Poate fi destul de dificil sa gasesti specialitati marine sustenabile… Jocelyn Timperley, jurnalist specializat pe schimbare climatica si mediu la BBC, patrunde mai adanc intr-o zona de interes pentru societatea actuala: cum putem face alegerile alimentare cele mai benefice pentru mediu.

Pentru o persoana care isi doreste sa adopte o dieta mai sustenabila, alegerile ce tin de consumul de specialitati marine pot fi derutante, la drept vorbind.
Este o categorie alimentara vasta, ce include orice de la creveti de crescatorie pana la macrou salbatic si poate avea o gama uriasa de efecte pentru mediu, de la emisii importante de carbon pana la efecte neplacute legate de pescuitul excesiv, capturi accidentale masacrate sau poluarea cu antibiotice.

Multe persoane care isi doresc sa manance mai ecologic aleg sa evite complet toate acestea si merg pe optiunea vegetariana sau vegana.
Dar exista si specialitati marine ce implica emisii reduse de carbon si efecte mai putin nocive fata de mediu si care pot fi in acelasi timp si o sursa alimentara sanatoasa. Iar daca tot mananci peste, conteaza foarte mult sa alegi o optiune mai sustenabila.
„Categoria specialitati marine este extrem de diversa”, spune Jessica Gephart, profesor asistent in Stiinta Mediului la Universitatea Americana din Washington DC. „Ea cuprinde aproximativ 2.500 de specii diferite, produse in crescatorii si in urma activitatilor de pescuit.

Vorbim in mod real despre existenta unor sisteme de productie foarte diferite”.
Tocmai de aceea, categoria cuprinde cateva “oportunitati foarte bune de a gasi optiuni cu adevarat sustenabile” a mai spus ea.
Pentru a incerca sa-si puna ordine in grijile privitoare la sustenabilitatea alimentatiei pe baza de peste Jocelyn Timperley a decis sa experimenteze urmarindu-si consumul de specialitati marine timp de o luna.
Ea si-a notat toate informatiile legate de alimentele consumate – inclusiv unde si cum a fost prins fiecare peste – pentru a vedea exact ce informatii le sunt disponibile in general consumatorilor de fructe de mare, cel putin in Marea Britanie.
Dupa care a stat de vorba cu cativa experti care s-au dedicat complet incercarilor de a imbunatati modul in care prindem, crestem si mancam pestele, pentru a intelege cum ar putea face alegeri mai bune.
Asadar, de unde pornesti cu informatiile pe care le poti obtine? Si cum faci alegeri juste legate de hrana marina despre care nu poti obtine informatii?

Un avertisment: sunt putine raspunsuri simple. Exista, insa, cateva reguli generale ce pot fi util de retinut – in primul rand, ar trebui sa iti pui un semn mare de intrebare daca furnizorul nu iti poate spune de unde provine pestele, desi unele tipuri de peste sunt in general mai ecologice – la fel ca si unele surse utile de informatii despre anumite produse de origine marina.
Considera ca ceea ce vei citi mai jos reprezinta un ghid de initiere intr-o problema spinoasa ce nu va disparea prea curand…

Industria produselor marine

Pestele si fructele de mare reprezinta o sursa uriasa de hrana la nivel global. Aproximativ 178 de milioane de tone au fost capturate sau cultivate in 2020, o cifra ce urmeaza sa ajunga la 202 milioane de tone in 2030, cresterea provenind in principal din acvacultura. Consumul de fructe de mare pe cap de locuitor in intreaga lume s-a dublat incepand cu anii 1960, ajungand la 20 kg de persoana pe an.

Industria este, de asemenea, o sursa uriasa de locuri de munca. Aproximativ 59 de milioane de oameni lucreaza direct pentru industria pescuitului si a acvaculturii, dar daca includem si pescuitul de subzistenta si locurile de munca secundare, aproximativ 600 de milioane de vieti depind cel putin partial de acest sector – adica aproximativ 1 din 13 oameni de pe intregul Pamant.
Alimentele marine sunt o sursa cruciala de proteine si nutrienti esentiali pentru oamenii din intreaga lume, aproximativ trei miliarde de persoane bazandu-se pe ele ca sursa principala de proteine.

