sursa: www.digitaltrends.com

sursa: www.digitaltrends.com

Noul coupe sportiv al japonezilor de la Lexus, denumit RC F, dă deja fiori concurenței germane încă de la lansarea sa cu ocazia Salonului Auto de la Detroit. În vizorul vârfului de gamă RC-F, se află BMW M4 coupe, Audi RS 5 Coupe și viitorul Mercedes C63 AMG, cele trei modele care domină autoritar clasa coupeurilor sportive în momentul de față.

Pentru a încerca să le detroneze, Lexus RC F vine cu un design mai agresiv ca niciodată și cu un motor V8 care dezvoltă peste 450 de cai putere. Unii cârcotași ar putea spune că puterea motorului dezvoltat de japonezi nu este atât de impresionantă pe lângă cei 431 de cai putere ai BMW-ului M4, cei 450 ai RS 5 sau cei 500 dezvoltați de C63 AMG. Totuși, aparențele pot înșela. Astfel, Lexus a anunțat că, pentru a ține piept mastodonților teutoni, va lansa și o versiune supravitaminizată (cu un motor V8 de 5 litri) care dezvoltă mult peste cei 450 de cai ai versiunii standard. Deși nu a furnizat încă o fișă tehnică pentru acest viitor vârf de gamă, este clar faptul că vorbim despre cel mai puternic agregat V8 dezvoltat vreodată de filiala de automobile premium a Toyota.

Performanțele nu reprezintă singurul argument al japonezilor în fața concurenței. Considerată de mulți o marcă ușor prea conservatoare în materie de design, Lexus a decis să confere noilor sale modele un look mai îndrăzneț și cât mai japonez. Designul coupelui RC F este guvernat de conceptul pe care japonezii îl denumesc “frumusețe funcțională”. Ce înseamnă acest concept în practică? În primul rând, este vorba de implementarea unor artificii aerodinamice care au rolul primordial de a conferi performanțe excepționale și, în același timp, de a contura în ansamblu o siluetă agresivă. Merită remarcate la acest capitol prizele imense de aer din spoilerul frontal, decupajele adânci în forma literei L din spatele pasajelor roților din față sau cele patru guri de evacuare încadrate superb de un cadru negru trapezoidal. Grila față de culoare neagră este dominată de noul logo Lexus supradimensionat care subliniază redefinirea mărcii. De fapt, forma literei L este regăsită într-o multitudine de forme stilizate pe mai toate elementele de caroserie ale RC F. Trebuie menționat și faptul că Lexus RC F împrumută câteva artificii stilistice interesante de la supersportiva LF A cum ar fi de exemplu eleronul spate activ care se ridică la viteze de peste 80 km/h și se retrage cuminte în locașul său atunci când viteza scade sub 40 km/h pentru a nu altera liniile fluide ale coupelui când acesta rulează cu viteză redusă.

La interior regăsim numeroase elemente puternic individualizate pentru RC F, cum ar fi cadranele, volanul, scaunele, ornamentele interioare și pedalierul. Designului noului volan al RC F reprezintă o premieră pentru Lexus datorită grosimii sale și a formei eliptice care permit o amplasare optimă a padelelor schimbătorului de viteze și denotă AND-ul sportiv al mașinii. Scaunele sport din piele cu spătar înalt sunt disponibile în cinci nuanțe și texturi de piele, fiind ajustate pentru a oferi un confort ireproșabil. Pentru a le aminti proprietarilor că se află la volanul modelului de vârf al gamei RC, pe tetierele scaunelor față este inscripționată litera F. Elementele în forma literei L se regăsesc și la interior, fiind vizibile mai ales pe pedalierul modelului japonez.

Modelul japonez a fost lansat în cadrul unei conferințe de presă organizată la Detroit în 14 ianuarie 2014. Ramâne de văzut dacă poziționarea de preț a RC F va reprezenta un alt atu în tentativa japonezilor de a bulversa ierarhia actual din segmentul coupeurilor sportive. Un lucru este însă cert: concurența germană are motive să se teamă.

Foto: freepik