In cursul acestui an urmeaza a fi dat publicitatii Raportul Special al IPCC (Grupul Interguvernamental de Experti in Evolutia Climei) pe tema limitarii incalzirii globale cu 1.5 grade Celsius si este foarte probabil ca acesta sa puna un mare accent pe importanta captarii si stocarii de carbon (CCS) si pe rolul pe care aceasta ar trebui sa il joace in reducerea emisiilor la nivel global, astfel incat obiectivul de zero emisii sa poata fi atins si sa limiteze incalzirea medie a temperaturii per suprafata pana la 1.5 grade Celsius.

Rolul captarii si stocarii de carbon

Aceasta nu este o surpriza, data fiind povestea similara din cel de-al cincilea Raport de Evaluare al IPCC din 2013 pentru un rezultat de 2 grade Celsius. Si totusi, in ciuda recunoasterii rolului captarii si stocarii de carbon, tehnologia nu este implementata in ritmul necesar astfel incat sa faca o diferenta, nu numai in ceea ce priveste emisiile, ci si in ceea ce priveste costul tehnologiei in sine, care in mod cert va scadea daca se castiga experienta, daca se construieste infrastructura de sustinere si daca apare inovatia.

Rolul captarii si stocarii de carbon

Institutul pentru Captarea si Stocarea Globala a Carbonului (GCCSI) urmareste dezvoltarea CCS si noteaza ca numai 17 instalatii CCS (de peste 400 t CO2 pe an fiecare) cu o capacitate totala de captare de aproximativ 30 Mtpa CO2 opereaza astazi. In plus, in faza de constructie se afla numai cinci noi instalatii.
Recent, in editia australiana a publicatiei The Guardian, a aparut un articol intitulat “Ar fi minunat daca afirmatiile facute despre captarea carbonului ar fi adevarate”, care s-a dovedit a fi mai mult o critica a industriei carbunelui decat o critica serioasa la adresa tehnologiei CCS, insa titluri de acest gen nu ajuta ca tehnologia sa castige o baza reala. Pe ocolite, autorul ajunge de asemenea si la concluzia ca tehnologia de captare si stocare a carbonului este necesara, dar ca desfasurarea de forte este mult prea lenta.
Nu tehnologia este cea care tine pe loc ritmul desfasurarii, aceasta chiar functioneaza foarte bine. CCS reuneste un numar de tehnologii diferite si procese care sunt disponibile in industria petrolului si gazului de zeci de ani si le refoloseste pentru captarea si stocarea de CO2.
Mai degraba, problema este latura economica a acestui proces: daca nu exista un beneficiu financiar clar pentru a face asta, nu se va intampla nimic. Pana in prezent, acest beneficiu a venit din metodele imbunatatite de recuperare a titeiului la scara larga (EOR), prin urmare numarul de proiecte colorate in albastru a crescut. Insa in cateva cazuri, beneficiul a venit – cel putin partial – dintr-un mecanism de tarifare a carbonului implementat de guvern.

Cavalerul pe cal alb al captarii si stocarii carbonului

Dar un cavaler pe cal alb al CCS-ului a aparut la orizont si exista posibilitatea ca acesta sa schimbe intregul joc. Congresul Statelor Unite a extins in mod considerabil ceea ce era odata un credit modest si limitat pentru CCS, pana la un prag semnificativ, care ar fi trebuit sa accelereze evolutia tehnologiei.
Pe 9 februarie, Congresul a aprobat, iar presedintele a promulgat, un acord pentru buget care includea o prevedere pentru extinderea unui credit fiscal din 2009 pentru captarea si stocarea de CO2, cunoscut drept 45Q. Prevederile cheie sunt ca pentru CO2-ul captat, creditul fiscal se ridica la 50$ per tona in 2027, in timp ce pentru utilizare (EOR si alte utilizari), valoarea echivalenta este de 35$. Sumele vor fi ajustate pentru inflatie dupa 2026.
Creditul merge catre fabrica ce capteaza CO2 si este disponibila pentru primii 12 ani de operare. Nu exista plafon pentru regimul creditului fiscal pentru instalatiile CCS functionale dupa 2018 si pentru care constructia a inceput inainte de 2024, iar eligibilitatea este pe baza de performanta. Pentru ca uzina de captare sa primeasca creditul, se aplica anumite reguli de monitorizare si raportare pentru folosirea si stocarea de CO2. Conform aranjamentelor anterioare pentru 45Q, creditul fiscal expira dupa un total de 75 de milioane de tone de CO2 stocate sau utilizate pentru EOR. Creditul fiscal din 2009 era de 20$ pentru stocare si 10$ pentru utilizare. Pe langa cresterea valorii creditului si sigurantei cu privire la disponibilitatea sa, Congresul a facut creditul disponibil si pentru stocarea din aer si captarea CO2, o tehnologie in curs de aparitie, care poate deveni, pana la finele acestui secol, un instrument cheie pentru eliminarea dioxidului de carbon din atmosfera.
Ca rezultat, Statele Unite au acum un mecanism de tarifare a carbonului de 50$ per tona, ce tinteste in mod direct catre CCS si chiar mai mult daca vorbim si despre indepartarea CO2 din atmosfera. Desi 50$ per tona de CO2 este insuficient pentru orice tip de proiect CCS astazi, aceasta valoare ar putea fi de ajuns pentru deblocarea unui val de proiecte inovatoare, care sa duca la o noua infrastructura, situri de stocare si imbunatatiri ale tehnologiei, dand nastere unei industrii reale.
Dincolo de politica, aceasta contributie din partea Statelor Unite ar putea fi singurul pas esential pe care orice tara sa il faca pentru a ajuta societatea sa atinga obiectivul Acordului de la Paris.

Foto: freepik