Mijlocul lunii septembrie s-a dovedit a fi unul plin pentru climatologi, cu multe evenimente de profil în Europa și America de Nord. În cazul celor din urmă, Săptămâna climatologiei de la New York, care coincide cu Adunarea Generală a ONU, a fost cea mai mare. În Canada, la Institutul Pembina a avut loc întâlnirea anuală Alberta Climate Summit, cu peste 500 de participanţi într-un centru de conferințe din Calgary. În Marea Britanie, la o conferință populară la Oxford, s-a sustinut ridicarea ştachetei obiectivelor acordului de la Paris, și anume limitarea încălzirii sistemului climatic la 1,5 ° C. Această conferință este parte a procesului care a condus la raportul special al „IPCC on 1.5°C”, solicitat ca parte a Acordului de la Paris și care are ca termen anul 2018.
În Canada și la „Climate Week” a fost susţinută o bună parte a noii publicații Net-Zero Emissions (emisii zero) de la Shell Scenarios Team care s-a bucurat de apreciere. Același lucru s-a întâmplat și la conferinţa de la Oxford.
Termenele arată un curs plauzibil al evenimentelor pentru fiecare dintre cele două scenarii New Lens Scenarios, cu finalitatea, în ambele cazuri, cu zero emisii. Dar amploarea implementării, atât pentru inițiative de dezvoltare a infrastructurii cât și pentru politica referitoare la energia fizică, subliniază nevoia urgentă de acțiune la nivel național respectând Acordul de la Paris.
De exemplu, în „Oceans scenario”, stabilirea prețurilor pentru carbon este aplicată aproape la nivel global până în 2036, la un nivel de peste 30$ per tonă de CO2. Azi putin mai mult de 20% plătesc taxe pe carbon cuprinse între 5-15$, iar altele 30$ – British Columbia. Ne-a luat aproape 20 de ani pentru a ajunge aici (cu Protocolul de la Kyoto, ca un punct de plecare teoretic).
„The Mountains scenario” are un termen imediat pentru CSC, cerând ca până în 2033 să se ajungă la o stocare de aproximativ 1Gt/an CO2 – acest lucru este echivalentul a aproximativ 1000 de proiecte Quest, proiectul pe scară largă Shell din Alberta. O astfel de rată de implementare este încă posibilă, deși este nevoie de implementare a CSC la scară largă, rapid, la rata la care GNL este în prezent în curs de construcție.
Pentru „Oceane” se prevede o rată rapidă de dezvoltare a energiei solare, în măsura în care până în 2044 se estimează o capacitate de 10000 GW la nivel global. Aceasta fiind azi de aproximativ 250 GW. Cu toate acestea, sectorul energetic nu este complet decarbonizat până la 2089. Prin contrast, scenariul preconizează neutralizarea carbonului din sectorul energetic până în 2061.
O caracteristică interesantă a ambelor scenarii este că avem nevoie, până cel puțin la jumătatea secolului, ca emisiile globale de CO2 să scadă sub 30 de gigatone pe an. In timp ce unii analisti și observatori ai sistemului energetic cer emisii zero până în 2050, o analiză bazată pe ratele reale potențiale de dezvoltare ale noilor sisteme energetice majore nu acceptă un astfel de rezultat.
O altă etapă importantă este dublarea dimensiunii sistemului energetic la 1000 EJ (de la 500 EJ astăzi), ajungând la un astfel de nivel, în ambele scenarii, în 2070. Astăzi suntem peste 7 miliarde de oameni, cu o medie a cererii de energie pe cap de locuitor de aproximativ 70 GJ pe an, deși intervalul se creşte de la aproximativ 20 GJ în unele părţi ale Africii până la peste 300 GJ pe an în America de Nord. O medie globală de peste 100 GJ pe an este probabil să fie necesară pentru accesul larg la apă curată, o bună igienă și o gamă largă de servicii energetice (de exemplu, de refrigerare), dar cu o diferenţă mai mică între țări în acest interval de consum.
Foto: freepik