In acelasi timp, peste si fructele de mare – atat de crescatorie, cat si salbatic – continua sa fie, si pe buna dreptate, un motiv urias de ingrijorare pentru orice problema, de la drepturile muncii si capturile accidentale pana la daunele aduse mediului de catre pescadoare si poluarea cu carbon si azot.
Pescuitul excesiv este si el un alt motiv important de ingrijorare: Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) estimeaza ca numai 65% din resursele piscicole functionau in 2019 la niveluri sustenabile din punct de vedere biologic.

Un ghid prin ceata deasa

Sa presupunem ca asemeni lui Jocelyn Timperley, vei manca peste de 6 ori intr-o luna – de trei ori la restaurant, o data intr-o comanda de sushi acasa si de doua ori din supermarket. Toate sursele iti vor spune ca pestele oferit este prins in diverse locuri si cu tehnici ecologice, evident. Insa nimeni nu iti va spune exact metoda de pescuit si in mod cert nu vor avea certificate de sustenabilitate de oferit.

Singurele si cele mai utile instrumente care te vor ajuta sa faci ceva lumina si sa intelegi ce tip de peste mananci sunt Good Fish Guide (Ghidul pentru peste bun) al Marine Conservation Society (MCS) din Marea Britanie si echivalentul sau american Seafood Watch de la Monterey Bay Aquarium, ambele surse incredibil de utile de informatii cu privire la sustenabilitatea anumitor surse de peste.

Ambele functioneaza dupa un sistem tip “semafor”, bazat pe reglementarile locale, pe modul in care sunt gestionate pescuitul de captura si fermele si pe sanatatea stocurilor de peste. Toate acestea sunt aspecte care ne ajuta sa intelegem daca resursa este „sustenabila” – cu alte cuvinte daca managementul actual inseamna ca va continua sa fie disponibila an de an. Ambele aplicatii au liste utile cu „cea mai buna alegere”.
Good Fish Guide si Seafood Watch se concentreaza in principiu pe pestele vandut in Marea Britanie si, respectiv SUA, insa pentru ca pestele si fructele de mare reprezinta o industrie globala, multe dintre evaluarile lor sunt relevante pentru pestele vandut in multe alte tari.
La un nivel mai amplu, Global Seafood Ratings Alliance listeaza la randul sau organizatii similare din intreaga lume.
„In ceea ce priveste carnea, este ceva mai usor: intri in supermarket, vrei sa cumperi un pui si ai in fata probabil trei optiuni”, spune Jack Clarke, un sustinator al alimentatiei marine sustenabile in cadrul societatii britanice non-profit Marine Conservation Society (MCS). „Produsele marine sunt mult mai complicate. Exista o multime de variabile – specii salbatice sau de crescatorie, prinse in sute de locuri diferite, cu moduri diferite de pescuire si crestere”, adauga el. Tocmai de aceea, Clarke spune va MCS a lansat initiativa “Good Fish Guide” pentru a-i ajuta pe oameni sa se orienteze intr-o gama foarte diversa de fructe de mare.
Sarah Poon, vice-presedinte asociat al Fishery Solution Center in cadrul Fundatiei non profit pentru Apararea Mediului (EDF) spune ca – in ciuda cunostintelor sale despre peste si pescuit – inca se lupta cu problemele de zi cu zi legate de deciziile bune pe care trebuie sa le ia cand vine vorba sa cumpere peste de calitate si sustenabil.
“Cred ca e util sa ne uitam in ghiduri pentru a intelege nuantele. Ele analizeaza nu doar speciile, ci si de unde provin acestea: ceea ce poate fi o alegere buna intr-un loc e posibil sa nu fie deloc alegere excelenta in alt loc” spune ea.

