Peste tot in lume, natiunile dezvoltate sunt astazi blocate in stiluri de viata nesustenabile si consumatoare de energie. Intr-o perioada in care colapsul ecologic ameninta la fiecare pas, jurnalistul Noah Gallagher Shannon exploreaza lectiile de sustenabilitate care pot fi invatate de la „natiunile mai mici, poate chiar mai putin prospere”, precum Uruguay.
„Misiunea de a ne reduce amprenta in societate este cea mai urgenta problema a erei noastre – si poate si cel mai greu de rezolvat”, scrie Shannon, care spune ca problema reducerii in continuare a amprentei „nu este aceea ca nu avem modele de viata sustenabila, ci este aceea ca putine dintre ele exista fara saracie.”

Urmarind modelul de sustenabilitate al Uruguayului, Shannon arata cum o densitate si o concentrare relativ redusa a populatiei (aproximativ jumatate din cei 3,5 milioane de locuitori ai tarii traiesc in capitala Montevideo) au oferit mult timp tarii un sentiment colectiv de scop. El spune, de asemenea, ca intr-o tara atat de strans unita, inegalitatile ajung rapid sa clocoteasca, citand un slogan al unui grup marxist-leninist numit Tupamaros: „Ori danseaza toata lumea, ori nu danseaza nimeni”.
Despre modelul de viata sustenabila uruguayan vorbeste si Eric S Burdon pe Medium.com.

Presedintele Mujica

Situat undeva intre Brazilia si Argentina, Uruguay este o tara latino-americana mica, suficient de dezvoltata si totusi capabila sa se rezume la o amprenta de carbon de 2 tone pe cap de locuitor. Regiunea este una relativ bogata si stabila, cu o rata a saraciei de 10% si o clasa de mijloc ce reprezinta jumatate din populatia sa. De asemenea, este un stat care sta bine la capitolul drepturi politice si cetatenesti.
Evident, exista multe tari mai bogate decat Uruguay si tari cu o amprenta de carbon mult mai mica decat a sa, insa aceasta tara a reusit sa obtina un echilibru bun si sa arate cum ar putea arata viata daca am trai mai atent.

Un prim exemplu este fostul presedinte al tarii – Jose Mujica. Mujica putea fi lesne considerat o optiune improbabila de leader politic, pentru ca avea un trecut de notorietate. El a fost unul dintre leaderii de guerilla al Tupamaros – care in urma cu cateva decenii erau un fel de grupare moderna de Robin Hood, ce fura de la banci pentru a-i ajuta pe cei saraci. A fost impuscat si arestat in 1970 si si-a petrecut 13 ani din viata in inchisoare, fiind torturat si stand in izolare pe fundul unui put. Desi cele traite il puteau face sa devina razbunator, Mujica a devenit un erou popular iar odata ajuns presedinte a deschis palatul prezidential pentru cei fara case si a ales sa traiasca la ferma sa modesta. In plus, a ales sa doneze 90% din salariul sau pentru actiuni caritabile si sa conduca un Volkswagen Beetle din 1987.
Stilul sau de viata este ceea ce oamenii din Uruguay considera a fi stilul de viata arhetipal uruguayan.

Solutie pentru criza energetica

Pentru a ajunge la stilul de viata pe care il au astazi, uruguayenii au fost nevoiti sa parcurga un drum dificil. Pentru inceput, a fost nevoie sa-si rezolve criza energetica, o problema cu care s-au confruntat in anii 1990 si 2000.
Pe atunci, energia lor provenea din doua surse – barajele hidroelectrice si centralele termice cu petrol.
Pe masura ce tara s-a dezvoltat, sursele noi de energie au fost amanate si in mod natural, centralele termice cu petrol au devenit suprasolicitate. Penele de curent si insuficienta combustibililor au devenit ceva comun.

In consecinta, in 2008, predecesorul lui Mujica, Tabare Vasquez i-a cerut lui Ramon Mendez Galain, director national pentru Energie in Uruguay, sa il ajute cu aceasta problema.
Mendez – considerat de catre revista Fortune unul dintre cei “50 de lideri mondiali principali” a anului 2016, pentru ca a “transformat Uruguay intr-un punct de referinta pentru cum se oate decarboniza o economie” – s-a apucat de treaba pornind de la o singura intrebare cheie: “Cum poate obtine tara independenta energetica astazi si in viitor?”.
Multi uruguayeni au crezut ca raspunsul la aceasta intrebare este energia nucleara. Si nu au fost putine tarile care au cochetat cu aceasta idee. Insa Mendez considera energia nucleara mai degraba un mod de a castiga timp.

