Alternativele “verzi” pentru plasticul de unica folosinta nu se descompun intotdeauna in apa marii. Dar ar putea fi, oare, de ajutor in ceea ce priveste rezolvarea problemei legate de deseurile alimentare?

Plasticul de unica folosinta a patruns in aproape orice aspect al vietilor noastre: de la paharul de cafea de unica folosinta pe care ti-l iei in drum catre serviciu pana la paiul din sucuri sau smoothie-uri si de la fibrele din servetele umede pana la fragmentele mici de sclipici din machiaj.
Din cele 6.3 miliarde de tone de plastic aruncate inca din momentul inceperii productiei sale in masa, in anii 1950, numai 600 de milioane de tone de plastic au fost reciclate – iar 4.8 miliarde de tone au fost trimise la gropile de gunoi sau lasate efectiv in natura. Desi gradul de constientizare a impactului negativ pe care plasticul il poate avea asupra mediului a explodat in ultimii ani, abia acum incep sa capete popularitate alternativele prietenoase cu mediul. Pentru ca interdictiile legate de folosirea plasticului de unica folosinta apar peste tot in lune – anul viitor in Marea Britanie, pana in 2021 in Canada – materialele noi vor deveni tot mai importante. Insa chiar sunt aceste materiale ceea ce sustin producatorii lor?

Materiile plastice biodegradabile devin treptat un inlocuitor popular al plasticului, odata cu cererea tot mai mare de alternative ecologice, venita din partea consumatorilor. In loc sa reziste timp de sute de ani – o calitate pentru care cu totii am apreciat plasticul atunci cand am inceput sa il folosim – materiile plastice biodegradabile pot fi descompuse de catre microbi, mestecate si transformate in biomasa, apa si dioxid de carbon (sau in absenta oxigenului, in metan).
O subgrupa a materiilor plastice biodegradabile este compostabila, ceea ce inseamna nu numai ca pot fi descompuse de catre microbi, ci si ca pot fi transformate – alaturi de deseuri alimentare si alte deseuri organice – in compost. Numai o mica parte din aceste materii plastice sunt compostabile la domiciliu, astfel incat eticheta pe care scrie “compostabil” inseamna cel mai adesea ca produsul este compostabil industrial. Probabil ca paharul din care iti bei cafeaua dimineata nu se va descompune deloc usor – daca se va descompune vreodata! – alaturi de gramada de compost de la tine de acasa, insa in mod cert se va descompune in tipul adecvat de echipament industrial.

Standardul european pentru ambalaje compostabile, EN 13432, impune ca ambalajele sa se descompuna in conditii de compostare la scara industriala in termen de 12 saptamani, lasand nu mai mult de 10% din materialul original in bucati mai mari de 2 mm, si fara sa dauneze deloc solului in sine prin metale grele sau inrautatindu-i structura.

Majoritatea materiilor plastice biodegradabile si compostabile sunt bioplastice realizate din plante mai degraba decat din combustibili fosili si in functie de destinatia pentru care sunt utilizate, exista destule variante din care poti alege.
Izabela Radecka, profesor de biotehnologie la Universitatea din Wolverhampton, creaza alaturi de colegii sai un fel de bioplastic numit polihidroxialcanoat (PHA). Sau, mai exact, pun microbii sa produca in locul lor! “Atunci cand sunt supusi la stres acesti microbi vor produce in interiorul celulelor granule numite biopolimeri” spune ea. Cand sunt extrasi din celula, ei prezinta proprietati foarte bune, similare plasticului sintetic, dar sunt complet biodegradabili”.
Radecka a inceput prin a da microbilor deseuri sub forma de ulei de gatit pentru a produce PHA, insa in ultimii ani a investigat modul in care deseurile plastice precum polistirenul pot fi transformate in tipuri noi si biodegradabile de plastic. Este o varianta preferabila, decat sa folosim culturi recente ca materie prima, pentru ca in acest fel scutim plantele care ar putea fi folosite ca sursa de hrana, in acelasi timp cu folosirea deseurilor plastice.

