Dovezi etice ale obligatiei morale fata de generatiile viitoare

Introducere

La aproximativ 20 de ani de la publicarea Declaratiei UNESCO privind Responsabilitatile Generatiei Actuale fata de Generatiile Viitoare, nevoia de a proteja Pamantul in beneficiul generatiilor viitoare a ajuns in cele din urma sa aiba parte de o atentie reala in domeniul eticii. Descoperirile cheie cu privire la schimbarea climatica sustin ca este cel mai mare pericol pentru generatia actuala si pentru generatiile viitoare, ultimele trei decenii fiind succesiv mai fierbinti la suprafata Pamantului (“Schimbarea climatica 2014” a IPCC).
Variabilitatea substantiala a schimbarii climatice a produs efecte daunatoare in sfera economica, sociala, politica si de mediu, care vor continua sa persiste mult timp dupa ce noi vom disparea.
De aceea, este esential sa intelegem daca generatia prezenta are vreo obligatie morala sau responsabilitati fata de generatia viitoare in ceea ce priveste atenuarea sau adaptarea la schimbarea climatica. Daca are, atunci pe ce principii putem determina si justifica ce obligatii au cei din prezent fata de generatiile viitoare?

Obiectivul nostru este sa abordam aceasta problema prin intermediul principiilor bazate pe teorii: etica virtutilor, deontologie si etica grijii. In plus, vom aborda notiuni precum problema non-identitatii, problema non-reciprocitatii si problema non-existentei in ceea ce priveste agentii viitorului, pentru a sustine argumentele.
Articolul abordeaza practic doua aspecte: conceptele ce justifica lipsa obligatiei morale fata de generatia viitoare si contra-argumentele la acestea.

Pentru ca dimensiunea intergenerationala si schimbarea climatica implica si aspecte incerte, este obligatoriu sa avansam si unele supozitii. Cele mai de baza presupuneri – esentiale pentru cercetarea etica a acestei probleme – sunt acelea ca va exista un viitor si ca acest viitor va fi si populat. (Sanklecha, 229-30). Acesta este un aspect necesar pentru a reusi sa conceptualizam chestiunea legata de existenta sau nu a unei responsabilitati a generatiei actuale fata de generatiile viitoare in sensul atenuarii “schimbarii climatice”.

2. Provocarea Schimbarii Climatice

S-a demonstrat ca orice crestere in ceea ce priveste nivelul actual al incalzirii globale (cu 1°C mai mare decat nivelul din perioadele pre-industriale) va fi urmata de consecinte neaste pentru ecosistemele alimentare si acvatice, pentru siguranta si pacea umana si pentru bunastarea economica. De asemenea, va conduce la o crestere a numarului de decese si a ratei mortalitatii in randul grupurilor vulnerabile ale societatii (copii, varstnici, femei, comunitati indigene), mai expuse amenintarilor.
Mai mult, efectele generalizate si ireversibile ale schimbarii climatice vor produce conditii inechitabile pe glob, data fiind dinamica socio-economica predominanta. Dovezile au aratat pana acum ca schimbarea climatica este o “problema de actiune colectiva”, pentru ca emisiile oricarui agent la orice scara (individuala, comunitara, nationala) afecteaza alti agenti. De aceea, exista un consens tot mai mare in randul comunitatii stiintifice in sensul ca adaptarea si atenuarea ar trebui sa incurajeze dezvoltarea sustenabila la toate nivelurile.
Exista, de asemenea, o recunoastere a faptului ca intarzierea la care asistam in prezent in ceea ce priveste actiunile concrete va pune responsabilitatea pe umerii generatiilor viitoare, care se vor confrunta cu un grad mai mare de vulnerabilitate si expunere.

3. Aplicarea principiilor

Exista trei probleme principale – non-identitatea, non-existenta si non-reciprocitatea – care se opun ideii ca generatia actuala are o obligatie morala fata de oamenii viitorului.

Problema non-identitatii

In lucrarea sa “Reasons and Persons” (“Motive si Persoane”), aparuta in 1984, Derek Parfit sustine ca nu avem niciun fel de obligatie fata de semenii nostri din viitor, pentru ca, de fapt, nu exista un grup clar de indivizi fata de care sa avem aceasta obligatie. Argumentul are la baza ideea ca nu stim exact cine sunt cei care vor exista in viitor.
Acest concept principal ce sta in spatele “problemei non-identitatii” are, de asemenea, si implicatii in ceea ce priveste politicile preventive (atenuarea si adaptarea), pentru ca sustine ca daca vom lansa politici legate de oameni vom schimba cursul actiunii si al timpului.
De aceea, orice schimbare aparuta ca urmare a politicilor va pune bazele unui lant de evenimente ce vor afecta existenta generatiilor viitoare. Astfel, nu vom putea sti nimic despre cei care vor exista in viitor.Cu toate acestea, problema a fost abordata pe cateva fronturi.
Astfel, daca invocam principiul etic al Nefacerii Raului care spune ca “avem obligatia morala de a nu intreprinde nicio actiune care sa faca rau celorlalti” (Sinnott – Armstrong), putem sustine ca nu putem impiedica generatia actuala sa actioneze impotriva schimbarii climatice, un fapt care in mod cert i-ar face viata mai putin groaznica decat este, potrivit cartii din 2015 a lui Gillian Nelson, “Future Generations and Climate Change” (“Generatiile viitoare si schimbarea climatica”).

