Microparticulele de plastic – imi place sa cred ca acestea sunt cuvintele cheie ale anului pe care il traversam. Desi multi dintre noi avem cel mai adesea informatii imprecise despre ce anume sunt microparticulele de plastic, constientizarea si admiterea existentei acestei probleme a luat amploare dupa lansarea catorva studii incriminatorii.
Ce studii, veti intreba…
Ei bine, exista cateva studii si cercetari care se refera la microparticulele de plastic gasite in excrementele umane; la faptul ca aproape fiecare pasare de mare ingereaza plastic; la plasticul gasit in intestinele fiecarei testoase de mare; la microparticulele de plastic din apa de baut din intreaga lume, precum si la microparticulele de plastic existente in 90% din sare.

Problema cu plasticul

Exista foarte multe de discutat in acest sens. Din nefericire, plasticul si-a gasit in prezent o cale catre lantul trofic. Fara studii pe termen lung, nu stim in ce fel ne afecteaza acest lucru organismul, insa plasticul este recunoscut drept element perturbator al sistemuui endocrin, deghizandu-se in estrogen in interiorul corpului uman si interferand cu sistemul de comunicare al hormonilor.
Estrogenii sintetici sunt renumiti pentru faptul ca ar cauza probleme precum obezitatea, cancerul si infertilitatea.
Dincolo de capacitatea plasticului de a interfera cu actiunea hormonilor, un alt studiu demonstreaza ca plasticul actioneaza ca un burete pentru bacterii.
“Unele studii de laborator au relevat ca microparticulele de plastic pot interfera cu alimentatia, cu digestia si cu reproducerea in cazul catorva specii acvatice”, se arata in studiu.
“Desi microparticulele de plastic pot afecta in mod negativ organismul uman, exista ingrijorari si cu privire la faptul ca ar putea infiltra in organism substante chimice precum plastifianti, stabilizatori UV, substante ignifuge si coloranti. In plus fata de ceea ce contin, s-a demonstrat ca microparticulele de plastic atrag si pesticide si alte substante chimice toxice din apa”.

“Echipa a gasit contaminanti de mediu, agenti cancerigeni dintre cei mai cunoscuti, precum PAH (hidrocarburi aromatice policiclice) si bifenili policlorinati (PCB), in concentratii mai mari in microparticulele de plastic din apa.

Ce sunt microparticulele de plastic?

O microparticula de plastic este o bucata extrem de mica de plastic, in medie de 3 – 5 mm. Unele bucati de plastic sunt nascute microparticule, in timp ce altele devin microparticule in timp.
Plasticul nu dispare niciodata, el nu este biodegradabil si nu se intoarce in sol. In schimb, in timp devine sfaramicios si se sparge in bucatele din ce in ce mai mici, pana cand devine o microparticula sau o nanoparticula de plastic.
Insa unele tipuri de plastic vin pe lume deja in forma foarte mica, asa cum sunt glitterele (sclipiciul) sau microparticulele din produse cosmetice. Unele dintre formele prevalente de microparticule de plastic sunt fibrele din cauciucuri si microfibrele din haine.

Sclipiciul sau glitterul, asa cum il stim din industria de beauty

Ei bine, da, glitterul este de fapt plastic! Mastile de fata cu glitter, cremele de protectie solara, machiajul de petrecere sau de carnaval… toate sunt din plastic. Cand iti speli acest glitter de pe fata si de pe corp, acesta ajunge direct in canalizare si de acolo in cursurile de apa. Pentru ca glitterul este atat de mic, el nu poate fi filtrat si ajunge in oceane.
Solutia: in primul rand intreaba-te daca ai cu adevarat nevoie sa folosesti glitter. Nu imi amintesc sa fi fost vreodata intr-o situatie in care sa fie obligatorie folosirea glitterului. Insa daca nu poti rezista fara glitter, exista acum pe piata si glitter biodegradabil, realizat din celuloza, care se descompune foarte rapid, imediat ce il speli. In plus, o parte din incasarile din vanzari ale companiilor care produc glitter din celuloza ajung la Greenpeace International.

