UN WEEKEND CU PROBLEME PENTRU REPSOL HONDA A LUAT O ÎNTORSĂTURĂ NEAȘTEPTATĂ ÎN CURSA DE DUMINICĂ. ATÂT MARC MARQUEZ CÂT ȘI DANI PEDROSA AU TRECUT PESTE EVOLUȚIILE OSCILANTE DE VINERI ȘI SÂMBĂTĂ ȘI AU STRÂNS MAXIMUM DE PUNCTE ÎN CURSĂ.
Marquez ia o opțiune serioasă pentru titlu, în timp ce Pedrosa poate visa în ultimele patru curse la un posibil loc 3 la general. Nu uităm nici evoluția lui Valentino Rossi, care la revenirea în campionat, a terminat întrecerea pe locul 5, după o jumătate de cursă pe podium.
Ultima cursă europeană până la finala de la Valencia a avut rolul de a consolida avansul favoriților la titlu în clasamentul general, putând spune în acest moment că, dacă nimic ieșit din comun nu se va întâmpla în periplul asiatic, numele campionilor se cam știu.
Joan Mir a obținut o victorie controversată la Moto3, după o serie de zig-zag-uri menită să blocheze trasele adversarilor, comisarii neavând nimic de obiectat pe durata cursei. Franco Morbidelli s-a impus la Moto2, dar cu ceva emoții date de forma de zile mari a lui Pasini, pilot ce nu contează în lupta finală, iar la MotoGP Marc Marquez a oferit surpriza zilei, după o revenire de pe locul 5 obținut în calificări, sesiune soldată și cu o căzătură, urmată de o surpriză majoră din partea lui Rossi, ce a contat în lupta pentru pole position până în ultimele secunde.
Cursa clasei mari a mai adus în prim plan și alte nume, Dani Pedrosa, Aleix Espargaro sau Alvaro Bautista – eroic pe un GP16 – imediat în spatele echipelor de uzină, mai puțin Suzuki și KTM. Ultimii au totuși scuza că se află în sezonul de debut, iar evoluțiile din a doua jumătate a sezonului nu sunt deloc rele, mai ales prestația tester-ului Mika Kallio.
MOTO3
Lupta pentru victorie s-a dat în cinci, între Mir, Giannantonio, Bastianini, Martin și Canet, meritul fiind din nou al virtualului campion, pilotul #36 de la Leopard Racing, care și-a surprins din nou adversarii direcți, de data aceasta cu o manevră susceptibilă de interpretări.
După spusele lui Enea Bastianini, locul 3, Mir a avut o trasă asemănătoare cu mersul unui șarpe, o serie de zig – zag-uri ce i-au lăsat fără replică și furioși pe urmăritori. Nu a fost primul posibil campion care apelează la semenea stratageme și cu siguranță nu va fi ultimul.
Podiumul a fost completat de Di Giannantonio și Bastianini, următorii clasați fiind Jorge Martin și Aron Canet.
Surpriza plăcută a cursei a fost wild card-ul Dennis Foggia, protagonist în CEV Repsol Moto3 – posibil campion – pilot ce s-a acomodat la Aragon pentru prima dată cu motocicleta KTM a viitoare sale echipe de mondial, SKY Team VR46. După mai multe eșecuri în rândul piloților selectați, Valentino Rossi, Uccio Salucci și Pablo Nieto par să fi găsit un pilot de perspectivă, care să calce pe urmele lui Morbidelli și Francesco Bagnaia.
Cursa modestă făcută de Romano Fenati – locul 10 – i-a consolidat poziția de lider lui Joan Mir (271 puncte) ce a ajuns la o diferență de 80 față de italian, cu 4 curse rămase de disputat.
Nu mult după terminarea cursei, comisarii au luat o decizie cu privire la manevrele lui Mir, spaniolul urmând să fie retrogradat la Motegi cu 6 locuri pe grilă, după sesiunea de calificări.
Motegi ar putea fi locul unde unul dintre campioni va fi încoronat, acesta fiind Joan Mir, la Moto3.
MOTO2
Cursa Moto2 a urmat un tipic cu care ne-am cam obișnuit în cea de a doua jumătate a sezonului – Franco Morbidelli domină autoritar și câștigă atunci când nu este supus greșelilor personale, sau alți adversari nu pun presiune pe el.
La Aragon, rivalul lui Morbidelli a fost Mattia Pasini, pilot care chiar dacă nu contează în clasamentul general, poate influența prima parte a acestuia dacă îi va împinge la greșeală pe Franco și Thomas Luthi. Foarte aproape de primii doi clasați s-a aflat portughezul Miguel Oliveira, care pe fondul erorilor sau problemelor tehnice avute de Alex Marquez, poate termina sezonul pe ultima treaptă a podiumului, o performanță excelentă pentru Red Bull Ajo KTM.
