Există, cu siguranță, o îngrijorare în comunitatea academică conform căreia lumea deplasează într-o direcţie în ceea ce priveşte emisiile care va duce la depășirea obiectivului de la Paris de a limita încălzirea sistemului climatic la sub 2 ° C. Din acest motiv, se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea căilor și hărţilor ce ar putea contribui la schimbarea acestui curs; dar nu toate sunt viabile. Un exemplu a apărut recent de la un grup de cercetători reprezentând Stockholm Resilience Centre, Academia Regală de Științe a Suediei, Institutul Internațional de Analiză a Sistemelor Aplicate, Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic și Colegiul Australian-German pentru Climă și Energie, Şcoala de Științe ale Pământului, Universitatea din Melbourne. Este vorba de un grup distins, fără îndoială.
Aceştia propun o hartă globală decadală, bazată pe o euristică simplă – o „lege privind emisiile de carbon” – de reducere la jumătate a emisiilor de dioxid de carbon antropogene brute în fiecare deceniu. În plus, propun o extindere a bazei energiei regenerabile prin menținerea constantă a timpilor de dublare istorici de aproximativ 5,5 ani în următoarele trei decenii. Aceasta ar duce la o decarbonizare a întregului sector energetic până în jurul anului 2040, consumul de cărbune încetând în perioada 2030-2035 și utilizarea petrolului în perioada 2040-2045. Tranziția propusă solicită, de asemenea, extinderea rapidă a eliminării dioxidului de carbon prin mijloace tehnice, de la zero la cel puțin 0,5 GtCO2 / an până în 2030, 2,5 până în 2040 și 5 până în 2050.
În timp ce calea propusă și componentele acesteia ilustrează eforturi herculeene (terminologia pentru perioada 2020-2030) necesare pentru a limita încălzirea la 1,5 ° C, propunerea acestora se extinde și peste punctul de fezabilitate. Acest lucru pornește de la premisa că emisiile de carbon trebuie să fie înjumătățite în fiecare deceniu, ceea ce înseamnă că cel mai mare efort trebuie depus în primul deceniu. Este exact opusul unui rezultat pe care ar putea să-l producă o abordare tehnologică. De exemplu, acum câteva luni am analizat traseul teoretic necesar în sectorul automobilelor de pasageri pentru a reduce rapid emisiile la aproape zero în mai puțin de 40 de ani. [Link]. Dacă acest lucru se traduce în emisii pentru respectivul sector, pe baza fiecărui vehicul de pasageri cu motor cu ardere internă care efectuează 10.000 mile pe an și emite 4 tone de CO2, profilul emisiilor va fi aproximativ cel prezentat în graficul de mai jos (linia albastră). Linia roșie punctată reprezintă reducerea la jumătate a emisiilor în fiecare deceniu, după cum propune calea „legii carbonului”. Pe măsură ce se amplifică producția de vehicule electrice în primii ani, impactul asupra emisiilor este mic, dar după anul 2030, când stocul de vehicule cu motor cu ardere internă începe să scadă drastic, reducerea emisiilor se accelerează. Cea mai mare scădere a emisiilor are loc în deceniul 2040-2050, nu în perioada 2020 – 2030 indicată de „legea carbonului”.
A doua problemă majoră cu harta propusă este noțiunea de dublare a capacității de energie regenerabilă la fiecare cinci ani. Deși acest lucru a fost aplicabil în primii ani de implementare a energiei regenerabile, nu va continua până la implementarea completă. Acest lucru este simplu de testat prin luarea în considerare a ultimei dublări, când capacitatea de energie regenerabilă ar trebui să treacă de la jumătate din nivelul său final de implementare până la implementarea completă în doar cinci ani. Aceasta ar presupune o amplificare extraordinară a capacității de producție a paletelor de turbine eoliene și a celulelor fotovoltaice solare. Dar, după cinci ani, această capacitate ar fi redundantă, deoarece nu ar mai fi nevoie de o exploatare majoră a energiei regenerabile. Investitorii din instalațiile de producție ar rămâne cu active irecuperabile dacă ar fi efectuate investițiile.
Cu toate că implementarea inițială a noilor tehnologii energetice poate avea loc cu siguranţă la rate exponențiale, odată ce tehnologia ajunge la implementarea materială (> 1% din sistemul energetic), creșterea ratei începe să scadă, deși nivelul absolut al implementării poate continua să crească. Aceasta este o cale tipică pentru creșterea economică și a fost observată la nivel național, ca de exemplu în China. Ratele de creștere anuale foarte ridicate de acum un deceniu au trecut, însă creșterea anuală absolută este mai mare astăzi decât în 2007.
Limitarea încălzirii la o temperatură mai mică de 2°C sau chiar la 1,5°C va necesita cu siguranță schimbări foarte rapide în sistemul energetic, dar acest lucru poate continua să urmeze modele istorice de implementare, chiar dacă rata generală de schimbare poate fi accelerată la niveluri nemaiîntâlnite în tranzițiile anterioare. Aceste tranziții au urmat „legile” de implementare dificil de combătut care ar putea ghida încă tranziția actuală.
Sursa: https://blogs.shell.com
Foto: freepik