In timp, folosind aceste aplicatii oamenii pot intelege la un nivel mai profund acele tipuri de echipamente care sunt mai bune decat altele si in ce tari fermele si pescariile fac o treaba mai buna, crede la randul sau si Liz Nussbaumer, director de proiect pentru hrana marina la Centrul John Hopskins pentru un Viitor Viabil.
Erin Hudson, directorul programului Seafood Watch, spune ca incearca sa-si aminteasca niste „pariuri sigure” din aplicatia Seafood Watch atunci cand merge la cumparaturi si nu are telefonul la indemana.
Hudson spune insa si ca ratingurile se schimba in timp. “Conditiile din pescariile si operatiunile agricole se schimba si in fiecare luna venim cu ratinguri noi. Lucrurile se misca mereu, ceea ce e grozav – vrem sa vedem imbunatatiri. Iar cand lucrurile merg prost, vrem sa fim informati”.

Poti avea incredere in etichete?

Ambele aplicatii fac trimitere la certificari precum Marine Stewardship Council si Aquaculture Stewardship Council (ASC) in ratingurile lor, pe care le vei gasi si pe pachetele de peste ambalat din supermarketuri. In ciuda criticilor fata de aceste certificari aparute in filme precum “Seaspiracy”, toti expertii sunt de acord ca merita sa tinem cont de ele atunci cand facem alegeri.

„[Bifa albastra a Marine Stewardship Council] inseamna ca cel putin sunt verifiicate si trebuie sa dovedeasca unele lucruri”, spune Clarke. „Este o modalitate excelenta de a identifica rapid si usor daca un produs anume este o alegere sustenabila”.
Certificari ca acestea pot reprezenta si o protectie impotriva fraudei, o problema uriasa in industria produselor de orgine marina.
O meta-analiza din 2016 a studiilor de identificare ADN a fructelor de mare a constatat existenta la nivel global a unei rate de descrieri gresite de 30% – ceea ce inseamna ca pestele nu era specia mentionata pe eticheta sau pe meniu. Dar un studiu ADN din 2019 al Marine Stewardship Council a constatat ca fructele de mare care au marca sa de sustenabilitate au fost etichetate corect in peste 99% din situatii.

Insa o problema cu aceste etichete este ca obtinerea lor poate implica un proces important pentru o ferma de pescuit, un proces ce include colectarea de date si o multime de acte. Cu alte cuvinte, nu orice ferma de pescuit dispune de resursele necesare pentru a primi stampila, chiar daca functioneaza sustenabil. Unele certificari – asa cum este Fairtrade – sunt mai accesibile fermelor de scara mai mica, spune Poon.

Pestele care genereaza cel mai mult carbon

Trebuie sa mentionam ca in acest moment niciuna dintre aceste certificari si aplicatii nu masoara emisiile de carbon. Acestea pot varia semnificativ de la o specie la alta, iar cercetarile au aratat ca unele specii si metode de crestere tind sa fie mai bune decat altele in acest sens.
Intr-o lucrare publicata anul trecut, Jessica Gephart si colegii ei au analizat o serie intreaga de produse marine, examinand mai multe dimensiuni ale sustenabilitatii, luate in mod obisnuit in calcul pentru agricultura pe uscat – emisiile de gaze cu efect de sera, poluarea cu azot si fosfor, factorii de stres pentru terenuri si consumul de apa dulce.

„Am vrut sa putem compara alimentele de origine marina [cu agricultura si cresterea animalelor] pe o baza mai uniforma”, spune Gephart.
Cercetatorii au constatat ca bivalvele de crescatorie – un grup care include midii de crescatorie, stridii, scoici si moluste – au avut cel mai scazut impact asupra mediului, dupa toate masuratorile. Mai mult decat atat, cand vine vorba despre poluarea cu azot si fosfor, ele au chiar un efect pozitiv asupra poluarii, absorbind acesti nutrienti pe masura ce cresc.
“Daca vrei sa mananci un fel de fructe de mare, [bivalvele] sunt probabil cele mai potrivite, din motive de mediu” spune Jessica Gephart. “Ele elimina practic azotul si fosforul din apa. Si astfel emisiile lor sunt negative”, a mai adaugat ea.