Cursa a fost controlată de Morbidelli, dar Pasini a făcut o nouă cursă mare, din nou peste limitele Kalex-ului pregătit de ItalTrans. Ne-am putea întreba cum ar fi arătat clasamentul general în acest moment dacă Pasini ar fi fost la fel de combativ încă de la prima cursă a sezonului…
Oliveira s-a apropiat spre finalul cursei de Pasini, dar nu a putut emite pretenții la locul secund, în timp ce Luthi, ocupantul locului secund la general, nu a mișcat în front, terminând pe locul 4, la peste 4 secunde de locurile de pe podium.
Apreciată a fost și cursa făcută de Brad Binder, într-o formă din ce în ce mai bună, sud-africanul arătând în sfârșit că este un pariu sigur al echipei Ajo KTM și o valoare certă a clasei.
La general, Morbidelli avansează la 21 de puncte de Luthi, în timp ce Oliveira va trebui să reziste lui Marquez și posibil Bagnaia în finalul sezonului.
MOTOGP
Clasa mare ne-a oferit un recital al celor mai buni piloți ai momentului, cu toții aflați într-o zi fastă. Atenția, așa cum este și normal, dată fiind miraculoasa revenire, a fost asupra lui Valentino Rossi, italianul anunțându-și la începutul săptămânii intenția de a concura la Aragon.
Până în calificări, italianul nu a impresionat prea mult, evoluția sa fiind una firească dacă s-ar putea spune așa, pentru un pilot revenit după o dublă fractură la picior, dornic să reducă eventualele pagube din clasamentul general după o absență de o cursă. Nimeni nu aștepta cine știe ce evoluție, o calificare cât de cât decentă și o cursă terminată fiind ceea ce așteptau fanii devotați Doctorului.
Acesta însă a uimit pe toată lumea cu un tur ce i-a adus locul 3 în calificări, în spatele echipierului Maverick Vinales și a lui Jorge Lorenzo, spaniolul de la Ducati asigurându-și fanii din nou că a mai învățat câte ceva despre modelul GP17.
Cursa se anunța una dificilă pentru piloții Repsol Honda, Marc Marquez plecând cu noroc de pe locul 5 după o căzătură în ultimele minute ale calificărilor, acesta fiind urmat de Dani Pedrosa.
Startul a fost specialitatea lui Lorenzo ce și-a echipat motocicleta cu specificația soft a pneului Michelin, crezând că guma va rezista toată cursa, pe urmele sale pornind Rossi, ce a recuperat rapid plecarea ezitantă din grilă, apoi restul plutonului condus de Andrea Dovizioso și Vinales, ultimul neputând să își mențină poziția din calificări.
Ceva mai în spate s-au luptat pentru poziții Johann Zarco, Aleix Espargaro, Bautista și piloții KTM, Kallio și Pol Espargaro.
La vârf tensiunea a fost maximă, cu un Lorenzo ce la un moment dat a părut că se desprinde la conducere, urmat de Rossi, extrem de incisiv în primele tururi, în spatele lor mai mulți piloți schimbându-și locurile.
A doua jumătate a cursei a consemnat avatajul alegerii mai inspirate a pneurilor la piloții Repsol Honda, Marquez cu gume hard față/spate reușind să se apropie de zona podiumului și ulterior să intre în lupta pentru victorie, la fel și Pedrosa, echipat cu specificațiile medium.
Guma soft spate, opțiunea lui Lorenzo, nu a rezistat în ultimele 10 tururi, Marquez trecând la conducere, cu Rossi pierzând teren în fața lui Pedrosa, foarte rapid în partea finală a cursei.
Marquez s-a impus la finalul celor 23 de tururi, urmat la aproape o secundă de echipierul Pedrosa, în timp ce Lorenzo a terminat pentru a doua oară pe locul 3 în acest sezon, momentele când a încheiat curse în fața lui Dovizioso fiind rarisime.
Finalul de cursă a fost tensionat, Vinales simțind că poate trece de Rossi, cei doi purtând un duel la limită, fără a depăși regulile sportivității.
În spatele lui Valentino s-a dus un duel incitant pentru locul 6, câștig de cauză având Espargaro, urmat de Dovizioso și Bautista.
În clasamentul general, cu patru curse rămase în calendar, conduce Marquez cu 224 puncte, urmat de Dovizioso cu 208 și Vinales cu 196, Pedrosa făcând rocada cu Rossi pentru locul 4.
Cursa următoare va avea loc în 15 octombrie pe circuitul Twin Ring Motegi.
Articol preluat de pe pitstops.ro
Foto: freepik