Posibilitatea de a lucra de acasa este o adevarata binecuvantare in aceasta epoca, si nu numai pentru tine personal. Atunci cand lucrezi de acasa ii faci si Mamei Natura o adevarata favoare, pentru ca nu esti nevoit sa folosesti mijloacele de transport, ceea ce se traduce printr-o reducere a consumului de combustibil.

Pentru a fi si mai responsabil fata de mediu, du lucrurile cu un pas mai departe si ia in calcul crearea unui mediu de lucru cat mai eco-friendly, chiar la tine acasa.
Exista multe moduri in care poti deveni eco in biroul tau de acasa. Pornind de la instalarea unei podele naturale si a unui iluminat eficient din punct de vedere energetic si mergand pana la reducerea deseurilor si respectarea regulii celor 3 R obligatorii pentru un comportament prietenos cu mediul, iti poti transforma biroul de acasa intr-un mediu de lucru sustenabil.

Iata mai jos 5 dintre cele mai tari ponturi pe care le ai la indemana pentru crearea unui mediu de lucru eco-friendly la tine acasa.

RESPECTA REGULA CELOR 3 R – REDUCERE, REUTILIZARE, RECICLARE

Cand vine vorba despre conservarea mediului, respectarea regulii celor 3 R ai prieteniei fata de mediu este un punct excelent de start.
In primul rand trebuie sa reduci cantitatea de deseuri pe care o produci in biroul tau de acasa – evita utilizarea excesiv de des a imprimantei, optand in schimb pentru echipamente electronice care sa te ajute sa creezi un birou fara hartii. In plus, cumpara mobilier de birou sustenabil sau folosit, pentru a-ti transforma biroul intr-un spatiu mult mai green si pune cateva cosuri de gunoi in birou, astfel incat sa creezi un mediu de lucru atat responsabil fata de mediu cat si ordonat.

OPTEAZA PENTRU PARDOSELI NATURALE

Desi Romania nu este deloc o tara campioana la capitolul politici de protejare a mediului – acesta fiind un subiect de interes redus atat pentru autoritati, cat si pentru consumatori – iar organizatiile non guvernamentale de mediu abia acum incep sa faca pasi importanti pe acest front, e bine sa constientizam ca schimbarea incepe de la fiecare dintre noi!

Daca iti doresti sa te alaturi celor care protejeaza mediul in beneficiul generatiilor urmatoare, unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le faci este sa incerci prin toate metodele sa iti reduci amprenta de carbon si sa optezi pentru branduri care sustin un mod de viata sustenabil. Incearca sa alegi intotdeauna ca solutie de pardoseala materiale naturale, precum piatra naturala obtinuta din materiale reciclate. Dalele de piatra sunt un mod perfect de a-ti moderniza spatiul de lucru de acasa si de a-i conferi un aspect elegant in acelasi timp. Ai la dispozitie pe piata o multime de culori si dimensiuni, ca si texturi diferite din care poti alege, astfel ca o poti gasi pe cea care se potriveste cel mai bine gusturilor si preferintelor tale.

ALEGE INTOTDEAUNA ALTERNATIVE NATURALE

Exista extrem de multi factori poluanti in casele noastre de care nici macar nu suntem constienti… Vopseaua de pe pereti, produsele de curatenie, si chiar odorizantele de camera pe care le folosim zilnic… toate sunt pline de agenti toxici extrem de daunatori si de compusi organici volatili.

Acestia nu au doar un efect negativ general asupra sanatatii celor care locuiesc in spatiul respectiv, dar vaporii lor pot cauza migrene extrem de deranjante, care se inmultesc si se agraveaza pe masura ce trece timpul. Iata de ce este important sa iti mentii biroul proaspat si aerisit si sa treci la alternative naturale, care sa te ajute sa protejezi mediul.

Alege pentru birou vopseluri fara compusi organici volatili si foloseste doar produse naturale pentru curatenia din spatiul de lucru.
Foarte multe produse comerciale de curatenie contin clor si inalbitori, asa ca este recomandabil sa iti faci propriile produse de curatenie folosind ingrediente naturale precum otet si bicarbonat.
Ultimul dar nu cel din urma pas – inlocuieste odorizantele de camera cu plante.

ADAUGA PLANTE PENTRU DA VIATA SPATIULUI DE LUCRU

Daca esti in cautarea unor moduri noi de a-ti face biroul sa arate cat mai verde, adauga plante – cel mai simplu si mai eficient mod de a avea un spatiu de lucru verde si viu!
Plantele de interior au atat de multe beneficii incat nu putem alege un singur motiv pentru care e bine sa le implementezi in fiecare colt al casei tale.

In primul rand, plantele vor imbunatati estetica de ansamblu a biroului, fiind o declaratie ferma ca iti pasa de mediu.
Dincolo de a fi un element decorativ foarte eficient, plantele au rolul de a absorbi agentii poluanti daunatori si toxici din aer, ceea ce este extrem de important din pricina compusilor organici volatili prezenti in spatiile interioare. Plantele folosesc dioxidul de carbon din aer si il transforma in oxigen, prin fotosinteza, ceea ce te va ajuta sa ai un spatiu de lucru mai aerisit si mai proaspat.

ASIGURA-TE CA AI DESTULA LUMINA NATURALA

Transformarea spatiului tau de lucru intr-un birou mai green nu protejeaza doar mediul inconjurator, ci te ajuta sa economisesti si sume importante de bani. Pentru a reusi sa reduci cat mai mult din electricitatea folosita, foloseste lumina naturala cat de mult posibil.

Cantitatea de lumina prezenta in biroul tau de acasa iti va afecta si motivatia si productivitatea generala, asa ca asigura-te ca spatiul in care iti desfasori activitatea profesionala in fiecare zi este echipat cu surse variate de iluminare.

Daca structura unei case permite instalarea unui luminator, fa-o! Daca nu, gandeste-te la alte moduri in care poti introduce lumina in biroul tau de acasa in moduri cat mai responsabile fata de mediu. Alege becuri fluorescente compacte – acestea nu numai ca vor economisi energie, dar reprezinta si o solutie eco friendly excelenta, datorita faptului ca sunt reciclabile.

De asemenea, ia in calcul si investitia in gadgeturi care fuctioneaza cu energie solara si, in plus, instaleaza prelungitoare smart, care sa previna scurgerile de electricitate.
Foloseste ponturile de mai sus pentru a avea un spatiu de lucru cat mai green chiar la tine acasa si pas cu pas iti vei dori sa iti transformi intreaga locuinta intr-o oaza cat mai eco friendly.

Foto: freepik