Un aspect extrem de discutat in ultima vreme in domeniul arhitecturii este acela ca mediul construit reprezinta 40% din emisiile globale de carbon. Aceasta statistica ingrijoratoare pune o responsabilitate imensa pe umerii profesionistilor din constructii. Ideea de sustenabilitate in arhitectura a aparut rapid ca o modalitate de a “bandaja” daunele produse mediului. Din pacate, insa, o gama ampla de practici de sustenabilitate nu isi propune nimic altceva decat sa faca cladirile „mai putin rele”, fiind de fapt niste masuri inadecvate pentru arhitectura actuala si viitoare. Problema cu arhitectura sustenabila este ca se opreste la „sustinere”.
Pentru a mentine starea actuala a mediului inconjurator, comunitatea arhitectilor a lucrat in sensul gasirii unor mijloace de productie mai ecologice. In mod conventional, o cladire “verde” foloseste functii active sau pasive ca instrument de reducere si conservare. Cele mai multe designuri sustenabile vad cladirile ca pe ceva de sine statator, mai degraba decat ca parti integrate ale ecosistemului. Iar daca ne gandim la nevoile actuale ale planetei, aceasta abordare nu este suficienta. Nu este suficient sa sustinem mediul natural, ci trebuie sa si refacem procesele acestuia.
Ce este arhitectura regenerativa?
In biologie, regenerarea se refera la capacitatea de a reinnoi, de a reface sau de a creste tesuturile din organisme si ecosisteme in concordanta cu fluctuatiile naturale. Aplicat pe zona de proiectare a cladirilor, putem vorbi despre structuri care imita aspectele restaurative existente in natura.
Arhitectura regenerativa este practica prin care lumea naturala este implicata drept mijloc si generator de arhitectura. Sistemele vii de pe terenul destinat constructiei devin elemente de baza ale structurii construite in armonie cu ecosistemul general.
Arhitectura regenerativa necesita o abordare bazata pe gandirea progresista. Spre deosebire de cladirile proiectate in mod sustenabil, cladirile regenerative sunt proiectate si exploatate pentru a anula distrugerea ecologica si au un impact net pozitiv asupra mediului natural. Trecerea de la o perspectiva de sustenabilitate la una regenerativa inseamna ca arhitectii ar trebui sa se intrebe cum ar putea proiecta structuri care nu doar sa utilizeze resurse limitate, ci si sa le refaca. Regenerarea urmareste, de asemenea, facilitarea unui mediu mai rezilient, care sa poata rezista provocarilor naturale.
Design regenerativ versus design sustenabil
Designul sustenabil si designul regenerativ pot parea abordari diferite – sustenabilitatea limiteaza utilizarea resurselor, in timp ce regenerarea le reinnoieste. Sustenabilitatea, insa, este o subcategorie a unui model regenerativ mai amplu. Ambele metode se suprapun si includ practici similare, fiecare punand accent pe diferite obiective ecologice. Asa cum „reducerea”, „reutilizarea” si „reciclarea” nu pot functiona izolat, practicile de sustenabilitate dau o mana de ajutor in atingerea obiectivelor legate de regenerare, reprezentand un prim pas catre refacerea resurselor – limitand consumul acestora.
Un punct in care cele doua practici difera este amploarea interventiilor. Designul regenerativ impune ca arhitectura sa fie vazuta ca o extensie a locului, a amplasamentului, a florei si faunei si a ecosistemului. Cladirile sunt tratate ca parte a unui sistem mai amplu, contribuind la producerea si partajarea resurselor precum apa curata, energie si hrana. Un exemplu in acest sens este fatada bio-reactiva SolarLeaf de la Splitterwerk si ARUP, care genereaza energie regenerabila din biomasa de alge si caldura solara. Energia generata poate fi utilizata de catre cladire, poate fi stocata pentru utilizare ulterioara sau poate fi furnizata retelei de utilitati.
Gandirea Sistemica in Arhitectura
Foarte importanta in proiectarea unui mediu regenerativ este adoptarea unei abordari sistemice a gandirii. Trebuie luate in considerare toate entitatile relevante si care contribuie, masurand retelele lor de impact asupra ecosistemului general. Designul trebuie sa tina cont de modul in care o cladire se raporteaza la microclimat sau de modul in care solul poate sustine flora locala. Sistemul proiectat trebuie sa permita relatii de sustinere reciproca intre entitati, garantand astfel egalitatea intre ceea ce se ofera si ceea ce se primeste. Fiecare relatie depinde de cealalta pentru a crea un ecosistem puternic si infloritor al naturii umane.
„Sustenabilitatea se refera la sisteme si ne ajuta sa ne asiguram ca luam in calcul intreaga imagine, astfel incat sa putem aborda o problema din toate unghiurile”, scrie Nabil Nasr, directorul Institutului Golisano pentru Sustenabilitate. In loc sa utilizeze elemente de design sustenabil ca metoda de greenwashing, arhitectii trebuie sa dezvolte o intelegere mai profunda a arhitecturii ecologice printr-o abordare sistemica.
Arhitectii trebuie sa renunte la a fi simpli creatori de obiecte si sa se implice in proiectarea unor sisteme mai ample, pentru viitorul nostru. Gandirea sistemica le permite arhitectilor sa recunoasca modul in care lumea construita exista in cadrul retelelor sociale, de mediu si de afaceri, care se schimba intr-un ritm pe care arhitectura traditionala trebuie sa faca eforturi si sa se grabeasca sa il sustina.
Nevoia de design regenerativ
Procesul de design regenerativ isi are radacinile intr-o abordare de gandire sistemica. Interventiile pot include biomimetismul pentru imitarea naturii, invelisuri ale cladirilor pentru curatarea aerului, structuri de purificare a apei sau o arhitectura care capteaza carbonul. Modificarea de mentalitate si trecerea de la arhitectura sustenabila la cea regenerativa va reprezenta o strategie mai buna pentru a face fata urgentei climatice si celei legate de biodiversitate, care afecteaza societatea de astazi. Arhitectura regenerativa va permite industriei constructiilor sa „faca bine” si nu doar „mai putin rau”.
Foto: freepik
