-a anulat opozitia
„Ne-am modificat pozitia pe masura ce situatia a evoluat”, spune Stewart Harris, executiv in cadrul Consiliului American de Chimie, vorbind in numele Consiliului International al Asociatiilor din Industria Chimica, o asociatie globala din care face parte si Consiliul American de Chimie.
„Am fost ingrijorati cu privire la aspectul obligatoriu al unui tratat global. Am simtit ca nu suntem inca pregatiti pentru asta”, spune el. „Dar acum lucrurile s-au schimbat. Acum credem ca este nevoie de un instrument global care sa ne ajute sa obtinem eliminarea deseurilor din mediu si sa ajute companiile sa isi indeplineasca angajamentele voluntare”.
Ce se afla pe masa negocierilor?
Discutiile preliminare sunt deja in desfasurare, toate vizand urmatoarea intalnire fata in fata, ce va avea loc la Nairobi, unde sunt sperante mari ca se poate ajunge la un acord pentru a merge mai departe cu discutiile legate de tratat.
Tarile scandinave au purtat in mod traditional discutii cu privire la deseurile de plastic, cu Norvegia, in calitate de presedinte actual al Adunarii pentru Mediu a ONU, preluand initiativa. Insa exista si alte grupuri de tari care s-au intalnit si au dus discutiile cu un pas mai departe. Ecuador, Germania, Ghana si Vietnam au organizat mai multe sesiuni in acest sens, urmatoarea fiind planificata pentru luna septembrie. Micile natiuni insulare – inundate de deseurile de plastic ce plutesc in deriva – care au mult de pierdut din pricina schimbarii climatice, au purtat si ele discutii preliminare proprii.
Obiectivul general al discutiilor timpurii a fost acela de a stabili o data clara pentru a interzice deversarea plasticului in oceane.
Restul agendei este axat pe patru subiecte principale: un set armonizat de definitii si standarde care sa elimine inconsecventele, cum ar fi definitia clara a unei pungi de plastic; coordonarea unor obiective si planuri nationale; un acord privind standardele si metodologiile de raportare; si crearea unui fond pentru construirea de facilitati pentru gestionarea deseurilor acolo unde acestea sunt cele mai necesare, adica in tarile mai putin dezvoltate.
Christina Dixon, specialist in oceane in cadrul Agentiei pentru Investigarea Mediului, o organizatie nonprofit de mediu cu sedii la Londra si Washington, spune ca metodele existente astazi pentru gestionarea pietei plasticului nu sunt sustenabile. „Trebuie sa gasim o modalitate de a privi plasticul printr-o lentila globala. Este vorba despre un material care polueaza pe tot parcursul ciclului sau de viata si dincolo de acesta. Nicio tara nu este capabila sa faca fata provocarii singura”.
Puterea opiniei publice si a dialogului
Opinia publica indeamna si ea la schimbare. Poluarea cu plastic este una dintre cele mai presante trei preocupari de mediu, alaturi de schimbarea climatica si de poluarea apei, potrivit unui sondaj din 2019 inclus in raportul Argumentele Economice pentru un Tratat ONU.
Tinerii activisti care au iesit in strada in 2019 pentru a protesta impotriva lipsei de actiune in privinta climatului s-au concentrat asupra deseurilor din plastic. Mai multe studii din domeniu arata ca Generatia Z si Millenialii fac presiuni asupra producatorilor de produse de consum in sensul unor practici de sustenabilitate.
Apoi, mai exista si faptul ca partile opuse discuta acum intre ele.
In 2019, Dave Ford, un fost director de publicitate a carui companie organiza vacante scumpe pentru lideri de corporatii in Antarctica, Africa si alte destinatii de acest gen, a decis sa organizeze o croaziera de patru zile si un maraton de discutii in acelasi timp, de la Bermuda la Marea Sargasso, pentru 165 de persoane care lucreaza cu deseurile din plastic. Lista pasagerilor a inclus de la directori ai Dow Chemical pana la reprezentanti Greenpeace. Intr-o miscare conceputa pentru a obtine publicitate maxima, un activist Greenpeace a impartit camera cu un executiv Nestle, in cadrul a ceea ce a devenit cunoscut la bord ca un moment de tip “Sleeping With The Enemy”.
Trucul a functionat. Multi dintre cei care s-au aflat in aceasta croaziera inca vorbesc intre ei, iar tensiunile care se construisera au fost aplanate. De atunci, Ford a fondat reteaua Ocean Plastics Leadership Network si a recrutat activisti si directori din industrie care sa se alature conversatiei pe aceasta tema.
„Incercam sa facem in asa fel incat toate partile care s-au razboit de-a lungul timpului, in mod traditional, sa isi inteleaga reciproc pozitiile, spune Ford. „In multe cazuri, ar putea fi mai aproape unii de altii decat isi imagineaza”.
Foto: freepik
