La mijlocul lunii septembrie, lumea preocupata de schimbarea climatica si-a indreptat intreaga atentie catre San Francisco, in sensul urmaririi si participarii la o serie intreaga de evenimente pe marginea Summitului Global pentru Actiune Climatica.
Summitul, desfasurat in luna septembrie la San Francisco, a avut ca scop prezentarea evolutiei actiunilor intreprinse in intreaga lume ca raspuns la schimbarea climatica. Insa, pe de alta parte, Summitul de la San Francisco a fost si o puternica declaratie de intentie a Statelor Unite, care au dorit sa sublinieze ca raman in continuare dedicate obiectivelor asumate prin Acordul de la Paris, cu actiuni intreprinse la nivel de state si orase, dar si la nivelul sectorului de afaceri.
Nu exista nicio indoiala ca in intreaga lume sunt intreprinse o gama larga de actiuni si ca vorbim despre un inceput de drum in ceea ce priveste o tranzitie energetica majora, care va duce la o schimbare semnificativa. Insa este oare acesta drumul ce duce catre indeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris?
Tarifarea carbonului – o cerinta obligatorie pentru un viitor mai curat
La inceputul acestui an, Shell a facut public Scenariul Sky, care ilustreaza perfect profunzimea si amploarea schimbarilor necesare in deceniile ce vor urma, la nivel energetic.
Unul dintre motoarele importante ale schimbarii necesare in Scenariul Sky este utilizarea la scara larga a mecanismelor de politici, atat din punct de vedere al cerintelor bazate pe piata cat si al celor obligatorii. In aceasta combinatie, tarifarea carbonului se contureaza in mod clar ca o necesitate, asa cum indica si graficul de mai jos.
Natura exacta a mecanismului de tarifare a carbonului nu este specificata de Scenariul Sky al celor de la Shell, dar ar trebui, in mod ideal, sa includa toate variantele existente in lume in acest moment, mergand de la taxe, sisteme de captare si comercializare a carbonului, si asa mai departe.
Ceea ce este, insa, clar in Sky este ca – chiar si pana in anul 2020 – in multe jurisdictii vor exista forme diverse de tarifare a carbonului, fie ele si in stadiu incipient si ca, pana in 2030, tarifarea carbonului va fi un fenomen bine pus la punct, atat in termeni de acoperire cat si in termeni de impact.
Decalajul dintre obiective si realitate
Cu toate acestea, in zilele de dupa Summitul de la San Francisco, OECD – Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare – a dat publicitatii un raport care indica exact cat de mare este discrepanta intre locul unde ar trebui sa se situeze lumea cu o astfel de abordare strategica si unde se situeaza ea de fapt, in acest moment.
Raportul analizeaza utilizarea taxelor pe carbon, a sistemelor bazate pe certificate de emisii de carbon, precum si taxele speciale pentru combustibili fosili. Raportul noteaza faptul ca acestea din urma au distorsionat imaginea de ansamblu, din pricina prevalentei taxelor pe benzina in unele parti ale lumii. Aceste taxe au condus la o mai mare eficienta in pietele in care au fost impuse, dar nu au declansat si o tranzitie in ceea ce priveste mijloacele de transport.
Per ansamblu, raportul a stabilit ca decalajul global in ceea ce priveste tarifarea carbonului scade cu o viteza foarte redusa. Folosind pragul de 30 de euro per tona de CO2 ca punct de referinta, decalajul pentru cele 42 de tari (tarile OECD si tarile G20 acopera 80% din emisiile globale) luate ca intreg a scazut de la un procent de 83% in 2012 la 79.5% in 2015, si se estimeaza ca va ajunge la valoarea de 76.5% pana la finele anului 2018.
Autorii raportului noteaza faptul ca noile initiative privind tarifarea carbonului au potentialul de a reduce in mod semnificativ decalajul de tarifare a carbonului, atragand in mod special atentia asupra schemei de comercializare a carbonului din China, ce urmeaza a fi lansata in curand.
Cu toate acestea, raportul nu include actualizarile recente, precum cele care vin din Ontario, unde sistemul cap and trade (captare si comercializare) a fost stopat. Chiar mai recent, dezacordurile politice au dus la un alt regres important, de data aceasta in politicile climatice din Australia.
Tarifarea carbonului si emisiile industriale
Chiar si in conditiile in care tarifarea carbonului creste lent in ceea ce priveste acoperirea, tot mai multe companii au in vedere obiective bazate pe calcule si din in ce in ce mai multe orase se angajeaza sa foloseasca energie regenerabila si scot din uz anumite tipuri de vehicule, emisiile globale continua sa creasca.
Toate acestea nu par deloc sa se apropie de o shimbare de ansamblu a directiei. Iar motivul ar putea avea legatura cu un aspect important care reiese din raportul OECD: faptul ca tarifarea carbonului nu acopera emisiile industriale.
In graficul de mai jos, extras din raportul OECD, se poate observa clar cum emisiile industriale abia daca sunt afectate de tarifarea carbonului. Pe de alta parte, insa, o data cu evolutia rapida a dezvoltarii globale si cu cresterea produsului intern brut, emisiile industriale cresc si ele odata cu constructia oraselor, cu producerea de masini si cu aparatura electrocasnica produsa in milioane de unitati.
In majoritatea covarsitoare a cazurilor, emisiile industriale nu sunt acoperite prin angajamentele asumate de orase, iar daca ne uitam la lista de companii cu obiective bazate pe calcule, entitatile industriale mari reprezinta doar o subgrupa mica a celor aproximativ 500 de companii care au aceasta abordare.
Chiar si la nivel national, emisiile industriale au fost dificil de contorizat. Multe tari membre ale OECD si-au transferat operatiunile industriale in offshore, determinand astfel, cel putin aparent, o scadere a emisiilor interne, chiar daca in continuare vor importa emisii integrate in diferite bunuri si servicii.
Summitul de la San Francisco a fost un eveniment de referinta si o celebrare foarte oportuna a progreselor inregistrate in intreaga lume pana la acest moment, insa in continuare raman foarte multe lucruri de facut…
In centrul eforturilor trebuie sa se afle o abordare completa si comuna, dincolo de granitele nationale, in ceea ce priveste tarifarea carbonului. Actiunile voluntare si cele necesare la nivel local sunt o masura extrem de utila in reducerea decalajului, dar este putin probabil ca ele sa reuseasca sa duca lumea pe un drum care sa se indrepte clar catre pragul de sub 2 grade.
Foto: freepik