Pe de alta parte, lucrarea arata ca bivalvele capturate in salbaticie, inclusiv midiile, au avut rezultate mult mai slabe in ceea ce priveste emisiile de gaze cu efect de sera. Motivul este ca midiile capturate in salbaticie sunt adesea pescuite prin metode mecanice, cum ar fi dragarea, ce utilizeaza cantitati mari de energie. De asemenea, este bine cunoscut faptul ca metodele folosite pentru a prinde unele bivalve salbatice pot fi devastatoare pentru mediile locale. Potrivit organizatiei caritabile Open Seas, dragarea pentru scoici are cel mai sever impact asupra ecosistemului.
Pe zona de crescatorie, alti pesti cu emisii scazute de gaze cu efect de sera au fost crapul argintiu si crapul cu cap mare, somonul si pastravul, desi pentru cresterea crapilor e nevoie de mult teren.

Pe partea de captura salbatica, heringii, sardinele si ansoa produc emisii destul de scazute de carbon, iar codul, merluciul si eglefinul nu sunt nici ele departe.
Dar calcanul, halibutul, limba de mare si homarul capturati in salbaticie stau destul de prost la capitolul emisii de gaze cu efect de sera, la fel ca si tilapia de crescatorie si crevetii, atat cei salbatici cat si cei de crescatorie.
In general, pestele si fructele de mare au depasit sau au avut rezultate similare cu puiul, considerat adesea cea mai eficienta forma de carne. Insa asa cum este de asteptat, situatia se schimba cand evaluam pestele comparativ cu proteinele vegetale.

Orice intrebare legata de dieta trebuie formulata in ideea „comparativ cu ce”? „Am descoperit ca multe dintre grupurile de specii sunt o alegere buna atunci cand vine vorba de emisiile de carbon, daca le compari cu un fel de carne”, spune Gephart.

Midiile de crescatorie – cele mai sustenabile fructe de mare?

Clarke spune ca bivalvele de crescatorie – asa cum sunt midiile – sunt o sursa incredibil de sustenabila de hrana marina, cu un impact mai redus asupra planetei decat unele legume.
Spre deosebire de majoritatea fructelor de mare de crescatorie, nu trebuie sa fie hranite sau tratate cu substante chimice sau antibiotice pentru a evita bolile. De asemenea, ele produc emisii scazute de carbon, nu necesita apa dulce sau pamant si pot forma recifuri artificiale care incurajeaza alte tipuri de animale salbatice sa se adune. In plus, sunt o sursa excelenta de micronutrienti.

Ce peste trebuie sa eviti?

Poate ca pare deranjant sa afli ca pestele de crescatorie – somonul si crevetii, de pilda – sunt hraniti adesea cu pesti mai mici prinsi in salbaticie, precum macrou, sardine si ansoa. Pare prostesc sa hranesti alti pesti cu specii de peste comestibil. De ce sa nu mananci pur si simplu pestele mai mic si sa eviti energia risipita?
Industria somonului de crescatorie din Scotia, de pilda, se bazeaza in mod special pe alimente marine, un trend criticat de cercetatori si considerat o risipa uriasa de micronutrienti, cu care s-ar putea hrani oamenii.

