Un studiu recent arata ca cele mai multe dintre orasele extrem de fericite din lume au indici mari de sustenabilite.
Pe masura ce populatia mondiala ajunge la o uluitoare cifra de 7,8 miliarde de persoane, iar nevoia unui stil de viata ecologic este din ce in ce mai accentuata, guvernele si autoritatile din intreaga lume fac eforturi sa imbunatateasca mediul atat pentru oameni, cat si pentru fauna salbatica.

O companie aeriana de top in materie de sustenabilitate, Icelandair si-a dorit sa vada daca aceste modificari au un efect pozitiv asupra cetatenilor, si daca da, in ce masura.
In acest scop, compania aeriana a comparat cele mai fericite orase din lume, pornind de la Raportul Mondial privind Fericirea si ajungand pana la indicatorii de mediu, pentru a vedea daca exista o corelatie.

Comparatia arata ca cele mai fericite orase au mai putine masini, un procent mare de energie sustenabila si scoruri mari in ceea ce priveste mersul pe jos, ceea ce inseamna un acces important la facilitati la o distanta ce poate fi parcursa pe jos.
Tel Aviv este o exceptie, orasul avand un scor ridicat de fericire, insa un procent de numai 5% energie sustenabila si cele mai mici rate de reciclare, in comparatie cu celelalte orase, ajungand la numai 19%.

Reykjavik se afla pe prima pozitie, cu 99% energie sustenabila, cel mai mult spatiu verde pe cap de locuitor, cel mai mic numar de masini si un scor de mers pe jos 92/100.
Studiul arata ca, in general, cu cat un oras este mai ecologic, cu atat locuitorii acestuia sunt mai fericiti, ceea ce este o veste buna, avand in vedere raportul „cod rosu” al ONU, care a avertizat ca schimbarea climatica este o problema care necesita o abordare mult mai rapida decat s-a crezut pana acum.

Sursa: https://www.jpost.com/international/does-sustainability-improve-world-happiness-676597

Foto: freepik