In ciuda faptului ca literatura actuala nu are un raspuns acceptabil la problema non-identitatii, Parfit este de parere ca dezechilibrul reflectiv al lui Rawl legitimeaza invocarea principiului Precautiei, pentru ca acesta ar impiedica un rau teoretic mai mare pentru generatiile viitoare, potrivit lui Marc Davidson in “Wrongful Harm to Future Generations” (“Raul pe care il facem generatiilor viitoare”).
Exista voci care sustin ca, desi nu putem sti natura sigura a oamenilor viitorului, e clar ca un anumit grup de oameni va exista in viitor si ca acestia vor avea interese. Des Jardins a avansat ideea ca poate angajamentele noastre merg mana in mana cu interesele, si nu cu soarta oamenilor in sine.

In sprijinul acestei idei, Baier a argumentat ca drepturile si obligatiile morale nu sunt fundamentate pe predictibilitatea oamenilor viitorului, pentru ca ele se aplica indivizilor prin descriere, si nu denotativ (Davidson, 480).
In orice caz, obligatia fata de agentii viitorului ramane valabila (Alisdair Cochrane – “Environmental Ethics” – Etica Mediului), insa intrebarea care se pune este cum poate o persoana care traieste in 2019 sa decida cu privire la ideea de “viata de calitate” sau cu privire la ceea ce este in interesul oamenilor ce vor trai in 2100?
Fiintele umane ar trebui sa faca lucruri in mod coerent si eficient si de aceea necesita un standard de viata adecvat din punct de vedere al resurselor, acces la apa curata si la alimentatie, precum si capacitatea de a-si exercita drepturile (autonomie). Pentru ca aceste lucruri sa fie posibile, ar trebui sa ne asiguram ca interactiunea noastra din prezent cu Pamantul continua sa functioneze in mod sanatos (Gillian Nelson – Generatiile Viitoare si Schimbarea Climatica).

Problema non-existentei

In plus, “problema non-existentei” a afectat sansa de a extinde obligatiile noastre morale fata de persoanele din viitor.
Acestei probleme i s-a raspuns prin teza distinctiei dintre anumiti indivizi ai viitorului si rasa umana, formata in ansamblul sau din fiinte umane nedeterminate. Acest argument, deci, nu tine cont de nesiguranta pe care o avem cu privire la oamenii viitorului (Nelson, 90).

Problema non-reciprocitatii

Un alt obstacol in garantarea unei obligatii morale fata de generatiile urmatoare a fost “problema non-reciprocitatii”. Potrivit unora dintre filozofi, nu avem o obligatie morala fata de generatiile viitoare, pentru ca ele se afla dincolo de comunitatea morala.

In contextul actual, acest lucru se refera la ideea ca daca am contribui la atenuarea schimbarii climatice pentru a reduce efectele negative asupra generatiei urmatoare, agentii viitorului nu vor putea face nimic in schimb pentru noi. Astfel, aceasta lipsa de reciprocitate neaga individizilor din viitor statutul moral!
Cu toate acestea, Gewirth (2001) este de parere ca desi nu putem primi in mod direct nimic de la generatiile viitoare, acestea isi pot extinde obligatiile morale fata de generatiile ce le vor urma, indicand astfel existenta unei reciprocitati transgenerationale mai ample.
Aceasta idee vine in sprijinul principiului de “reciprocitate corecta”, in care ne oferim sa intoarcem beneficiile pe care le-am primit si de care am profitat. Principiul are la baza obligatiile de concordanta si corectitudine, conform carora oferim beneficii celor care au suferit pentru noi, iar cand nu putem ajunge la beneficiarii initiali oferim beneficii anumitor terte parti.

