Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a raportat recent că emisiile de dioxid de carbon provenite din utilizarea energiei au rămas la acelaşi nivel în anul 2016, pentru al treilea an consecutiv. Acesta este un progres remarcabil față de tendința secolului al XXI-lea, care a înregistrat o creștere de aproape 40% a emisiilor de dioxid de carbon în doar 14 ani. The Guardian a prezentat acest aspect și a adăugat în subtitlu „Raportul Agenției Internaționale pentru Energie pune stop emisiilor de energie, până la creșterea puterii regenerabile”. Dar povestea din cadrul sistemului energetic are mai multe fațete decât atât (date obținute din revista BP Statistical Review of World Energy).
Deși nu s-a remarcat o creștere globală în ultimii ani, aceasta s-a rotit în jurul valorii de 2,5-3%. Utilizarea energiei a crescut, de asemenea, la o rată mai mică de 1% pe an. Această valoare se află la capătul inferior al intervalului preconizat de energie vs PIB, dar este probabil prea devreme să spunem că reprezintă o schimbare pe termen lung în acest raport. Cu toate acestea, ar putea fi cazul dacă îmbunătățirile eficienței pot depăși dezvoltarea economică sau pot cel puțin să se apropie de aceasta.
Energia regenerabilă evoluează în mod rapid, deși acest lucru se întâmplă în principal în domeniul generării de energie electrică. Din 2014 până în 2015 generarea de energie solară și eoliană a crescut la nivel mondial cu aproximativ 200 TWh, valoare aproape egală cu creșterea globală a producției de energie electrică pentru anul respectiv. În plus, BP a raportat că rata generală de creștere a electricității în 2015 a scăzut în 2014 (2,4%) și a rămas mult sub tendinţa de 10 ani (2,8%). Este un aspect uşor îngrijorător, dat fiind că electrificarea sistemului energetic este o cerință esențială pentru reducerea emisiilor pe termen lung. Producția de energie electrică trebuie să se accelereze în comparație cu creșterea generală a cererii de energie.
Deși datele din 2016 nu sunt încă disponibile, BP a raportat că utilizarea cărbunelui a scăzut la nivel global în 2015 față de 2014 cu 1,8%, iar utilizarea gazelor naturale a crescut. În timp ce acest aspect s-ar putea aplica în mare parte pentru SUA și Canada, China a înregistrat, de asemenea, o scădere semnificativă a utilizării cărbunelui odată cu creșterea utilizării gazelor naturale. Reducerea globală a utilizării cărbunelui este echivalentă cu aproape 300 de milioane de tone de CO2 sau aproximativ 0,8% din emisiile globale. Orice înlocuire cu gaze naturale ar duce la aproximativ jumătate din emisii. Acest lucru este foarte evident în SUA, unde consumul de cărbune a scăzut în anul 2015 cu 13%, consumul de gaze naturale a crescut cu 3% (dar față de o utilizare absolută mai mare), cererea de petrol a crescut cu 3%, dar emisiile au scăzut cu 2,6%.
Utilizarea cărbunelui este în scădere din mai multe motive;
Creșterea producției de gaze naturale în SUA, în special, care a declanşat închiderea centralelor electrice mai vechi pe cărbune care nu pot respecta noile reglementări de mediu.
Preocupările legate de calitatea aerului din China, care au condus la închiderea industriei și generării de energie pe bază de cărbune în jurul marilor orașe.
Unele acţiuni de protecţie sau blocare a supra-capacității în industriile metalurgice din China.
Impactul unui preț modest al carbonului într-o serie de jurisdicții, unele guverne impunând moratorii asupra noilor construcții de generare de energie pe bază de cărbune (de exemplu, Canada).
Cu toate acestea, utilizarea cărbunelui continuă să crească brusc în mai multe țări în curs de dezvoltare, cum ar fi Vietnam, Filipine, Malaiezia, India, Columbia și Indonezia. În prezent se preconizează că acest lucru va continua.
Consumul de țiței continuă să crească, BP raportând o creștere globală de 2% din 2014 până în 2015.
Prin urmare, povestea finală cuprinde mai multe părți și se pare că această tendință continuă până în 2016, deși vor fi necesare date suplimentare pentru verificare;
Creșterea globală este modestă, însă creşterea consumului de energie are tendinţa să se situeze în partea inferioară preconizată pentru acest nivel al creșterii economice.
Utilizarea cărbunelui este în scădere datorită faptului că gazele naturale acoperă decalajul în schimbul unor emisii mai reduse.
Energiile regenerabile sunt în creștere rapidă, acoperind cea mai mare parte a creșterii producției de energie electrică, însă nu chiar în totalitate.
Cererea de petrol continuă să se amplifice, emisiile crescânde fiind compensate de reducerea consumului de cărbune.
Rezultatul final este aplatizarea emisiilor globale care a fost observată în ultimii trei ani.
Foto: freepik