Președintele Ferrari și CEO-ul Fiat Chrysler Automobiles, Sergio Marchionne, a promis că se va implica activ în negocierea unei înțelegeri cu Bernie Ecclestone pentru ca Marele Premiu de Formula 1 al Italiei să fie păstrat în calendarul Formulei 1 și să se desfășoare în continuare pe circuitul de la Monza.


Grand Prix-ul Italiei riscă să fie exclus din calendarul F1 chiar din sezonul 2017 deoarece organizatorii nu reușesc să ajungă la o înțelegere cu Bernie Ecclestone pentru prelungirea contractului. Motivul este evident unul de natură financiară. Ecclestone le cere organizatorilor italieni o taxă de participare mai mare pe care aceștia nu și-o pot permite. Unele voci afirmă că Ecclestone încearcă să elimine Marele Premiu al Italiei din calendar pentru a face loc unei alte curse organizată de un stat cu resurse financiare nelimitate, cel mai probabil din Orientul Mijlociu. În cadrul celei mai recente întâlniri dintre cele două părți, desfășurată cu ocazia Marelui Premiu din Monaco, negocierile au intrat într-un impas Ecclestone transmițându-le italienilor că fie plătesc taxa de 20 de milioane de euro pe an, fie cursa din 2016 va fi ultima desfășurată la Monza.

Deoarece Monza este considerată cursa de casă a celor de la Ferrari, italienii s-au mobilizat rapid pentru a reporni negocierile iar Marchionne a declarat: “Din punctul meu de vedere, Monza nu va dispărea. Dacă există probleme, atunci ar trebui să discutăm cu Bernie Ecclestone. Dacă mă gândesc la perspectivele cursei, nu cred că etapa va fi exclusă din campionat. Daca va trebui să intervenim în negocieri pentru a garanta acest lucru, o vom face”.

Declarația fără echivoc a președintelui Ferrari oferă speranțe că Grand Prix-ul Italiei nu va cădea pradă lăcomiei fără scrupule a lui Ecclestone, așa cum s-a întâmplat cu Marele Premiu al Germaniei, o altă cursă istorică.

În același timp, Ferrari speră să dea o lovitură de imagine prin obținerea unui rezultat foarte bun anul acesta la Monza. Italienii vor aduce o serie de îmbunătățiri propulsoarelor chiar începând cu Marele Premiu de la Monza. De altfel, Marchionne a declarat că dezvoltarea monopostului căluțului cabrat continuă iar următorul pas important în acest process va fi debutul noilor inovații tehnologice cu ocazia cursei de la Monza.

Foto: freepik