Microparticulele din cosmetice

Microparticulele din cosmetice au fost in cea mai mare parte interzise. La nivel mondial este destul de greu astazi sa gasesti produse care sa contina microparticule, insa acestea au fost un factor extrem de important in raspandirea microparticulelor de plastic in ocean.
Primul stat care le-a interzis a fost statul american Illinois, in 2014, urmand ca in 2017 interdictia sa se extinda pe tot teritoriul Statelor Unite, acestea intrand pe lista tarilor care au interzis microparticulele din cosmetice. Tarile europene inca mai au de lucru la acest capitol, Romania fiind inca pe lista tarilor in care exista produse de exfoliere, sapunuri lichide sau solide sau paste de dinti care contin microparticule.
Solutia: opteaza pentru produse cosmetice care nu contin microparticule!

Cauciucurile

Poate ca o sa ti se para socant, insa conform specialistilor, anvelopele masinilor noastre sunt sursa numarul unu de poluare a oceanelor cu microparticule de plastic.
Potrivit publicatiei britanice The Guardian, frictiunea cauciucurilor genereaza anual 68.000 de tone de microparticule de plastic in Marea Britanie, dintre care intre 7000 si 19.000 de tone ajung in apele de suprafata.
Cauciucurile noastre “chelesc” din cauza frictiunii in timpul condusului, pierzand bucatele mici de cauciuc care raman pe drumuri si care intr-un fel sau altul ajung in canalizari si apoi in apele marilor si oceanelor.

Solutia? Ei bine, aici avem o problema, pentru ca solutia in acest caz este sa conducem mai putin. Dar chiar si daca mergem cu mijloacelele publice de transport in comun sau daca mergem cu bicicleta, exista inca problema cauciucurilor care raspandesc microparticule de plastic.
Probabil ca este momentul unei schimbari si in domeniul anvelopelor. Ceea ce se si intampla incet incet, pentru ca Michelin tocmai a lansat un model de anvelopa printat 3D, biodegradabil. Sa speram ca va deveni realitate!

Microfibrele

In cele din urma, avem microfibrele care ajung in canalizari de fiecare data cand spalam articolele de imbracaminte si nu numai, confectionate din materiale sintetice precum poliester, acril si polar. A devenit din ce in ce mai populara confectionarea de haine din pet-uri de apa reciclate, ceea ce duce la poluarea cu microfibre a apelor.
Un studiu realizat la Universitatea din Plymouth a relevat ca spalarea unei singure masini de spalat cu haine din materiale sintetice poate duce la eliberarea a pana la 700.000 de microparticule de plastic.
Solutia? Vorbim in acest caz despre o solutie cu multiple ramificatii.
1. In primul rand ar trebui sa speli mai putin. Cand vine vorba despre spalarea hainelor, incearca sa speli cat mai rar. Incearca sa eviti sa speli un articol de imbracaminte dupa o singura purtare, daca nu este cu adevarat murdar sau nu miroase urat. Desigur, cu exceptia lenjeriei intime.
2. Aeriseste hainele. O cale excelenta de a mari durata de viata a hainelor este sa le aerisesti. Dupa ce porti o camasa, este indicat sa o intorci pe dos, sa o stropesti cu o solutie racoritoare si apoi sa o atarni in aer liber. Pur si simplu nu baga hainele inapoi in dulap dupa purtare, ci lasa aerul sa circule prin fibrele lor.
3. Alege materiale naturale. De fiecare data cand merg la cumparaturi incerc sa cumpar haine facute din fibre naturale. Poate fi foarte greu pentru ca spandexul este aproape peste tot, dar incerc sa aiba macar 90% fibre naturale atunci cand verific eticheta. Pe de alta parte, dincolo de partea ecologica a acestui demers, materialele sintetice sunt nocive pe piele. Poliesterul si acrilul, care sunt materiale plastice de fapt, nu lasa pielea sa respire si nici nu dau voie organismului sa isi regleze natural temperatura. Aceste materiale nu tin de cald iarna si nici nu sunt racoroase vara. Ele te vor face sa transpiri mai mult si mai des, si ca atare va trebui sa speli mai des si mai mult.
Atunci cand mergi la cumparaturi, asadar, cauta fibre naturale. Iata o lista de materiale care nu contin deloc fibre de plastic, desi majoritatea acestor materiale au propriile lor argumente pro si contra. Vorbim despre bumbac, lana, matase, in, vascoza, raion, bambus, lyocell sau tencel, modal si cupro.
4. Ia masuri preventive. Nu trebuie neaparat sa ai o garderoba 100% fara plastic, mai ales cand vine vorba despre lenjerie si articole sportive, pentru ca nici nu ai cum sa te bazezi doar pe materiale naturale in aceste circumstante. Insa daca tot le porti, ia-ti intotdeauna masuri de precautie, folosind ceva care sa retina microfibrele. Exista cateva optiuni in acest sens, asa cum sunt pungile pentru spalat rufe care retin microfibrele sau mingiile pentru microfibre.