Gephart spune insa ca au existat imbunatatiri in ultimul deceniu in ceea ce priveste cresterea si impuierea pestilor de crescatorie, precum somonul si pastravul.
„Tehnologia de hranire s-a imbunatatit atat de mult incat sunt cu adevarat eficienti in transformarea furajelor in pesti, in primul rand”, spune ea. Gephart mai noteaza ca faina de peste din pescuitul pelagic gestionat sustenabil poate fi o alegere mai buna pentru hranirea pestilor decat soia provenita din zonele afectate de defrisari, de pilda.
Industria este interesata, de asemenea, de trecerea la alte surse de hrana, cum ar fi aditivii pe baza de alge, mustele negre soldat sau alte larve de insecte, spune Nussbaumer.
Insa in general, speciile aflate mai jos in lantul trofic vor fi mai sustenabile decat pradatorii, spune Poon. „Chiar si asa, tot ar fi bine sa stii cum a fost prins acel peste si de unde a venit totusi”, adauga ea.

Exista specii pe care e mai bine sa le evitam complet – rechinul si tonul rosu, de exemplu. De asemenea, crevetii sunt un alt produs cu impact mai mare la care trebuie sa avem grija. Fermele de creveti pot inlocui habitatele de pepiniera de coasta, asa cum sunt mangrovele, afectand, in schimb, stocurile de peste, spune Gephart, si pot avea un impact asupra protejarii coastelor. Fermierii din tari precum Bangladesh continua sa suporte impactul neintentionat al inundarii culturilor lor cu apa sarata pentru a creste crevetii tigru, in parte ca o adaptare la cresterea nivelului marii.
„Exista o multime de cazuri de creveti cu rating rosu”, spune Hudson. „Crevetii sunt un exemplu foarte elocvent de categorie in care exista ratinguri verde, galben si rosu. Asa ca e posibil [sa fie sustenabil], dar trebuie sa vezi de unde provine si cum e crescut”.
Si de data asta e important sa cautam organisme de certificare, cum ar fi Aquaculture Stewardship Council, spune Clarke. „Acestea au intervenit pentru a se asigura ca aceste ferme indeplinesc standardele legate de mediu, de utilizarea antibioticelor, de forta de munca, de utilizarea apei; au inceput deci sa introduca toate aspectele cu privire la care eram atat de ingrijorati”, spune el.

Insa probabil ca cel mai de evitat sunt locurile care nu pot spune de unde provin produsele sale marine, atrate atentia Poon. „Daca un restaurant, un furnizor sau un magazin nu iti ofera detalii despre specia din care provine acel produs, de unde provine sau cum a fost prins, ar trebui sa fie un semnal de alarma ca ar putea proveni din activitati de pescuit nesustenabil”.

E mai bine sa mananci mai divers?

Aproximativ 80% din pestele si fructele de mare care se consuma in Regatul Unit fac parte numai din cinci specii – cod, eglefin, somon, ton si creveti.
In mod similar, in SUA, 62% din produsele marine consumate sunt creveti, somon, conserve de ton, tilapia sau pollock din Alaska. Aceasta lipsa de diversitate pune presiune asupra unui numar mic de pescarii salbatice si asupra catorva specii crescute in intreaga lume, spune Clarke. „Apetitul nostru nestavilit pentru aceste lucruri conduce la practici agricole nesustenabile. Ele determina pescuitul masiv si probabil pescuitul excesiv al acestor specii”, spune el.

Clarke mai spune ca schimbarea unora dintre “suspectii obisnuiti” cu specii de peste si fructe de mare mai putin cunoscute poate avea, de aceea, un impact pozitiv.
Pastravul de crescatorie poate inlocui somonul, de exemplu, in timp ce merluciul poate inlocui codul. Bivalvele de crescatorie, cum ar fi midiile, care nu necesita hrana si pot fi cultivate prin aruncarea unui fir cu momeala in mare, sunt in general o alegere deosebit de buna si stau mult mai bine decat crevetii la capitolul sustenabilitate.
Gephart spune la randul sau ca diversificarea poate aduce si noi oportunitati pentru consumul de specii locale, ce ar putea fi capturate sustenabil. „Avem o multime de pescarii locale mai mici [in SUA] care sunt bine gestionate in general, insa consumatorul american este adesea inclinat sa manance acelasi grup de specii”, spune ea.

