general motors probleme 2014

sursa: www.theguardian.com

Pentru GM, lucrurile păreau să meargă cum nu se poate mai bine la începutului anului 2014. Producătorul american reușise să scape stigmatul de companie care a supraviețuit insolvenței cu doar cu ajutorul celor aproape 50 de milioane de dolari primite de la guvernul american și devenise un deschizător de drumuri prin numirea lui Mary Barra în funcția de CEO (prima femeie din istoria industriei auto care a ajuns în această funcție). Cheia revenirii GM a fost chiar îmbunătățirea calității produselor sale. Noua gamă de automobile i-a ajutat pe americani să-și clădească o reputație excelentă privind calitatea în rândul clienților. Mai mult, companiile care măsoară satisfacția clienților și întocmesc clasamente de fiabilitate recunoscute pe plan mondial (cum ar fi J.D. Power sau Consumer Reports) au apreciat faptul că GM a dus nivelul calității produselor sale la un nivel istoric.

Situația s-a schimbat dramatic odată cu anunțul privind rechemarea în service a peste 1,6 milioane de mașini pentru remedierea unor probleme la sistemul de aprindere. Se pare că defecțiunea cauzează oprirea motorului în mers astfel vehiculul rămânând fără servodirecție, fără servofrână iar în unele cazuri airbagurile s-au declanșat accidental. Conform studiului efectuat de Friedman Research, incidentele provocate de această defecțiune ar fi provocat nu mai puțin de 303 decese, existând deja numeroase procese demarate de rudele victimelor, atât în SUA cât și în Canada. GM susține că a identificat doar 12 incidente soldate cu moartea unor șoferi sau pasageri dar că datele legate de recall sunt analizate în continuare. Totuși, conform declarației lui Clarence Ditlow, director executiv al Centrului pentru Siguranță Rutieră din Washington, “Pentru fiecare incident raportat de producător, există cel puțin alte 9 sau 10 cazuri nesemnalate. Ne putem aștepta ca numărul real al deceselor să crească.”

Mai grav este faptul că asupra oficialilor General Motors, inclusiv a CEO-ului Mary Barra, planează suspiciunea unei mușamalizări a situației legate de această defecțiune. Asta deoarece  modelele afectate de problema sistemului de aprindere au fost produse în urmă cu aproape 10 ani. Este vorba în principal de Chevrolet Cobalt, produs între anii 2005 si 2007, Saturn Ion, produs între 2003 si 2007, dar și Saturn Sky sau Pontiac G5 (ambele produse în 2007). În această situație, GM ar fi amânat cu bună știință rechemarea în service a modelelor afectate timp de 10 ani. Dacă zvonurile ar fi confirmate, situația s-ar putea dovedi fatală atât pentru Mary Barra cât și pentru GM. În 2008, actualul CEO era Vice-Președinte însărcinat cu supravegherea procesului de fabricație, deci este greu de crezut că nu ar fi știut nimic despre gravele probleme tehnice despre care se vorbește acum. De asemenea, unele voci susțin că GM s-ar putea prevala de faptul că până în iulie 2009, compania se afla în insolvență și deci poate nega responsabilitatea juridică în cazul unor procese. O asemenea strategie ar fi însă extrem de dăunătoare pentru imaginea companiei și există semne din partea GM că toți clienții vor fi despăgubiți, indiferent dacă este vorba de incidente care au avut loc înainte de reorganizarea judiciară a companiei.

Pentru GM, modul în care va gestiona această criză poate fi decisiv pentru viitorul companiei mai ales dacă ținem cont de precedentul situației înregistrate la Toyota în urma problemelor pedalei de accelerație. În ultima lună, acțiunile producătorului american au scăzut cu 15% după o lungă perioadă de creștere, așa că presiunea venită din partea acționarilor va fi și ea una semnificativă. Pentru Mary Barra, deznodământul investigației demarcate de FBI privind cauzele acestor grave erori, precum și audierile în fața Congresului SUA vor reprezenta primul test de foc al mandatului său, început sub deviza “Pentru GM, clientul este pe primul loc.”

Foto: freepik