Energia nucleara produce deseuri, iar cand vine vorba despre deseuri de aceasta natura, trebuie sa gasim o cale sa le tinem la distanta de oameni pentru o perioada de mii de ani. Daca aceasta ar fi o sursa principala de energie, ar exista o multime de deversari de deseuri nucleare, care ar trebui preluate de o alta tara. Desigur, daca nu cumva Uruguay-ul nu este dispus sa le arunce in apa.
Ce voia sa spuna Mendez este ca trebuie sa se tina cont de cativa factori in ceea ce priveste sursele de energie. Si nu e vorba doar despre aspecte fizice, ci si despre aspecte sociale si geopolitice. Dupa ce a petrecut mai bine de patru luni gandindu-se la aceasta problema, Mendez a realizat un plan in consecinta: o tranzitie imediata la energia regenerabila ar fi decarbonizat reteaua pana in 2020.
Acest plan a fost adoptat in mare parte, desi Mujica i-a adus unele ajustari minore. Cea mai importanta a fost ca acest plan sa devina agreabil si pentru opozitie. De ce? Raspunsul era foarte simplu din perspectiva sa: guvernele trec, oamenii raman.

Mujica stia prea bine acest lucru, indicand greseala reprezentata de investitia de 160 de milioane de dolari facuta de guvern. Cu aceasta investitie, au construit o conducta de gaze naturale catre Argentina. O conducta care functiona la o capacitate de 5% din cauza lipsei de gaz pe care Argentina trebuia sa-l vanda.
Pana in 2016, biomasa, energia solara si 50 de parcuri eoliene au inlocuit centralele termice cu petrol si au redus jumatate de miliard de dolari din bugetul anual al tarii. Astazi, 98% din retea este alimentata cu energie regenerabila.

Oamenii au adoptat un stil de viata pseudo-minimalist

Problema energetica a declansat o multime de schimbari si multi oficiali guvernamentali au fost socati de schimbarile facute. In primul rand, schimbarea infrastructurii energetice a fost costisitoare, dar Mendez a gasit o modalitate de a face lucrurile sa se intample.
Chiar si dupa ce au avut loc aceste schimbari, oamenii nu se bazau foarte mult pe electricitate. Desigur, unii si-au cumparat aparate de aer conditionat, insa inca isi mai atarnau rufele la uscat, mergeau cu transportul in comun – un bun public care acum este electric – iar unii dintre ei si-au instalat pe acoperisuri incalzitoare solare de apa.

Iar cand vine vorba despre vehicule electrice, uruguayenii inca sunt ezitanti si e lesne de vazut din faptul ca unii dintre ei sunt multumiti de transportul in comun si nici nu le trece prin cap sa isi ia o masina. Chiar si actualii proprietari de masini se multumesc sa-si conduca vehiculul actual pana cand nu mai poate fi folosit.
Acest tip de atitudine poate fi adoptat cu usurinta la o scara mai mare, pentru ca stim deja ca atat costurile vehiculelor electrice cat si cel al productiei lor va fi considerabil.
Ideea cu masinile nu este doar sa facem trecerea la vehicule electrice, ci mai degraba sa reducem numarul de masini de pe sosele.
Acest tip de gandire minimalista este raspandit in Uruguay, unde familiile locuiesc in apartamente sau case de dimensiuni mici. Dincolo de asta, toate obiectele pe care le folosesc sunt reutilizate si reconvertite.

In plus, nu exista diferente intre o persoana din clasa medie si una din clasa superioara, spre deosebire de ceea ce vedem in cea mai mare parte a lumii occidentale. Stilul lor de viata este in general minimalist, chiar daca motivul pentru care au ales acest stil de viata a fost mai degraba „daca reutilizez in loc sa cumpar ceva nou, pot face economie”.

Productia de alimente s-a transformat

O zona despre care nu s-a discutat prea mult este productia alimentara. Desigur, sunt ridicate tot timpul probleme legate de tratamentul aplicat animalelor si de substantele chimice din procesul de productie, printre altele, insa fara a avea o imagine de ansamblu.
Datorita combustibililor fosili, multi dintre noi au astazi luxul de a alege orice fel de mancare isi doresc. In urma cu cateva secole, omenirea avea la indemana doar ceea ce producea clima si ecosistemul din imprejurimi.

