La finele anului trecut, China si-a lansat in mod oficial piata nationala de carbon. Stabilind un pret la carbon pentru cei mai mari emitatori de gaze cu efect de sera din tara, China a initiat un nou demers in eforturile sale de a combate poluarea si schimbarile climatice.

Piata de carbon si beneficiile majore pentru climat

Desi prima faza a punerii in aplicare a proiectului pietei de carbon acopera numai generarea de energie, acest pas va crea totusi beneficii majore pentru climat. Sectorul energetic din China genereaza 65% din electricitate folosind drept combustibil carbunele, si reprezinta peste 3.5 gigatone (GT) de emisii anuale de CO2. Acest plafon este, asadar, aproape dublu fata de piata de carbon a Uniunii Europene si de zece ori mai mare decat sistemul “Cap and Trade” (Plafon si Comert) al Californiei.

Proiectat in mod corect, un sistem Plafon si Comert pentru carbon reprezinta o politica puternica pentru reducerea cat mai eficienta din punct de vedere al costurilor poluarii cu carbon.
Desi aceasta prima faza este un inceput promitator, exista inca loc pentru imbunatatiri, iar factorii de decizie din China studiaza intens performanta altor piete de carbon existente la acest moment, astfel incat sa asigure un progres continuu.
Numaratoarea inversa pana la lansarea pietei de carbon din China a inceput in urma cu doi ani, cand presedintele chinez Xi Jinping l-a vizitat pe presedintele american Barrack Obama in septembrie 2015. Presedintele Xi promitea atunci lansarea unei piete nationale de carbon in 2017, promisiune inclusa de altfel in angajamentul Chinei pentru respectarea Acordului de la Paris privind schimbarile climatice.
Insa pregatirile pentru piata nationala de carbon au inceput inca dinaintea acestui moment. Cinci orase si doua privincii, printre care Beijing, Shanghai si Guangdong, au lansat in 2013 si 2014 proiecte pilot de piete de carbon regionale, beneficiind de incurajari din partea guvernarii centrale.
Cele sapte piete pilot acopera peste 3000 de emitatori, cu emisii anuale totale de 1.4 gigatone de CO2, iar activitatea pietei a crescut in 2016. Volumul comertului a crescut cu 106%, in timp ce valoarea de comert a crescut cu 29%. Pretul mediu la carbon pe aceste sapte piete a fost de 3-10 dolari/tona de CO2 in 2017, aproximativ 680 de milioane de dolari in tranzactii totale.
Aceste programe pilot regionale au contribuit la implementarea alocarii de permise de emisii, precum si la rezolvarea problemelor legate de monitorizarea si verificarea emisiilor. In plus, atrag tot mai multe lichiditati, dezvolta experienta guvernamentala referitor la proiectarea pietei si capacitatea de a o implementa si cresc increderea in extinderea pietei de carbon la nivel national.

Plafonul de carbon se aliniaza cu studiul “Solutia Politica a Chinei” (realizat de Energy Innovation, Centrul National Chinez pentru Strategia Climatica si Cooperare Internationala si Institutul de Cercetare Energetica al Comisiei Nationale Chineze pentru Dezvoltare si Reforma) care a relevat faptul ca un pret de 10 dolari ar ajuta la reducerea emisiilor la nivel national cu un sfert sau mai mult fata de situatia obisnuita, pana in 2030.

Piata de carbon vizeaza o economie mai curata

In mod asemanator sistemului “Plafon si Comert” din California – care a inceput cu pasi lenti si s-a extins in timp – asteptarile referitoare la piata nationala de carbon din China vizeaza o extindere in asa maniera incat sa acopere 8 sectoare intens energizate din economia Chinei: energie, fier si otel, metale neferoase precum aluminiu, produse chimice, produse petro-chimice, hartie, materiale de constructii si aviatie civila.
Lansarea pietei de carbon si acoperirea a 1700 de emitatori din sectorul energetic (companii care emit peste 26.000 de tone de carbon anual) este o decizie justificata, datorita importantei acestei piete la nivel economic si responsabilitatii pentru aproximativ o treime din emisiile totale ale Chinei.

Piata de carbon si stimularea evolutiei industriei energiei regenerabile

De ani buni, China este investitorul principal in energie regenerabila la nivel mondial. In plus, are cea mai mare capacitate de energie regenerabila instalata din lume, si este economia cu cea mai mare energie curata din lume, cu 3.5 milioane de joburi green. Cu toate acestea, sectorul sau energetic inca depinde de surse importante de carbon.

Generarea de electricitate din energie solara si eoliana, desi creste intr-un ritm uimitor, este inca marginala (in 2016, 4% din energie a fost eoliana si 1% energie solara) iar generatorii de energie regenerabila se confrunta cu cele mai proaste rate din lume, la 17% energia eoliana si 10% energia solara in 2016.
Astfel, o piata de carbon care sa inceapa din sectorul energetic chinez ar trebui sa contribuie atat la reducerea arderilor de carbune cat si la stimularea evolutiei industriei energiei curate.
Ca si in cazul multor alte schimbari de politica din China, piata de carbon se poate dezvolta in mod progresiv, reflectand teoria fostului mare politician chinez si lider al reformei economice, Deng Xiaoping, al carui indemn era: “traverseaza raul simtind pietrele”.
Faza unu a pietei nationale de carbon a Chinei este doar un punct de pornire. De pilda, permisele de emisii de carbon urmeaza a fi distribuite generatorilor de energie gratuit, cand sistemul se va lansa, iar licitatiile pentru permise nu sunt prevazute pentru aceasta prima faza. Aceasta decizie contravine recomandarilor celor mai multi dintre economisti, insa ofera un rastimp companiilor din China, in care sa se adapteze fara sa fie expuse unui soc economic.

Sistemul ar trebui sa evolueze si sa devina cat mai eficient. Alocarea unui numar prea mare de permise a afectat alte sisteme de plafon de carbon – de la Sistemul de Trading de Emisii al Europei pana la Initiativa Gazelor de Sera din Nord Estul SUA. Asadar, ramane de vazut daca proiectul initial al Chinei va suporta bine alocarea permiselor… Exista, insa, si cateva moduri de a evita aceasta grija.
Energy Innovation, una dintre companiile campioane din SUA in materie de licitatii cu permise de emisii considera pasul Chinei ca fiind o miscare extrem de buna in directia obtinerii unei economii mai curate si mai eficiente. Specialistii de la Energy Innovation recomanda factorilor de decizie din China sa fie vigilenti la surplusul de permise, restrangand in mod constant plafonul, in timp.
Pietele de carbon pot reduce emisiile de carbon si pot crea o oportunitate reala de a transforma economii intregi, astfel incat sa fie mai curate si mai eficiente.

Foto: freepik