Lewis Hamilton s-a impus în Marele Premiu din Principat, reușind să ruleze 67 de tururi cu un set de gume medium și apărându-se în fața lui Max Verstappen, Sebastian Vettel și Valtteri Bottas.
A fost cu siguranță una dintre cele mai remarcabile curse din cariera lui Hamilton, care și-a trecut în cont a 77-a victorie în Formula 1. După ce o mașină de siguranță cauzată de Charles Leclerc a întrerupt prima parte a cursei, britanicul a fost nevoit să-și protejeze un set de gume medium pentru a trece linia de sosire în frunte.

A făcut-o cu experiență și îndemânare, apărându-se când a fost nevoie în fața unui Verstappen la rândul său răbdător, și care avea în spate o penalizare de 5 secunde. În final, olandezul a căzut pe locul patru, cu Vettel și Bottas trecând linia de sosire imediat în urma lui și sărindu-l în clasament.

Pierre Gasly a încheiat cursa al 5-lea, reușind să obțină și cel mai rapid tur al zilei după ce a schimbat pe un set nou de pneuri în ultima ei parte. Carlos Sainz s-a clasat al 6-lea, profitând de strategia cea mai bună dintre urmăritori. Duo-ul de la Toro Rosso, Daniil Kvyat și Alexander Albon, au terminat pe locurile 7 și 8, în timp ce Daniel Ricciardo a fost penalizat pentru schimbul de pneuri efectuat pe perioada de SC și a încheiat al 9-lea, cu Romain Grosjean al 10-lea.

Lando Norris a trecut linia de sosire al 11-lea, ultimul dintre cei care au încheiat în tur cu Hamilton. În clasament au urmat Kevin Magnussen, Sergio Perez, Nico Hulkenberg, George Russel (la un excelent loc 15 pentru Williams), Lance Stroll, Kimi Raikkonen, Robert Kubica și Antonio Giovinazzi.

Startul a fost curat, cu Verstappen insinuându-se pe interiorul virajului întâi alături de Bottas. Altădată, poate că olandezul ar fi încerca să ducă depășirea la capăt, dar de data asta a arătat maturitate lăsându-l pe finlandez în față. Hamilton plecase bine și se instalase la conducere, în timp ce Vettel îl urmărea îndeaproape pe Verstappen.

În urma primilor patru, Ricciardo era locomotiva unui tren de mașini care mergeau aproape în șir indian. Leclerc urcase un loc după start, dar avea în fața sa încă numeroase mașini mai lente. Monegascul s-a pus pe atac, trecând de Grosjean riscant în ultimul sector. Câteva tururi mai târziu, când a încercat aceeași manevră și în fața lui X, roata lui dreapta-spate a mușcat barierele de protecție.

Cu pneul suferind o pană, Leclerc a fost nevoit să intre la boxe, dar nu înainte ca pneul său să producă pagube podelei mașinii, bucăți din pneu și mașină fiind împrăștiate pe circuit. Mașina de siguranță a fost chemată la datorie, iar structura cursei s-a schimbat. Poate făcând una din puținele greșeli ale sezonului, Mercedes a ales să-și echipeze ambii piloți cu gume medium, în timp ce rivalii au optat pentru hard-uri. Având o pană ca urmare a contactului cu Verstappen, echipa germană l-a chemat pentru a doua oară pe Bottas la boxe imediat după, iar cu hard-uri noi finlandezul a ieșit în urma olandezului și a lui Vettel.

În frunte, situația era complexă. Verstappen era sub investigație pentru că Red Bull l-a lansat „periculos” direct în calea lui Bottas la pitstop, iar olandezul a fost finalmente penalizat cu 5 secunde. Aflat în imediata urmărire a unui lider care încerca pe cât posibil să-și mențină pneurile întregi, Verstappen a încercat să pună presiune, dar la rându-i suferea din cauza uzurii gumelor sale hard. În spatele lor, Vettel și Bottas și-au conservat pneurile mult mai bine.

Amenințarea cu ploaie ce a fost anunțată încă din start s-a dovedit a fi nejustificată. Norii periculoși au ocolit de puțin circuitul, iar lupta pentru victorie părea să se dea în primul rând între un Hamilton încurajat de la boxe în ciuda pneurilor tot mai suferinde, și un Verstappen care și-a așteptat răbdător șansa decisivă. Cu 15 tururi rămase, Gasly a intrat la boxe în ideea de a stabili cel mai rapid tur al cursei, iar francezul a făcut-o fără să piardă vreo poziție, în urma primilor patru.

Lupta pentru victorie s-a intensificat în ultimele 8-9 tururi, atunci când lui Verstappen i s-a sugerat să urce pe cea mai înaltă treaptă de performanță. Nu a fost suficient. Olandezul a încercat să se apropie în acul de păr, iar apoi a țâșnit riscant la ieșirea din tunel, dar nu a reușit să se încadreze pentru viraj. Cele două mașini s-au atins ușor, iar Hamilton și-a păstrat locul în frunte. Pentru Verstappen, cursa s-a încheiat fără podium. Cele cinci secunde de penalizare l-au costat, iar Hamilton a trecut primul linia de sosire, având-ui ulterior pe Vettel și Bottas alături de el pe podium.

A fost pentru prima dată în sezon când Mercedes nu a terminat cu ambele mașini pe primele două poziții, dar în același timp pentru echipa germană, rezultatul de la Monaco a fost excelent. Hamilton și-a extins avansul din fruntea clasamentului piloților înainte ca Formula 1 să se mute peste ocean pentru etapa din Canada.

Foto: freepik