Ca rezultat al acestei tranzitii, o treime din emisiile globale provin din masinaria existenta astazi de vanzare a alimentelor, un rezultat al curatarii terenurilor, al fertilizarii recoltelor, al productiei si al diverselor metode de livrare si de conservare.
Cel mai mare vinovat pentru toate acestea este carnea de vita. Zootehnia in general este responsabila pentru 14% din emisiile gloable, insa bovinele reprezinta cea mai mare parte din total.
De aceea in urma Green New Deal (Noul Acord Verde), mass-media de dreapta discuta la un moment dat despre faptul ca nu vor mai exista burgeri sau despre faptul ca va trebui sa trecem la burgeri vegetali. Era o minciuna, desigur, insa a fost un semn ca oamenii sunt constienti de problema pe care cresterea animalelor si carnea de vita o reprezinta pentru clima.

Astazi, aceste insistente pentru carnea de vita pe baza de plante si alte produse similare iau amploare. Insa putem lua exemplu de la Uruguay, o tara in carnea de vita face parte din specificul national.
E evident ca uruguayenii adora carnea de vita. In zecile de mii de ferme pe care le au, ei cresc aproximativ 12 milioane de bovine, producand 19 milioane de tone metrice de gaze cu efect de sera. Ceea ce inseamna aproximativ jumatate din totalul tarii.
Solutionarea acestei probleme a fost un efort urias, iar consensul general poate fi rezumat in cuvintele lui Walter Baethgen, cercetator agronom si membru al echipei Panelului Interguvernamental pentru Schimbare Climatica (IPCC). Uruguayenii nu vor inceta niciodata sa manance vita. “Obiectivul nu trebuie sa fie neutralitatea emisiilor de carbon, ci modul in care putem face lucrurile sustenabile”.
“Desi nu ma deranjeaza textura vitei vegetale, sunt de acord cu ideea. Mai ales pentru ca Uruguay-ul a gasit o solutie la aceasta problema: in loc sa se gandeasca la alternative, ei si-au indreptat atentia catre teren in sine”.

Pasunile functioneaza in mare parte asemeni padurilor: iarba atrage carbonul din aer si il transforma in materie vegetala. Cand vacile mananca, bacteriile din stomacul lor digera fibrele si construiesc muschi densi in proteine dar si metan. Acest metan ajunge in aer prin eructatie si contribuie la gazele cu efect de sera.
Problema cu acest ciclu este la fel de evidenta ca si la defrisare. Copacii si iarba sunt necesari pentru a re-absorbi carbonul, astfel ca daca sunt uzate si nu sunt inlocuite atunci avem parte de un nivel pozitiv de gaze cu efect de sera.
De aceea, multe companii au astazi programe de compensare a carbonului, desi succesul lor lasa mult de dorit. In cazul vacilor, atentia la pasunile care au fost pasunate in exces sau deteriorate in timp poate promite multe.
In cazul Uruguayului, exista un sistem pus la punct in care productia lor anuala de vita a crescut semnificativ, si totusi gazele cu efect de sera nu au mai crescut din anii 1990. Totul datorita pajistilor naturale.

Acest sistem nu este fara cusur, iar criticii subliniaza ca dietele cu cereale produc mai putin metan si mai multa vita. Fara sa mai spunem ca vacile care pasuneaza in libertate ard mai multe calorii pentru ca se plimba peste tot si pasc.
Insa putem facem eforturi pentru o gestionare mai buna a terenurilor de pasunat. Marea problema este ca multi dintre noi suntem expusi la probleme de ansamblu mai mari decat solutiile pe care le putem aplica acum. Sa discutam despre ce se va intampla in anul 2050 sau 2030 este minunat pentru a creste nivelul de constientizare, insa nu ne ofera solutii active pe care sa le putem folosi chiar acum, in 2022.
Uruguay este un studiu perfect de caz pentru modul in care lumea isi poate amplifica eforturile pentru a atinge obiectivele legate de mediu. Exista o multime de riscuri care trebuie asumate s e nevoie de mai multe modificari, insa e vizibil ca aceste schimbari si respectarea lor pot conta foarte mult.

Guvernele fac tot ce pot, dar nu pot face prea mult. Ele sunt temporare, asa cum spunea si fostul presedinte uruguayan Mujica, iar oamenii care raman in urma au de infruntat consecintele si schimbarile pe care le creaza aceste decizii. De aceea, depinde de fiecare dintre noi sa nu ne dorim doar un guvern bun care sa faca schimbari curajoase si ambitioase, ci si sa ne analizam propriile comportamente si sa facem unele schimbari, realizand care sunt costurile reale ale anumitor comportamente.

Foto: freepik