Metodele de prindere

In functie de locul in care traiesti, e mai mult sau mai putin probabil sa obtii de la magazinul de unde iti faci cumparaturile informatii despre metoda de prindere, insa merita intotdeauna sa intrebi, pentru ca poate conta foarte mult.
Pescuitul cu traulere, de pilda, este o metoda controversata de prindere a pestelui salbatic. Ea implica tragerea unor plase sub forma de conuri pe fundul marii, ceea ce poate deteriora habitatele de pe fundul marii. De asemenea, poate genera cantitati importante de capturi accidentale – pesti aruncati morti sau care mor in ocean – ceea ce duce la cantitati uriase de deseuri de peste.

Dragarea si, intr-o masura mai mica, pescuitul demersal cu plasa-punga, unde o plasa de pe fundul marii este inchisa usor, sunt alte metode ce pot afecta habitatul de pe fundul marii. Metodele cu impact mai redus folosesc instrumente mai putin intensive pentru a prinde peste, cum ar fi pescuitul la undita sau pescuitul cu momeala, spune Poon.
Pescuitul la traul genereaza, de asemenea, mai multe emisii de gaze cu efect de sera decat alte metode de pescuit, asa cum este pescuitul la undita. „In mod deloc surprinzator, traulul pe fundul apei va folosi mult mai multa energie ca metoda de pescuit”, spune Gephart. Plasele de traul pot, de asemenea, sa rascoleasca si cantitati uriase de carbon de pe fundul marii.
Scoicile sunt un exemplu bun in acest sens. Ele pot fi prinse in salbaticie prin dragare, obtinand astfel un rating intre 3 si 5 in Good Fish Guide, sau prin hand diving, unde sunt recoltate una cate una de pe fundul marii, avand un rating 2. Cand sunt crescute in crescatorii, ratingul este 1.

Tonul pescuit la undita si cu momeala, prins unul cate unul, tinde, in mod similar, sa obtina un rating mult mai bun in Good Fish Guide.
„Daca iti faci griji pentru delfinii sau capturile accidentale de rechini, in pescuitul la undita si cu momeala capturile accidentale sunt minime” Insa el mai spune ca “tot poti prinde ultimul peste din mare cu o undita si un fir”.
Poon spune ca exista modalitati prin care instrumentele intensive de pescuit pot fi gestionate pentru a avea un impact mai redus si recomanda ca pentru orice peste prins cu o plasa sau un traul mai mare sa intrebi daca se iau masuri pentru a evita captura accidentala si impactul asupra habitatului.
Clarke observa, de asemenea, ca unele parti ale marii sunt mai putin susceptibile la daune din cauza pescuitului la traul. „Au maree accentuate, sunt doar niste funduri noroioase, unde nu exista atat de multa structura, nu exista recifuri sau corali moi”.

Trebuie sa tii cont insa, in toate acestea, ca nu esti decat unul singur. Gephart sugereaza chiar ca aceasta sarcina ar trebui luata de pe umerii consumatorilor. Astfel, daca se doreste un impact mai amplu, cel mai bun loc din care se poate incepe este sustinerea schimbarilor de politica, trasabilitatea lantului de aprovizionare si gestionarea sustenanbila a stocurilor acasa.
Cel mai important aspect pe care trebuie sa il retii din cele de mai sus este sa fii mai vocal cand cumperi peste si sa demonstrezi ca iti pasa daca este obtinut din surse sustenabile. Intreaba pur si simplu la magazinul local, la supermarket sau in restaurantul in care mananci daca pestele si fructele de mare pe care le servesc sunt sustenabile. Va conta foarte mult. „Cand clientii cer produse marine sustenabile, restaurantele si retailerii incep sa caute si sa ceara optiuni sustenabile de la furnizorii lor. Sincer vorbind, raspunsul nu conteaza atat de mult cat conteaza intrebarea!”.

Sursa: https://www.bbc.com/future/article/20220810-can-eating-fish-ever-be-sustainable

Foto: freepik