Oamenii de stiinta sunt de parere ca poluarea luminoasa poate fi o cauza a scaderii “ingrijoratoare” a numarului de insecte, in ultimele decenii.
Un studiu britanic a constatat ca luminile stradale artificiale perturba comportamentul moliilor nocturne, reducand la jumatate numarul de omizi.
In cadrul studiului, luminile stradale LED au parut sa aiba cel mai mare impact.
Exista tot mai multe dovezi care sustin ca populatiile de insecte se reduc, ca urmare a schimbarii climatice, a disparitiei habitatului si a utilizarii pesticidelor.
Factorii sunt complecsi si variati, iar printre ei se numara pierderea constanta a padurilor, zonelor de parloaga, a pajistilor si a zonelor mlastinoase, utilizarea in exces a pesticidelor, schimbarea climatica si poluarea raurilor si lacurilor.
Folosirea luminilor artificiale noaptea a fost avansata ca un alt factor declansator al declinului populatiilor de insecte, desi scara la care se intampla acest lucru ramane inca incerta.
Cercetatorii spun ca studiul lor, publicat in Science Advances, este cea mai puternica dovada de pana acum ca poluarea luminoasa poate avea un impact negativ asupra populatiilor locale de insecte, cu consecinte pentru pasari si pentru alte vietati salbatice, care se bazeaza pe omizi ca sursa de hrana.
“Intr-un cadru local putem fi destul de siguri in acest moment ca poluarea luminoasa conteaza, insa ceea ce este mai putin clar este daca privim imaginea de ansamblu”, a spus cercetatorul principal Douglas Boyes, de la Centrul Britanic pentru Ecologie si Hidrologie.
“Daca insectele sunt in pericol, asa cum credem noi ca sunt si avem si dovezile pentru a sustine aceasta afirmatie – poate ca ar trebui sa facem tot ce putem pentru a reduce aceste influente negative” a spus Boyes.
Cercetatorii cred ca luminile stradale pot impiedica moliile nocturne sa isi depuna ouale si, pe de alta parte, expun insectele riscului de a fi vazute si consumate de catre pradatori precum liliecii.
Un alt efect este acela ca omizile nascute in lumina strazii – mai ales daca ne referim la LED-uri – isi modifica obiceiurile de hrana.
Cercetatorii spun ca exista solutii practice, care nu compromit siguranta publica, inclusiv diminuarea luminii stradale la orele mai timpurii, senzori de miscare sau folosirea unor filtre de culoare care sa combata cele mai daunatoare lungimi de unda.
Studiul
In cadrul studiului, expertii de la Fundatia Butterfly Conservation, Universitatea Newcastle si Centrul Britanic pentru Ecologie si Hidrologie au analizat omizi de pe zonele de pasune si de gard viu de pe marginile drumurilor din Sudul Angliei.
Fiecare dintre cele 26 de locatii cu lumini stradale din Oxfordshire, Berkshire si Buckinghamshire a fost comparata cu o intindere similara de drum neluminat din apropiere.
Cercetarea a aratat o reducere cu aproape jumatate a numarului de omizi din zonele luminate (47% reducere in zonele de gard viu si 33% in zonele de iarba).
In cadrul unui al doilea experiment au fost instalate in campuri instalatii de iluminare, iar cercetatorii au descoperit o reducere a omizilor sub luminile LED, sugerand un efect asupra comportamentului de hranire.
Ce inseamna declinul populatiilor de insecte?
Oamenii de stiinta sunt din ce in ce mai ingrijorati cu privire la declinul unora dintre populatiile de insecte.
Un review stiintific cu privire la numarul de insecte in 2019 a aratat ca 40% din specii se confrunta cu “rate dramatice de declin” in intreaga lume. Studiul a mentionat ca albinele, furnicile si carabusii dispar de opt ori mai rapid decat mamiferele, pasarile sau reptilele, in timp ce alte specii, asa cum sunt mustele de casa si gandacii, au cele mai mari sanse de boom.
Disparitia insectelor are consecinte ample si pe termen lung pentru intregul ecosistem. Insectele reprezinta sursa de hrana pentru multe pasari, amfibieni, lilieci si reptile, in timp ce plantele se bazeaza pe insecte pentru polenizare.
Sursa: https://www.bbc.com/news/science-environment-58333233
Foto: freepik