Desi exista suficiente dovezi pentru necesitatea unui efort coroborat, Walter Sinnott – Armstrong (2005) considera ca indivizii nu au o obligatie morala in sensul limitarii emisiilor de gaze cu efect de sera. Desi el accepta datoria care izvoraste din obligatiile istorice – conform careia statele care au contribuit la problema incalzirii globale invoca angajamentele de a reduce emisiile din prezent si de a compensa actiunile predecesorilor lor – nu reuseste sa abordeze problema angajamentelor individuale. Principalul sau argument este acela ca “actiunea individuala” de a conduce o masina de pilda – actiune ce are ca scop placerea si nu produce un rau mai mare decat raul mediu – este comdamnata, atunci oamenii vor presupune ca vor avea parte de denuntare chiar si daca imbunatatesc lucrurile facand, astfel sarcina contraproductiva (Sinnott- Armstrong, 298).
De asemenea, el recunoaste ca actiunea individuala nu este nici necesara si nici suficienta pentru incalzirea globala si pentru ca este mai degraba o actiune obisnuita (condusul unei masini), responsabilitatea cauzala este afectata. El mai spune, de asemenea, ca etica emisiilor individuale ar trebui sa se bazeze pe niste principii morale, pe care analiza sa nu a reusit sa le stabileasca.
Cu toate acestea, pentru a contracara argumentul lui Sinnott Armstrong, Ben Almassi sustine in cartea sa, “Schimbarea climatica si etica emisiilor individuale: Un raspuns pentru Sinnott Armstrong”, ca “principiul contributiei limita” ofera sprijin moral pentru a intelege limitele contributiei individuale (Almassi).
Abordarea probabilistica inspirata de Singer sustine ca motivul pentru care generatia actuala ar trebui sa opteze pentru atenuare este acela ca dovezile arata ca masurile de atenuare sau de adaptare la toate nivelurile (chiar si individual) ar imbunatati sansele unui rezultat pozitiv – limitarea schimbarii climatice.

Pentru a fi clar, ideea ce sta la baza principiului moral al contributiei-limita este ca un “act”/comportament este corect daca el creste probabilitatea atingerii limitei. In plus, actiunile individuale impotriva schimbarii climatice sunt necesare pentru ca ele au atat efecte directe cat si indirecte, ceea ce poate genera efecte in cascada in sensul prevenirii schimbarii climatice.
Mergand mai departe Sinnott – Armstrong sustine in notele sale ca nu exista o obligatie morala pe care sa o avem fata de agentii viitorului, pentru ca nu avem o relatie speciala cu acestia (Sinnott – Armstrong, 313). Dar eticii grijii au o parere diferita fata de acest subiect: ei subliniaza importanta morala a interdependentei noastre relationale in intelegerea si primirea ingrijirii.
Principalele probleme care au impiedicat aplicabilitatea eticii grijii in contextul eticii intergenerationale sunt principiile non-reciprocitatii si non-existentei. Desi ele au fost discutate si criticate mai sus, este esential sa intelegem non-reciprocitatea in lumina acestei teorii.

O latura majora a problemei non-reciprocitatii este faptul ca generatiile prezente si viitoare nu se suprapun.
Insa este posibil sa iti pese de generatia viitoare pentru ca generatiile chiar se suprapun! De asemenea, notiunea Virginiei Held despre grija este construita pe constientizarea contextului social si politic in care sunt integrate relatiile de grija.
De aceea, ar trebui sa extindem o obligatie, ca urmare a situatiei “socio-politice” in care este inclusa schimbarea climatica, ceea ce pune oamenii viitorului in dezavantaj.
Grives, la randul sau, ofera un argument atotcuprinzator, atragand atentia asupra teoriei atasamentului. Atasamentul poate imbraca numeroase forme – oameni si existente non-umane, printre care obiecte, locuri si institutii (socio-politice) care reprezinta modele dispozitionale si comportamentale de care o persoana se poate simti apropiata prin convingerile si activitatile sale. Asa cum indica Grives, angajamentul generatiei actuale, fata de generatiile viitoare vine din posibilitatea de a ne pasa de toate relatiile, pentru ca ele sunt un tip de atasament. Aceasta afirmatie poate fi intarita de declaratia ca generatiei actuale ii pasa deja in mod direct de generatia viitoare, pentru ca ii percepe locul in lume, in parte din continutul imaginar a ceea ca va imbunatati vietile generatiei viitoare. In acest sens, principalul motiv pentru care generatia actuala apreciaza obiceiuri, culturi si comunitati este datorita probabilitatii ca agentii viitorului sa le mosteneasca.
In mod similar, generatia viitoare este dependenta de generatia actuala pentru tipul de lume pe care aceasta din urma o va revarsa asupra sa (Randall). Astfel, putem spune ca relatia de interdependenta dintre generatii este fundatia obligatiei morale a generatiei prezente fata de cele din viitor.

