Dupa un final extrem de spectaculos in Raliul Sardiniei, echipa Hyundai si-a adjudecat cea de-a 9-a victorie din sezonul 2019 al Campionatului Mondial de Raliu (WRC), echipajul Dani Sordo/Carlos del Barrio castigand in mod absolut neasteptat.

Echipajul spaniol a inceput ultima dimineata a raliului avand ca obiectiv securizarea locului doi, dupa un event extrem de disputat, pe care iI condusesera in prima parte a weekend-ului. Cu toate acestea, problemele intampinate de leaderul raliului, Ott Tanak, in Power Stage (Sassari – Argentierra) au dus la o cadere a pilotului estonian si la clasarea echipajului Dani Sordo/Carlos del Barrio pe prima pozitie.

UN DRUM LUNG

“E un sentiment incredibil sa obtin prima mea victorie pentru Hyundai si cea de-a doua victorie WRC din cariera mea”, a spus Sordo. “Imi pare foarte rau pentru Ott, pentru Toyota si pentru ghinionul lor teribil din Power Stage. Stiam ca trebuie sa tinem aproape pentru eventualitatea unor astfel de situatii. Nu imi vine sa cred ca s-a intamplat asta! Am avut un ritm rapid si constant pe toata durata weekend-ului, si iata ca acum ne putem bucura de aceasta victorie fantastica drept rasplata”.

Andreas Mikkelsen si Anders Jaeger – Amland au avut si ei de castigat din aceasta situatie, depasindu-l in mod impresionant pe Elfyn Evans cu o serie de victorii de etapa. Ei au fost propulsati pe locul al treilea si au urcat pe podium pentru a doua oara in acest sezon. “Am fortat masiv in ultima dimineata intr-un efort de a reduce distanta fata de Elfyn” spune Andreas. “A fost un sentiment incredibil sa castigam toate cele patru etape (duminica). Am fi fost multumiti cu locul patru. Din nefericire, Ott a avut aceste probleme, care ne-au dus si pe noi pe podium – un bonus neasteptat, dar extrem de binevenit”, a adaugat norvegianul.

SENTIMENTE AMESTECATE

Nu numai estonianul Ott Tanak a avut un weekend greu in Italia… Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul au avut si ei un Raliu al Sardiniei de care in mod cert isi doresc sa uite cat mai repede!
Dificultatile la alegerea anvelopelor vineri, precum si calculele gresite i-au pus pe picior gresit inca de la inceput, o situatie din care nu si-au mai putut reveni. Cei doi au recuperat trei puncte extra din Power Stage, insa au fost fortati sa se multumeasca doar cu un loc 6.

“Nu a fost weekend-ul pe care ni l-am dorit” spune Neuville. “Trebuie sa il trecem la categoria unul dintre weekend-urile acelea si sa incercam sa ne regrupam si sa ne luam revansa in Finlanda. Felicitari lui Dani, sunt foarte incantat sa il vad pe el si pe Carlos aducand prima sa victorie pentru echipa”.
Dupa rezultatele din Sardinia, echipa Hyundai a ramas in continuare pe locul 1 in clasamentul constructorilor, Thierry Neuville si-a mentinut cea de-a treia pozitie pe tabelul pilotilor, cu 143 de puncte, la trei puncte in spatele lui Sebastien Ogier si la 7 in spatele lui Tanak, cu numai 6 eventuri inainte de finalul sezonului 2019 al WRC.
“Ne aratam empatia fata de toti cei de la Toyota Gazoo Racing, fata de Tomi, Ott si Martin pentru modul crud in care au ratat o victorie meritata” a comentat directorul de echipa de la Hyundai, Andrea Adamo. “In acelasi timp, sunt incantat ca Dani si Carlos care s-au comportat in mod profesionist tot weekend-ul – la fel ca toate cele trei echipaje ale noastre – au reusit sa valorifice situatia de astazi” a spus Adamo.

Dupa Raliul Sardiniei, WRC intra in vacanta traditionala de vara, Campionatul urmand sa fie reluat cu etapa de raliu din Finlanda, ce va avea loc in perioada 1-4 august.

RALIUL SARDINIEI – REZULTATE FINALE

1. D. Sordo / C. del Barrio (Hyundai i20 Coupe WRC) 3:32:27.2
2. T. Suninen / J. Lehtinen (Ford Fiesta WRC) +13.7
3. A. Mikkelsen / A. Jæger-Amland (Hyundai i20 Coupe WRC) +32.6
4. E. Evans / S. Martin (Ford Fiesta WRC) +33.5
5. O. Tänak / M. Järveoja (Toyota Yaris WRC) +1:30.1
6. T. Neuville / N. Gilsoul (Hyundai i20 Coupe WRC) +2:16.7
7. E. Lappi / J. Ferm (Citroën C3 WRC) +2:59.6
8. K. Meeke / S. Marshall (Toyota Yaris WRC) +4:40.1
9. K. Rovanperä / J. Halttunen (Skoda Fabia R5) +8:24.6
10. J. Kopecky / P. Dresler (Skoda Fabia R5) +8:49.2

CAMPIONATUL MONDIAL DE RALIU FIA 2019, DUPA RUNDA 8 – CLASAMENT PILOTI
1. O. Tanak 150
2. S. Ogier 146
3. T. Neuville 143
4. E. Evans 78
5. T. Suninen 62
6. K. Meeke 60
7. A. Mikkelsen 56
8. D. Sordo 52
9. E. Lappi 40
10. J.M Latvala 40
11. S.Loeb 39

CAMPIONATUL MONDIAL DE RALIU FIA 2019, DUPA RUNDA 8 – CLASAMENT CONSTRUCTORI
1 Hyundai Shell Mobis World Rally Team 242
2 Toyota Gazoo Racing World Rally Team 198
3 Citroën Total World Rally Team 170
4 M-Sport Ford World Rally Team 152

Toate rezultatele urmeaza sa fie confirmate oficial de FIA.

Foto: freepik