După ce fusese amânată în repetate rânduri, relansarea mondială a mărcii Alfa Romeo părea să devină realitate în sfârșit odată cu prezentarea sedanului de clasă medie Giulia în varianta sa de vârf de gamă Quadrifoglio în iunie anul acesta.

Giulia urma să reprezinte noua viziune a mărcii Alfa Romeo și deschizătoarea de drum pentru o gamă completă de modele incluzând un SUV care să ajute marca italiană să-și atingă ambițioasa cifră de 400,000 de unități comercializate pe an până în 2018. În prezent, Alfa Romeo vinde puțin peste 68,000 de mașini pe an.

Pe 28 Octombrie, CEO-ul companiei mamă Fiat Chrysler Automobiles, a făcut un anunț pe care unii l-au considerat suprinzător iar alții l-au văzut ca o pe o dezamăgire anticipată: lansarea Giuliei Quadrifoglio va fi întârziată cu 6 luni în vreme ce SUV-ul de clasă mare nu va sosi pe piață mai devreme de 2017 (cu 9 luni mai târziu decât era preconizat). Marchionne susține că planul de dezvoltare globală pentru Alfa Romeo este reanalizat din pricina impasului pieței de automobile din China și a promis că investițiile grupului în marcă italiană nu vor fi suspendate sau diminuate. Analiștii susțin însă că Marchionne se confruntă cu o trezire la realitate după ce stabilise obiective prea ambițioase pentru Alfa. Grupul FCA se confruntă cu o lipsă acută de profitabilitate și de lichidități iar marca de lux Maserati se află în cădere după rezultate slabe înregistrate pe piețele din SUA și din China. Cum planul celor de la Fiat se baza pe volume importante de vânzări Alfa Romeo în SUA și China, strategia inițială va trebui regândită. Pentru a oferi și un argument de ordin tehnic pentru această întârziere, oficialii FCA au declarat că doresc să îmbunătățească caracateristicile de securitate și confort ale Giuliei.

Analiștii de la IHS Automotive susțin că planul lui Marchionne era oricum unul utopic și că Alfa Romeo nu poate redeveni rapid un jucător relevant pe o piață dominată autoritar de BMW, Audi și               Mercedes-Benz. Ținta de 400,000 de unități vândute pe an este și ea apreciată drept nerealistă, analiștii IHS Automotive declarând pentru Automotive News Europe că Alfa ar putea atinge vânzări de maximum 200,000 de unități până în 2018. Elocventă în acest sens este declarația CEO-ul Audi, Rupert Stadler, de la Salonul Auto de la Frankfurt din septembrie: “Ce reprezintă Alfa Romeo azi? Îmi pare rău, dar noi trebuie să definim peisajul competițional.” Pentru Stadler, acel peisaj competițional include doar mărcile BMW și Mercedes nu si Alfa Romeo.

Această amânare ar trebui să le ofere celor de la Alfa Romeo timp să se gândească daca nu ar fi mai eficient să se concentreze pe modele care pot asigura volumele necesare supraviețuirii mărcii cum ar fi un succesor pentru compacta Giulietta sau poate pentru MiTo. Altfel, planul lui Marchionne s-ar putea dovedi un la fel de eficient ca și un tratament cosmetic aplicat unui pacient aflat în moarte clinică.

Foto: freepik