Intrebari si raspunsuri

Pentru ca microparticulele din plastic sunt un subiect foarte arzator in ultima perioada, am pus cap la cap o lista cu cele mai frecvente intrebari pe aceasta tema pe care le-am gasit in mediile online sau pe retelele de socializare si vom incerca sa raspundem la aceste intrebari, astfel incat fiecare dintre noi sa reuseasca sa isi reduca propria contributie la inmultirea microparticulelor de plastic.

Ce facem cu pantofii facuti din sticle reciclate de plastic?

Articolele care nu ajung in masina de spalat in mod frecvent nu constituie o problema atat de mare. Personal nu agreez ideea de a purta incaltaminte din plastic, si in plus mi-ar fi teama ca ma fac sa transpir mai mult si sa miros urat. Stiai, de pilda, ca poliesterul face transpiratia sa miroasa mai urat?

Iti poti da seama la o singura privire daca un material are poliester si daca este un factor de poluare?

In general nu prea poti si e destul de greu, asa ca verifica intotdeauna eticheta produsului pe care il cumperi. Jachetele din acril si din polar se numara printre cei mai mari agresori ai mediului, asa ca ar fi bine sa le eviti cu orice pret!

Ce fibre naturale sa aleg?

Daca imi fac cumparaturile de la un magazin vintage sau second hand nu prea imi pasa ce material aleg, cata vreme face parte din lista de mai sus. Daca imi cumpar, insa, ceva dintr-un magazin obisnuit, aleg intotdeauna tencel (un material care nu produce deseuri), modal, matase si lana etica. De asemenea, caut vopseluri non-toxice.

Ce fac cu hainele vechi la care renunt pentru ca nu sunt facute din material naturale?

Nu poti face prea multe cu ele… Ele nu au o valoare foarte mare, si nu este posibil sa le transformi in alte produse in acest moment. Insa e posibil ca in viitor sa asistam la ceva schimbari in acest sens! O companie din Hong Kong a gasit o cale de a recicla la infinit poliesterul, asa ca vom vedea pe viitor ce alte solutii vom gasi.

Ce facem cu lenjeria?

Exista cateva branduri de lenjerie etica si sustenabila. Trebuie doar sa te informezi putin in acest sens.

Exita alternative si pentru costumele de baie?

Aceasta categorie intra in segmentul de echipament sportiv, un sector in care e cam greu sa evitam plasticul. Din fericire, insa, in general nu supunem costumele de baie la cicluri intense de spalare si stoarcere in masina de spalat, asa ca riscul nu este atat de mare. Nu am gasit inca date foarte clare cu privire la spalatul de mana versus spalatul de masina, insa cred ca problema in acest caz se rezuma la masina de spalat. Desi in mod cert se elimina din microfibre si la spalatul de mana, nu este la fel de grav ca in cazul spalatului la masina.

Bumbac organic sau conventional?

Incearca sa optezi intotdeauna pentru bumbac organic!

Sper ca acest articol a reusit sa aduca putina lumina cu privire la microparticulele de plastic, la microfibre si la modurile in care poti contribui la ameliorarea acestei probleme, extrem de dificil de combatut. E posibil oare ca pe viitor sa fie interzise de pe piata poliesterul, acrilul sau polarul? Dar glitterul non-biodegradabil? E posibil oare ca toate masinile de spalat sa fie prevazute cu filtru pentru microparticule de plastic?
Nu este clar deocamdata ce solutii ar putea reduce aceasta problema in viitor, insa pentru moment nu ar fi rau ca fiecare dintre noi sa se implice mai activ in acest demers.

Foto: freepik