Audi, cel de-al doilea producător de mașini premium din lume după numărul de unități vîndute, va demara un program de investiții de nu mai puțin de 22 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea și lansarea de noi modele până în 2018, în încercarea de a a-i detrona pe concurenții de la BMW.

Aproximativ 15 miliarde de euro, adică aproape 70% la sută din suma totală, vor fi investiți exclusiv în dezvoltarea de noi modele și noi tehnologii, Audi sperând să ajungă la cifra de 2 milioane de mașini și SUV-uri vândute în fiecare an. Deja germanii și-au depășit prognoza de vânzări și au reușit să vândă peste 1.5 milioane de unități în 2013, așa ca obiectivul lor pare unul realist.

audi1

Rupert Stadler, directorul executiv al Audi, a declarat pentru publicația Bloomberg: Acum facem pasul decisiv către noul nostru obiectiv și de aceea ținem piciorul pe pedala de accelerație când vine vorba de investiții.“

Investițiile se vor ridica la aproximativ 4.4 miliarde de euro pe an și, conform specialiștilor, vor merge în direcția vehiculelor cu propulsie electrică și hibridă, motoare pe benzină foarte economice și SUV-uri sau crossovere mici. De asemenea, înregistrarea mărcii F-Tron sugerează și lansarea unui model cu propulsie bazată pe pila de combustibil cu hidrogen (fuel cell), cel mai probabil o limuzină A7 sau A8. Pentru a face față numărului mare de modele care vor fi introduse în gama sa, Audi va investi și în extinderea capacității de producție la fabricile sale de pretutindeni (inaugurând inclusiv noi facilități de producție în China sau Brazilia).

Ofensiva Audi va fi condusă de modelele crossover, segment prioritar pentru Audi în momentul de față. Segmentul crossover a reprezentat nu mai puțin de 28% din vânzările producătorului german (vorbim aici de modelele Q3, Q5 și Q7). Audi estimează că acest procentaj poate ajunge la 35% până în 2020 și de aceea intenționează să lanseze noul Q1 în 2016, dar și SUV-uri coupe care vor fi denumite cel mai probabil Q2 și Q4. Acestea vor fi declinate și în variante sportive din gama S (SQ2 și SQ4).

Inginerii Audi doresc să confere noului Q4 un design îndrăzneț, astfel încât să-l poziționeze în competiție directă cu suprinzătorul Range Rover Evoque, a cărui versiune coupe a avut un succes deosebit pe piață. Și asta nu e tot. Pentru cei care credeau și sperau că nu este posibil ca Audi să lanseze un model mai mare decât imensul Q7 se întrevede o supriză. După ani de speculații, se pare că Audi va lansa Q9, un SUV mastodont poziționat peste Q7. Germanii au înregistrat deja marca Q9 și lucrează se pare la un concept pentru acest model. Nu este încă sigur dacă viitorul Q9 va fi lansat și pe piața din Europa, însă este clar faptul că un SUV de asemenea dimensiuni este destinat în special piețelor din China și SUA.

În tot acest timp, BMW nu așteaptă cu resemnare ca Audi să preia locul fruntaș în clasamentul constructorilor de automobile premium și a programat lansarea a nu mai puțin de 25 de modele noi în 2014, inclusiv 10 automobile (cum este și cazul lui Rolls Royce Wraith) complet noi. La vârful clasei premium, lupta pentru supremație se anunță aprigă pentru că Mercedes a promis la rândul său o pleiadă de modele noi pentru următorii cinci ani.

Foto: freepik