In acest moment, PHA reprezinta aproximativ 5% din materiile plastice biodegradabile din intreaga lume, iar aproximativ jumatate dintre materiile plastice biodegradabile sunt amestecuri de amidon. Acidul polilactic (PLA) folosit in mod obisnuit pentru canile compostabile de cafea si pentru pahare reprezinta, la randul sau, un sfert din totalul materiilor plastice biodegradabile.
Dar desi majoritatea acestor bioplastice cer compostatorilor industriali sa le descompuna dupa utilizare, nu putem avea garantia ca ele ajung la un astfel de compostator. Date fiind datele de background pe care le avem, este logic sa ne intrebam ce se intampla daca ajung acolo unde nu ar trebui…

Problema etichetelor

Pentru a testa modul in care diverse tipuri de plastic se comporta in medii diferite, Imogen Napper de la Universitatea din Plymouth a selectat cateva sacose cu diferite informatii legate de biodegradabilitate, si le-a pus in trei medii naturale diferite, de-a lungul unei perioade de trei ani: ingropate in sol, lasate in mare si atarnate in aer liber. Ea a testat pungi etichetate ca fiind biodegradabile, compostabile si oxo -biodegradabile, ca si pungi conventionale din polietilena de mare densitate (HDPE). Reamintim recomandarea recenta a Comisiei Europene de a interzice pungile din oxo – biodegradabile, din pricina ingrijorarilor ca acestea se vor descompune in microplastice.

In cadrul experimentului lui Napper, punga etichetata drept “compostabila” (care mentiona ca adera la standardul EN 13432) a disparut in intregime, in trei luni, atunci cand a fost lasata in apa marii. In sol, ea a ramas intacta timp de doi ani, dar s-a dezintegrat atunci cand cercetatorii au incercat sa o umple cu cumparaturi. Restul pungilor – inclusiv cea etichetata drept “biodegradabila” – au ramas atat in sol cat si in apa marii dupa trei ani, putand chiar sa tina si cumparaturi.
Dupa 9 luni in aer liber, toate pungile s-au dezintegrat sau au inceput sa se distruga, majoritatea descompunandu-se in microplastice. Asta pentru ca razele de soare contribuie la dezintegrarea plasticului printr-un proces numit foto-oxidare, in care plasticul se erodeaza si devine friabil, in cele din urma fragmentandu-se, mai degraba decat sa se descompuna in componentele sale organice.
“Asta nu inseamna ca se descompune in carbon si hidrogen, ci inseamna pur si simplu ca se transforma in bucatele mai mici” spune Napper, adaugand ca acestea sunt mai problematice, pentru ca nu le poti curata – “este ca si cum ai incerca sa iei niste bombonele M&M cu betisoarele chinezesti”, explica ea.

Desigur, nici chiar punga compostabila testata in experimentul lui Napper nu este facuta sa se descompuna in mare sau in sol. Dar ea spune ca necesitatea compostarii industriale a acestor materii plastice nu este explicata in mod adecvat pe pungi, punand clientii in situatia de a ghici cu privire la ceea ce poate face o punga si ce nu – si, foarte important, cu privire la ceea ce ar trebui sa facem cu ele odata ce le folosim.
“Oamenii au nevoie sa stie ca daca le pun in cosul de reciclare, daca incearca sa le composteze, sau daca le pun in cosul cu gunoi obisnuit, nu vor obtine neaparat rezultatele de care tot aud prin reclame”, spune Napper.
Una dintre companiile care au investigat descompunerea produselor lor in mediu marin este Novamont, producatorul Mater-Bi, un plastic pe baza de amidon folosit pentru sacosele compostabile lansate anul acesta de Co-op.

