După ce Formula 1 a rămas fără Marele Premiu al Germaniei din motive financiare, un alt Grand Prix de tradiție se află în pericol să părăsească Marele Circ, tot din cauza banilor, sau, mai bine spus, a lipsei lor.

CHINESE GRAND PRIX F1/2008 -  SHANGHAI 18/10/2008

Conform motorsport.com, Bernie Ecclestone este decis să excludă Marele Premiu al Italiei din calendarul competiției în 2016 dacă organizatorii nu sunt de acord să plătească o taxă echivalentă cu cea achitată de circuitele de la Spa-Francorchamps din Belgia și Red Bull Ring din Austria. Ecclestone și-a exprimat deja dubiile cu privire la viitorul cursei de la Monza afirmând de mai multe ori că actualul contract nu oferă condiții financiare avantajoase. Totodată, există zvonuri care indică faptul că organizatorii cursei de la Monza nu își permit să plătească taxa impusă de Formula 1 și trag de timp pentru a obține condiții mai bune. Aceștia au anunțat că intenționează să negocieze o prelungire a contractului actual până în 2020, însă boss-ul Formulei 1 pare de neînduplecat în privința cerințelor financiare, iar negocierile au intrat în impas: “Situația este foarte simplă. În urmă cu doi ani, am avut un acord cu o persoană care nu mai este implicată în negocieri. Pentru Monza, am aplicat aceleași condiții financiare ca și pentru celelalte circuite din Europa (o taxă de 20 de milioane de euro pentru fiecare Grand Prix). Am bătut palma, totul a fost ok, dar după întâlnirea respectivă nu s-a mai întâmplat nimic. Există un contract pentru cursa din 2015, dar nu și pentru sezoanele viitoare” a explicat Ecclestone pentru Gazzetta dello Sport.

Alături de circuitele din Monaco, Marea Britanie (Silverstone) sau Belgia (Spa-Francorchamps), Monza este o cursă emblematică în Formula 1 și totodată este privită drept cursa de casă a fanilor Scuderiei Ferrari. Circuitul din Italia a lipsit un singur an (în 1950) din calendarul competițional al Formulei 1  de-a lungul existenței sale și eliminarea sa ar reprezenta o nouă mare dezamăgire după recenta anulare a Marelui Premiu al Germaniei.

Foto: freepik