Cand Sean Dooley s-a apucat in copilarie de observarea pasarilor, in anii 80, papagalul rapid era deja o pasare rara… “Este o pasare foarte frumoasa. Imi amintesc ca pe atunci se spunea ca mai sunt vreo 8000”, spune Dooley. Tot el adauga ca acum e foarte posibil sa mai fie doar vreo 1000 de astfel de pasari in salbaticie. Papagul rapid – Lathamus discolor – este clasificat drept “specie pe cale de disparitie”, insa riscurile privind disparitia sa sunt cu mult mai mari decat si-ar imagina oricine!
Un studiu independent dat publicitatii luna trecuta a constatat ca mediul din Australia devine din ce in ce mai afectat chiar sub incidenta legilor menite sa il protejeze.
Dooley, care lucreaza astazi pentru grupul conservationist BirdLife Australia considera chiar
ca papagalul rapid este una dintre victimele legislatiei in vigoare.
Moartea lenta sau “moartea printr-o mie de taieturi”
Dooley spune ca papagalul rapid este un “diavol dificil de conservat”. Aceste pasari migreaza din Tasmania in Victoria si se hranesc cu florile de eucalipt albastru. In anii secetosi, atunci cand copacii nu infloresc, papagalii merg pana in nordul New South Wales sau pe coasta, sau chiar in Queensland. El spune ca aceasta distanta mare pe o parcurg ii face vulnerabili in fata neajunsurilor Legii privind Protectia Mediului si Conservarea Biodiversitatii (EPBC). “In forma sa actuala, aceasta lege nu ia in considerare impactul cumulativ”, declara Dooley, care spune ca totul se aduna.
“Daca vezi aici cateva tufisuri taiate – care nu intrunesc criteriul de a avea un impact semnificativ – sau mai incolo o dezvoltare imobiliara sau o exploatare forestiera, nu iti imaginezi ca luminile ajung sa se stinga incet incet pentru aceasta pasare in zona”, spune el. “Niciunul dintre evenimentele acestea nu este considerat destul de serios, si astfel papagalul rapid a ajuns in declin chiar in perioada in care Legea privind Protectia Mediului si Conservarea Biodiversitatii a fost in vigoare”.
Lesley Hughes, profesor de biologie la Universitatea Macquarie, este de acord ca Legea are tendinta de a evalua intr-un vacuum amenintarile la adresa unei specii. “Vorbim efectiv despre clasica moarte printr-o mie de taieturi. Poti pierde efectiv specii intregi pentru ca fiecare dintre aceste amenintari este evaluata independent, in loc sa fie luate in considerare in ansamblu”. Dooley spune ca Legea ar trebui sa limiteze, de asemenea, si exploatarile forestiere in habitatul papagalului rapid, dar exista in schimb alte acorduri intre guvernele de stat si cel federal care pot avea prioritate. “Atata timp cat statele spun ca iau in considerare impactul speciilor aflate in pericol, asa cum este si papagalul rapid, atunci Legea EPBC nu poate face nimic pentru a interveni”.
O stare de declin constant
Atunci cand legislatia in materie a fost aprobate de catre Guvernul Howard, in 1999, nu toate gruparile de mediu au fost fericite, insa pentru unele a fost mai mult decat nimic. James Pittock, cercetator de mediu la Universitatea Nationala Australiana spune ca dupa decenii de “razboaie de mediu” multi si-au dorit o interventie a Commonwealth-ului, in sensul reglementarii exploatarilor forestiere, insa acesta a fost un aspect in care nici o parte a politicii nu a vrut sa se amestece.
“Punctul meu de vedere si cel al altor grupari a fost acela ca ar fi foarte regretabil daca operatiunile de exploatari forestiere nu ar fi reglementate, dar daca am avea parte de o imbunatatire si am avea restul de 90% sau mai mult din tara mai bine protejat, atunci este un compromis pe care merita sa il acceptam intre timp”.
Zece ani mai tarziu, prima evaluare independenta a Legii a fost nimicitoare. Rachel Walmsley, de la ONG-ul Biroul Aparatorilor Mediului spune ca analiza – care este necesara o data la zece ani, conform legii – recomanda practic ca EPCB sa fie abrogata si rescrisa.