Un raport dat publicitatii de catre companie si desfasurat in parteneriat cu Hydra, un institut german de cercetare marina si cu Universitatea din Siena, Italia, spune ca produsele se biodegradeaza complet in apa marii intr-un interval de timp cuprins intre patru luni si un an, fara sa lase in urma niciun fel de reziduu toxic.
Dar Francesco Delgi Inoccenti, care analizeaza aspectul ecologic al produselor Novamont spune ca producatorul nu intentioneaza sa promoveze aceste caracteristici in piata, pentru ca nu isi doreste sa incurajeze acumularea gunoiului. Testele facute sunt, insa, o polita de asigurare in caz ca produsele lor ajung in locuri in care nu ar trebui sa ajunga. “Nu vom folosi acest aspect ca afirmatie comerciala, pentru ca oamenii ar putea intelege gresit care este sensul acestei informatii”, spune el.

Desi produsele subtiri din plastic, asa cum sunt sacosele de plastic, se pot dezintegra in ocean, e posibil ca plasticul mai gros si mai robust obtinut din acid polilactic (PLA), folosit pentru pahare de plastic pentru cafea, pentru capace de pahare, pentru agitatoare din plastic, pentru paie de baut si pentru alte produse destinate ambalarii alimentelor sa se comporte ca si plasticul traditional in apa marii si sa nu se descompuna deloc. Asadar, companiile care fac trecerea la materii plastice biodegradabile care e posibil sa nu se descompuna in mare dezinformeaza facand consumatorii sa creada ca au un comportament ecologist cand de fapt nu il au? Raspunsul este: “Nu neaparat!”. E adevarat ca e posibil ca aceste materii plastice sa nu rezolve problema poluarii marine cu plastic, insa ele sunt foarte potrivite pentru a combate o alta problema importanta legata de mediu: deseurile alimentare.

Legi mai curate

Zona cu cel mai mare potential de impact pentru materiile plastice compostabile este industria alimentara. De la recipiente de cafea pana la casolete si variante de impachetare pentru sandwich-uri, ambalarea si depozitarea mancarii in obiecte din plastic compostabil inseamna – cel putin intr-o lume ideala – ca plasticul si resturile alimentare ce raman in recipientele din plastic vor fi compostate impreuna. Castigul este, astfel, unul triplu: reducem cantitatea de plastic care ajunge la gropile de gunoi, prevenim contaminarea procesului de reciclare cu alimente, asigurandu-ne in acelasi timp ca deseurile alimentare ajung inapoi in sol, si nu sunt lasate sa putrezeasca la gropile de gunoi, unde vor elibera metan.
David Newman, director la Bio-based and Biodegradable Industries Association (BBIA) spune ca i-ar placea sa vada ca totul este compostabil prin lege – de la pliculete de ceai, la etichete de fructe sau pungute de condimente –, astfel incat tot ce tine de resturi alimentare si de materii plastice sa fie procesat in acelasi timp.
Reducand cantitatea de materii plastice traditionale care contamineaza deseurile alimentare, ne putem asigura cel putin ca o parte din hrana pe care o aruncam este in cele din urma folosita ca si compost, in loc sa ajunga la groapa de gunoi sau sa fie incinerata.

Exista si alte aplicatii potrivite pentru a fi biodegradabile. In mod traditional, fermierii folosesc straturi de mulci de polietilena peste culturi pentru a preveni cresterea buruienilor si pentru a conserva apa, aproximativ jumatate din acest plastic ajungand la groapa de gunoi dupa ce este folosit. Insa incepand din 2018, noile standarde europene de biodegradabilitate pentru aceste mulciuri inseamna ca fermierii pot cumpara plastic pe care il pot reinvesti apoi in teren stiind sigur ca acesta se va descompune si nu va dauna solului.
Industria, de asemenea, incepe sa foloseasca bio-lubrifianti, folositi pentru a mentine masinile in stare buna de functionare, in locul lubrifiantilor pe baza de carburanti fosili. Acestia sunt facuti din ce in ce mai mult din surse pe baza de plante, astfel incat daca se varsa ei nu vor dauna mediului, spune Newman.
Desi mulciurile si uleiurile se pot descompune in mediu, la fel de adevarat este si ca majoritatea ambalajelor alimentare nu se descompun. Asadar… cum ne asiguram ca ambalajele compostabile sunt cu adevarat compostate?