Kant si obligatia morala fata de generatiile viitoare

Mergand mai departe, ajungem la Kant, pentru ca el ofera un cadru amplu in sprijinul afirmatiei ca generatiile actuale au obligatii morale fata de agentii viitorului. Ca sa dezvoltam, in Intemeierea Metafizicii Moravurilor el defineste imperativul categoric drept “actioneaza ca si cum punctul maxim al actiunilor tale ar deveni prin vointa ta o lege universala a naturii” (Gregor and Korsgaard, 31).
O actiune este corecta in speranta ca poate fi universalizata foarte bine ca regula, daca toata lumea o poate urma fara stradanie si, dimpotriva, actiunea este gresita daca nu poate fi urmata fara conflict.

Aplicand acest model in contextul privind mediul inconjurator, putem spune ca o activitate este corecta daca poate fi facuta de oricare alta persoana din lume, permitand in acelasi timp sustinerea echilibrului Pamantului (Rentmeester, 78-81). Ne putem gandi, astfel, la o situatie in care oamenii ar emite gaze cu efect de sera fara sa se gandeasca deloc la generatiile viitoare. Acest comportament ar avea un efect inechitabil asupra societatillor vulnerabile si marginale si asupra generatiilor viitoare. Ne putem dori ca acest act simplu sa devina regula universala? E clar ca nu ne-am putea dori ca toata lumea sa actioneze la fel ca noi pentru ca asta ar avea un efect negativ urias fata de atmosfera. Ne vom mari proximitatea fata de “punctul critic” sau in unele cazuri il vom depasi, ceea ce va duce in cele din urma la prabusirea acestei civilizatii.
In plus, Kant este de parere ca agentii morali rezonabili sunt profund determinati sa incerce sa traiasca asa cum trebuie, nu doar “ca regula”, si de aceea e cazul sa constientizeze ca uneori trebuie sa renunte la unele bunuri dorite sau sa se ridice mai presus de interesul propriu, daca pretul este acela de a incalca sau de a renunta la angajamentul fata de ceva obligatoriu (Gregor and Korsgaard, VIII, IX).

Mai mult, Imperativul Categoric contribuie la abordarea schimbarii climatice antropogenice determinand Universalitatea prin timp – ceea ce reprezinta aspectul intergenerational al acesteia. Moralitatea, in modelul umanist al lui Kant, priveste toti oamenii, atat din prezent cat si din viitor. Kant reitereaza ca este imoral sa tratezi alte fiinte umane – in acest caz agentii viitorului) – ca simple mijloace pentru atingerea obiectivelor proprii: de pilda, utilizarea nesustenabila a combustibililor fosili pentru castiguri economice. Astfel, este gresit sa actionezi in interesul propriu si sa te angajezi in activitati nesustenabile, care promoveaza schimbarea climatica.
Kant crede ca toate creaturile rationale, fie ca sunt nascute astazi, fie ca se vor naste in viitor, ar trebui sa fie tratate cu respect, subliniind astfel ca nu ne putem limita atentia la prezent atunci cand luam decizii in ceea ce priveste emisiile de gaze cu efect de sera (Gregor and Korsgaard; Rentmeester).

Responsabilitatea fata de viitor si etica virtutii

In cele din urma (dar nu mai putin important in materie de etica a virtutilor!), trasaturi de caracter precum egoismul, avaritia sau comportamentul pradator nu pot fi privite ca virtuti, pentru ca le lipseste angajamentul fata de valoarea etica. Julia Annas spune foarte corect in cartea sa “Etica Virtutilor”, aparuta in 2006, ca motivatia din spatele unei vieti pline de virtuti nu este egoista, ci este un mod de viata corect, generos si curajos, care are ca obiectiv binele altora si nu doar al tau personal.
Cu toate acestea, generatia actuala nu va trai intr-un mod virtuos daca actioneaza egoist si isi urmeaza scopurile si aspiratiile pe socoteala generatiei viitoare!
Asadar, nu putem sa ne deconectam pur si simplu de la responsabilitatea sociala, doar pentru ca propriile noastre interese sunt mai importante.

Concluzie

Ca sa conchidem, s-a vorbit despre complexitatea schimbarii climatice ca despre “furtuna morala perfecta”, care include trei atribute – “Dispersarea cauzelor si efectelor, Fragmentarea factorilor si Inadecvarea Institutionala” (Gardiner, Dees).
Desi Dees incearca sa pledeze in lucrarea sa “Etica Schimbarii Climatice: Amploarea si Responsabilitatea” pentru o a doua furtuna – Furtuna Intergenerationala – si sa sustina ca sarcina rezolvarii problemei climatice sta pe umerii generatiei actuale, nu putem trece cu vederea faptul ca nu va fi posibil sa atenuam schimbarea climatica daca nu putem rezolva probleme precum coruptia morala, atentia selectiva si interesul propriu. Exista un sprijin amplu in teoriile morale cu privire la responsabilitatile generatiei actuale, dar cat de aplicabile sunt ele in viata reala tine practic de partea pe care suntem dispusi sa o sustinem.

Foto: freepik