“Cele 71 de recomandari cu care analiza Hawke a venit nu au vazut niciodata lumina zilei din pacate! Ele au ajuns sa zaca pe un raft prafuit din vreun departament”.
Ea spune ca legea este fundamental gresita. “Avem o lege care nu previne disparitia speciilor, desi aceasta este principala lege care ar trebui sa protejeze biodiversitatea noastra unica”, spune Walmsley.
“Au fost aproximativ 6500 de proiecte mentionate in lege in 20 de ani, dar nu au existat decat cateva refuzuri, iar legea a fost pur si simplu ineficienta in a oferi rezultate pentru mediu”.
Acum, 10 ani mai tarziu, urmeaza o alta analiza.
Raportul interimar al profesorului Graeme Samuel a descoperit ca prevederile legii sunt ineficiente, complexe, costisitoare pentru companii si ca ofera putine beneficii pentru mediu. “Vedem ca mediul nostru este intr-o stare de declin constant in utimii 20 ani de cand aceasta lege este in vigoare”, spune profesorul Samuel. “Nu numai ca nu are rezultatele dorite pentru mediu, dar impiedica si dezvoltarea cu adevarat adecvata a afacerilor”.
Situatia actuala
Profesorul Hughes spune ca Australia a atins unele recorduri de care nu poate fi mandra! “Australia are in prezent cea mai proasta rata de disparitie a mamiferelor din intreaga lume”, spune ea. “In urma cu doi ani, WWF International a dat publicitatii un raport care trecea in revista cele mai rele zone de defrisare din lume. Cred ca erau 11. Australia era singura tara dezoltata de pe acea lista!”. Australia este, de asemenea, prima tara in care o specie de mamifer dispare complet ca urmare a schimbarii climatice, fiind vorba despre Melomys rubicola, o specie de rozatoare care traia in aceasta tara.
Cercetatorul de mediu Martine Maron de la Universitatea din Queensland spune ca rozatoarele Melomys au disparut ca urmare a valurilor de furtuni si a cresterii nivelului marii in mica insula din Marea Bariera de Corali unde traiau.
Liliacul pipistrelle din Christmas Island, un liliac mic care se hranea cu insecte, precum si soparla de padure din Christmas Island au disparut si ele. “Stiam ca sunt in pericol, dar nu am actionat la timp, si astfel a fost prea tarziu pentru ele” spune ea.
“Dar sunt mult mai multe specii care sunt pe muchie de cutit, pentru care inca mai putem actiona si va fi nevoie de o actiune coordonata la nivel national pentru a reusi”. Profesorul Maron spune ca speciile din insule sunt in mod deosebit vulnerabile. “Speciile care sunt in pericol pe continent au fost capabile sa reziste mai mult, dar intrebarea se pune cat de mult timp”, spune ea. “Din nefericire, fiecare copac pe care il replantam, fiecare bucatica de habitat pe care o refacem… este depasita de multe ori de defrisari, de pierderea de habitat si de acest gen de situatii pe care legea pur si simplu nu le-a putut rezolva”.
Se pare ca alte tari, insa, s-au descurcat mult mai bine! Suzanne Milthorpe de la Wilderness Society spune ca legea privind Speciile Aflate In Pericol din SUA a avut un succes remarcabil, in comparatie cu eforturile din Australia. “90% dintre specii isi indeplinesc obiectivele ce tin de recuperare… si se estimeaza ca au fost impiedicate 227 de disparitii ale speciilor, ceea ce este incredibil, in comparatie cu Australia, unde abia unul sau doua animale au reusit sa iasa de sub incidenta legii EPBC pentru ca au fost recuperate in cadrul unei actiuni de conservare”. Ea mai spune ca legea din SUA prevede masuri de protectie puternice, si da comunitatilor posibilitatea de a chema guvernul la masa discutiilor si “de a spune efectiv: va vom actiona in instanta pentru a ne asigura ca va faceti treaba!”. “De asemenea, au aceasta prevedere foarte eficienta potrivit careia odata ce o specie este in pericol, nu ii poti face rau si nu ii poti afecta habitatul sau locurile de care are nevoie pentru a supravietui, pentru a se reproduce, pentru a se hrani si pentru a se dezvolta” mai spune ea. “Si extrem de important, ei definesc habitatul unei specii nu doar ca locul in care trebuie sa traiasca acum, ci si locul de care are nevoie pentru a se reface”.