Demistificarea procesului

In primul rand trebuie sa remediem problema imaginii plasticului. Newman spune ca mesajul nu ar trebui sa fie “vom pune punct poluarii cu plastic prin utilizarea de materiale compostabile”, ci mai degraba “vom contribui la calitatea solului, pentru ca sustenabilitatea pe termen lung este imbunatatita prin utilizarea de materii compostabile” spune el adaugand la mesaj si un “Apropos, putem reduce in acest fel si din ambalajele din plastic”.

Tot el recunoaste, insa, ca industria trebuie sa demistifice modul in care trebuie tratate compostabilele pentru ca acest proces sa functioneze. In acest moment este in lucru un sistem mai clar de etichetare – similar modului in care este indicata pe ambalajele alimentare posibilitatea de reciclare – insa va fi nevoie de cativa ani pentru ca acest sistem sa fie implementat, explica Newman. “Intre timp, este clar ca o multime de produse compostabile vor farsi prin a fi incinerate, si o multime de materii plastice vor ajunge in fabrici de compostare, si asa vor sta lucrurile pentru urmatorii doi sau trei ani”.
In acest moment, sistemul britanic de colectare a deseurilor nu este gandit in asa fel incat sa faca fata materiilor compostabile, cel putin la nivel de gospodarii. Desi exista facilitati de compostare de nivel mare care pot procesa tacamurile compostabile, paharele de cafea si multe altele, primariile nu colecteaza aceste produse, astfel incat consumatorii raman fara optiuni si ajung sa le puna alaturi de deseurile obisnuite, ajungand impreuna cu acestea la gropile de gunoi sau la incinerare.

O parte din autoritatile locale ridica sacosele compostabile de cumparaturi daca acestea sunt folosite pentru colectarea deseurilor alimentare, dar unele dintre fabrici separa pungile de deseurile alimentare, inainte de a fi compostate.
Schemele de colectare destinate exclusiv materiilor plastice compostabile, asa cum este cea lansata de Vegware in Parlamentul britanic anul trecut, aduc o raza de speranta. Insa chiar si ei au probleme: o investigatie publicata de Footprint in luna iulie a scos la iveala ca in primele sapte luni aceasta schema a trebuit sa trimita toate materiile plastice compostabile la incinerare, in mare parte din pricina nivelului ridicat de contaminare.

Este o problema care merita luata in dezbatere. Daca vom reusi sa intelegem cum le putem procesa in mod adecvat, materiile plastice compostabile pot da o mana de ajutor si cand vine vorba despre reciclarea plasticului traditional.
Separarea deseurilor alimentare si a ambalajelor compostabile asociate intr-un flux diferit de deseuri ar insemna ca materiile reciclabile ramase nu vor fi amestecate cu zat de cafea, pliculete de ceai si cu alti agenti de contaminare. “Cand amesteci mancarea cu orice altceva, asa cum se intampla in UK, totul devine dificil de reciclat” spune Newman.
Progresul facut de tari precum Italia – unde pungile de unica folosinta pentru produse si alimente gatite trebuie sa fie compostabile si pot fi reciclate ca parte a unui sistem de mare amploare de colectare a deseurilor – este o dovada clara ca exista solutii pentru problema plasticului. “Daca reusim sa gestionam deseurile alimentare in mod adecvat, asa cum se intampla in unele tari, toate celelalte deseuri vor deveni mai usor de reciclat”, explica Newman. Provocarea este, insa, sa reusim sa punem toate aceste piese de puzzle laolalta!

Foto: freepik