Aragazurile joaca un rol crucial in casele din intreaga lume. Insa dependenta de combustibili solizi traditionali – asa cum sunt lemnul si carbunele – creaza gaze care pot determina aparitia unor probleme de sanatate. In China, designul inovator si noile modele de afaceri lupta pentru a face fata acestei provocari.
China este o tara foarte diversa, cu o cultura variata, zone climatice diverse, niveluri de venit si gusturi culinare diverse. Insa aproximativ 45% dintre locuitorii din China depind pentru incalzire si pentru gatit de combustibili solizi, cu potential daunator, ca si de tehnologii simple de ardere.
Shell colaboreaza cu Alianta Mondiala Pentru Bucatarii Curate in sensul schimbarii acestei situatii, folosind noi tehnologii si modele inovatoare de business.
Alianta Mondiala Pentru Bucatarii Curate este o initiativa ce isi propune sa rezolve problema globala a plitelor si aragazurilor murdare si ineficiente, in colaborare cu 1800 de parteneri din mediul public si privat. Contributia la aceasta cauza a celor de la Shell – cel mai mare partener implicat in aceasta initiativa – a fost de 13 milioane de dolari incepand din anul 2010.
Efectele poluarii casnice in China au o raspandire foarte mare. Combustibilii care emit gaze afecteaza sanatatea a 608 milioane de persoane din tara, ceea ce duce la un numar de peste 600.000 de decese in fiecare an.
Alianta lupta impotriva acestei situatii sustinand aparitia de noi tehnologii si modele de afaceri, prin intermediul a 7 proiecte pilot finantate de Shell. In cadrul acestor proiecte au fost instalate plite pentru gatit si aragaze inovatoare, care folosesc electricitatea pentru a absorbi aerul si ard combustibilii complet, astfel ca opereaza mai eficient si produc mai putine particule de fum daunatoare.
Unul dintre aceste noi produse este o plita alimentata prin electritate generata de peleti din biomasa. Forma plitei este gandita in asa fel incat sa se potriveasca plitelor incorporabile care se regasesc de obicei in gospodariile din China. Asta inseamna ca oamenii pot continua sa gateasca asa cum au facut si pana acum, ceea ce reprezinta o incurajare pentru a incerca sa foloseasca noua tehnologie.
Pe langa introducerea acestei noi tehnologii, aceste proiecte testeaza performanta si incearca diferite modele de business si strategii de marketing, pentru a pune bazele unei piete sanataoase si sustenabile in ceea ce priveste plitele de gatit si biomasa in tara.
De pilda, in paralel cu dezvoltarea plitelor alimentate cu biomasa, Alianta a contribuit si la infiintarea unei fabrici de peleti, creand astfel joburi la nivel local si furnizand caselor combustibili mai curati.
Per ansamblu, proiectul a avut initial ca obiectiv 1828 de gospodarii, dar pana la urma a ajuns in 218.837 de case, datorita sprijinului oferit de autoritatile locale, iar obiectivul proiectului este acela de a mari acest numar in decursul anului urmator.
Combinand eforturile partenerilor sai, Alianta are in vedere instalarea unui numar de 100 de milioane de plite curate in casele din intreaga lune pana in anul 2020, in timp ce Ministerul chinez al Agriculturii isi propune sa instaleze in tara 40 de milioane de astfel de plite.
Proiectele viitoare vor cauta sa creasca aceasta distributie si vor continua sa dezvolte tehnologia, ajutand mai multe familii sa se bucure de mese gatite in medii calde si mai sigure.
Foto: freepik