Actiunea efectiva
Lesley Hughes spune ca un punct in care legea australiana esueaza este garantia efectiva ca se iau masurile necesare pentru ca speciile sa fie salvate. Ea spune ca atunci cand o specie este considerata amenintata este necesar sa se realizeze un plan de recuperare a sa. “Problema la noi este ca avem foarte multe specii si comunitati listate, pentru care nu s-a facut niciun plan!”. Tot Hughes spune, insa, ca si atunci cand exista un plan de recuperare, el nu este urmat de nicio obligatie legata de finantarea sa. “Legea se ocupa de prima parte a procesului, dar nu obliga de fapt guvernul sa mandateze actiunile si sa ofere resursele ce ar permite recuperarea reala a speciilor”. “De-a lungul anilor, mai ales in ultimii zece ani, sumele de bani cheltuite pentru salvarea speciilor amenintate in mod deosebit si pentru protectia mediului, in general, au continuat sa scada”.
Dooley spune si el ca au fost situatii in care planurile de recuperare au salvat specii amenintate. El spune ca papagalul negru lucios din Insula Cangurului si papagalul verde din Insula Norfolk au fost specii salvate – insa conservationistii au fost nevoiti sa lupte pentru finantare atunci cand au ramas fara bani. “Stim ca actiunile de conservare functioneaza, dar ele trebuie sa beneficieze de resurse, trebuie sa aiba la baza infomatii utile, o buna monitorizare, iar din pacate nu dispunem de toate acestea pentru majoritatea speciilor amenintate pe care le avem”, spune Dooley.
In prezent, din cele 71 de pasari in pericol aflate sub jurisdictia legii EPBC, numai 6 beneficiaza de planuri de recuperare la zi, care sunt si finantate.
Viitorul
Guvernul analizeaza in acest moment raportul interimar al lui Samuel, dar a respins deja recomandarea ca un organism de reglementare independent si puternic sa supervizeze legile de mediu. Ministrul Mediului, Sussan Ley spune ca Guvernul nu si-a dorit “niveluri suplimentare de birocratie”. “Guvernul va face pasi in sensul consolidarii functiilor de conformitate si garantiei ca toate acordurile bilaterale cu statele si teritoriile sunt supuse monitorizarii riguroase” a spus ea.
Guvernul sprijina actiunea de delegare a aprobarilor federale catre state, un motiv de ingrijorare de altfel pentru profesorul Lesley Huges. “Cu totii suntem ingrijorati ca Guvernul va alege acele recomandari pe care le poate folosi pentru a face lucrurile mai usoare, astfel incat sa aiba loc diverse dezvoltari, ceea ce ne va expune unor conditii de mediu si mai proaste decat pana acum” spune ea. “Lucrurile ar putea merge astfel spre mai rau decat spre o imbunatatire”, spune ea.
Profesorul Pittcock este, la randul sau, de parere ca ar trebui sa existe standarde nationale mai puternice si ca statele ar trebui sa isi schimbe legislatia in asa fel incat aceasta sa fie armonizata. “Avem nevoie de sisteme de informatii mai bune, in asa fel incat sa fie mai clar pentru toata lumea care sunt locurile de importanta ecologica, ce ar trebui lasate in pace, si care sunt zonele in care ar trebui sa aiba loc activitati de dezvoltare” spune el.
Este nevoie sa existe mai multe chestiuni de importanta ecologica nationala care sa controleze aspecte precum eliminarea vegetatiei naturale. Australia este una dintre principalele cinci tari din lume la capitolul defrisari. Este o rusine!, atrage atentia Pittock.
Raportul final al profesorului Samuel va fi dat publicitatii in luna octombrie.
Foto: freepik
