Cum vara si-a intrat pe deplin in drepturi, iar temperaturile urca din ce in ce mai mult, e vremea sa te gandesti la lucrurile pe care le ai de facut prin jurul casei, daca iti doresti sa ai un stil de viata cat mai sustenabil.

Primul si cel mai important pas pe care il poti face in acest sens este sa iti transformi casa intr-o proprietate cat mai green. Nu ai neaparat nevoie de lucrari de renovare scumpe si care sa dureze mult. Ba chiar exista numeroase task-uri pe care le poti organiza pe parcursul unui weekend sau care sa nu dureze mai mult de o luna, dar care te vor ajuta sa salvezi planeta si sa economisesti si niste bani pe viitor.

IZOLATIA

Unul dinte primele lucruri pe care le poti face pentru a-ti transforma casa intr-o proprietate green se refera la izolatie. Pentru a nu fi nevoit sa platesti pentru un consum de electricitate mai mare decat ar fi necesar, mai ales in lunile de iarna, asigura-te ca locuinta este izolata in mod adecvat, astfel incat conditiile meteo de afara sa nu fie resimtite si in casa. Casele mai vechi au, adesea, nevoie de imbunatatiri in aceasta zona, la fel ca si proprietatile cu subsoluri neterminate.

Cauta zone sensibile in jurul casei, pe care le poti repara izoland in punctele de intalnire dintre ziduri si tavane, in zonele de intrate in casa a tevilor, in zonele dintre ferestre si tencuiala, precum si in jurul sistemelor de incalzire sau de racire, pe la tevile de evacuare ale instalatiei de racire, etc. De asemenea, poate fi nevoie sa repari eventuale crapaturi la nivelul ferestrelor.

Daca ai cumparat o casa mai veche sau locuiesti de mult timp intr-una, probabil ca nu beneficiezi de genul de izolatie care se foloseste pentru casele actuale. Ca atare, ia in calcul sa adaugi un plus de izolatie. O alta optiune este sa inlocuiesti ferestrele vechi cu ferestre termopan, care nu te vor ajuta doar sa reduci la minim zgomotul, ci spatiul vidat dintre cele doua panouri de sticla vor actiona ca un strat suplimentar de izolatie.
Contacteaza firme locale de geamuri sau constructori din zona si afla preturi pentru manoperele necesare si apoi decide care este varianta care iti convine cel mai mult.

SISTEMELE DE INCALZIRE, VENTILATIE SI AER CONDITIONAT

Sistemele de incalzire si de racire care functioneaza pe gaz trebuie sa dispara daca iti doresti o casa mai sustenabila.
Sistemele de incalzire, ventilatie si aer conditionat trebuie sa beneficieze de intretinere anuala, astfel incat sa functioneze mai eficient si sa nu fie nevoie sa consume atat de multa energie.

Intretinerea regulata te va ajuta, de asemenea, sa prelungesti durata de viata a aparaturii tale. In schimb, vei obtine maximum de randament de la produsele tale si vei folosi mai putine resurse pe termen lung.
Cheama de fiecare data un electrician sau un alt specialist in astfel de sisteme, pentru a se ocupa de task-urile de intretinere, pentru ca aceste aparate pot fi periculoase pentru amatorii care nu stiu sa le manevreze cu atentie si cu pricepere. In plus, daca decizi sa faci reparatiile singur, trebuie sa stii ca vei pierde garantia pentru produse.

Sistemele de incalzire si de racire ar trebui sa aiba filtrele schimbate in fiecare an, iar ventilatia necesita verificari pentru eventuale probleme ce pot aparea.
Cheama imediat un specialist daca auzi zgomote ciudate, sau daca remarci zone neventilate in casa. Acestea pot fi semne mici, dar care se pot transforma in probleme grave.

PANOURILE SOLARE

Daca nu ti-ai instalat deja panouri solare pe acoperisul casei, trebuie sa stii ca adaugarea lor este unul dintre cele mai importante moduri de a-ti face casa mult mai eficienta din punct de vedere energetic. Desi sunt destul de costisitoare initial si reprezinta o investitie pe termen lung, pentru care va dura cativa ani sa fie amortizata, ele iti vor permite sa te desprinzi complet de reteaua publica si sa economisesti sume importante de bani pe termen lung.

Cand vine vorba despre acoperis este, de asemenea, foarte inteligent sa ii faci cate o curatare anuala, si sa inlocuiesti orice tigla desprinsa, sau sa faci orice alta reparatie necesara. In acest fel vei reusi sa iti mentii casa mai bine izolata si vei folosi mai putina energie.

PIERDERILE DE APA

Pentru a trai o viata mai verde, fii constient cu privire la cantitatea de apa pe care tu si familia ta o folositi. Exista numerosi pasi pe care ii poti face pentru a reduce cantitatea de apa folosita, dar un punct cheie cand vine vorba despre proprietate in sine este sa cauti, si – daca este necesar – sa repari orice scurgere posibila de apa. Scurgerile pot duce la irosirea unei cantitati uriase de apa.

Desi scurgerile semnificative vor fi evidente, pentru ca vei vedea apa peste tot, fii atent de asemenea si la scurgerile usoare din interiorul si chiar din exteriorul casei. Verifica robinetii, capetele de la dus, toaletele, bateriile de la chiuvete, si alte puncte prin care se poate pierde apa, verifica tevile sa nu aiba rugina sau alte probleme care le pot cauza deteriorarea mai devreme decat este cazul. Poate ca va fi nevoie chiar sa inlocuiesti tevile mai vechi din casa.

De asemenea, fii atent la citirea apometrelor! Verifica apometrele o data la cateva saptamani, mai ales daca locuiesti intr-o casa construita in urma cu zeci de ani, pentru ca este posibil ca tevile din fundatie sa fie distruse si sa aiba pierderi. Aceste pierderi nu sunt observabile in general pana la urmatoarea factura, care poate fi uriasa… Ca sa nu mai vorbim despre risipa in sine de apa…

Transformarea locuintei intr-o proprietate mai verde se refera la mult mai multe aspecte decat la cumpararea de produse organice, la reducerea cantitatii de alimente pe care o arunci, la inchiderea luminilor din casa atunci cand nu le folosesti sau la alegerea de produse reciclate. Gandeste-te la fiecare colt din casa ta, pe interior si pe exterior, si in scurt timp vei fi fericit sa realizezi ca traiesti mai sustenabil si ca economisesti si bani in acest proces.

Foto: freepik