Gasirea uleiului de motor perfect pare o treaba usoara – pana la urma, toti sunt lubrifianti si au aceeasi culoare, nu trebuie decat sa pui putin in motor si ai terminat! Nu-i asa! Ei bine, nu e chiar asa!
Motoarele de autovehicule si camionete sunt in general concepute pentru un anumit specific, vascozitate si cantitate de ulei. Uleiul va trebui sa respecte limitele admise, sa treaca in mod optim prin galerii si sa ia cu el caldura intr-un ritm masurat. El va trebui sa se potriveasca intotdeauna si cu stilul de condus pentru care este folosit: de pilda, o masina pe care o folosesti pentru uz zilnic va necesita un alt tip de ulei de motor fata de un camion de serviciu.
Daca folosesti motorul altfel decat pentru standardele indicate de producator, vei modifica modul in care functioneaza uleiul, iar aceste schimbari ar putea conduce la performante slabe, la afectarea motorului si chiar la distrugerea sa.
Asa cum motoarele devin din ce in ce mai sofisticate, la fel se intampla si cu uleiurile pe care acestea le folosesc. Unele motoare necesita doar uleiuri sintetice, altele greutati si vascozitati diferite. Alte sisteme motoare pot monitoriza ce tip de ulei se afla in masina si sa aprinda o lumina de avertizare la bord atunci cand uleiul folosit nu estecel potrivit.
In ciuda unei game extrem de variate de uleiuri existente pe piata in acest moment, cu diferite cantitati de aditivi si standarde de performanta, gasirea uleiului corect pentru masina ta este relativ usoara. Insa identificarea uleiului perfect dintr-o gama anume este ceva mai dificila.
Este important sa depasesti aceste dificultati si sa duci la indeplinire scopul de a gasi un ulei ideal, pentru ca uleiul este cel care impiedica deteriorarea prematura a motorului, supraincalzirea si o multime de probleme care scurteaza ciclul de viata al motorului. Gasirea unui uleiul bun – nu doar a unuia scump – este un instrument eficient in a mentine masina cat mai mult timp pe drum.
Elemente de baza legate de uleiul de motor
Provocarile in ceea ce priveste gasirea uleiului potrivit incep atunci cand treci la analiza varietatii naucitoare de uleiuri disponibile pe piata. Exista diverse cantitati de aditivi adaugati, vascozitati, uleiuri pentru vehicule cu numar mare de kilometri parcursi si cu numar redus si lista poate continua.
Alaturi de variantele de ulei, un alt factor ce trebuie luat in considerare sunt ratingurile din partea API – American Petroleum Institute si SAE – Societatea Inginerilor Auto.
Cel mai bun loc din care poti incepe acest proces de selectie este manualul masinii. Manualul iti va spune exact ce tipuri de ulei sunt cele mai bune pentru vehiculul tau, date fiind kilometrajul sau, modul de conducere si chiar temperaturile ambientale.
Insa iata care sunt cele cateva elemente de baza pe care trebuie sa le stii inainte de a porni la cumparaturi.
Simbolurile API
API foloseste doua simboluri: “gogoasa” API si “soarele” cu certificarea API.
Gogoasa este impartita in trei parti, dintre care jumatatea de sus descrie nivelul de performanta al uleiului, centrul identifica vascozitatea uleiului, iar partea de jos informeaza cu privire la potentialul unui ulei de a conserva energia.
Nivelurile de performanta sunt ilustrate cu S pentru motoarele pe benzina, si cu un C pentru diesel. S vine de la “service”, iar C de la “commercial”.
Simbolul soarelui indica faptul ca uleiul a fost testat si ca intruneste standardele stabilite de catre Institut si ca functioneaza conform indicatilor.
Vascozitatea
Acest test, dezvoltat de catre Societatea Inginerilor Auto, determina cat de bine curge uleiul la -17.8 grade Celsius (0 Fahrenheit) si la 100 de grade Celsius (212 Fahrenheit). Aceste teste duc la denumirea uleiurilor – obisnuitele 5W-20, 5W-30, 10W-30 sau 0W-30. Prezenta celor doua numere indica faptul ca uleiul respecta standardele mai multor grade, fiind testat la doua temperaturi distinct. Aceste uleiuri sunt uleiuri multi-grad.
Exista si uleiuri single-grade, dar acestea sunt folosite in general in scopuri mai putin importante, ca de exemplu la masini de tuns iarba…
Tipul de ulei
Aprobarea API si ratingul privind vascozitatea reprezinta, practic, doar inceputul.
Uleiul poate fi aprobat de catre API si poate avea vascozitatea necesara, insa uleiurile se impart si in ulei de motor conventional, semi-sintetic, complet sintetic sau high-mileage.
Proprietarul masinii trebuie sa stabileasca exact ce tip de motor trebuie sa foloseasca. De pilda, majoritatea masinilor cu peste 120.700 de km pot beneficia de un ulei pentru numar mare de kilometri, dar nu intotdeauna. Proprietarul trebuie sa cunoasca si alti factori, printre care: cat de des au schimbat uleiul de motorul in trecut, daca uleiul pare uzat, precum si alte particulatitati ale masinii, inainte de a lua o decizie finala.
Continutul de aditivi
Uleiul nu este doar ulei. Producatorii adauga in acesta diverse substante chimice si minerale, pentru a schimba modul in care un ulei functioneaza in cadrul motorului.
La uleiul pentru masinile cu kilometraj mare, e posibil sa adauge un nivel mai ridicat de agenti anti-uzura, inhibitori de coroziune si amelioratori, care te vor ajuta sa obtii nivelul maxim de performanta dintr-un motor imbatranit si sa il mentii cat mai mult in stare de functionare.
De cele mai multe ori un producator auto va sugera doua sau mai multe vascozitati de ulei de motor, de pilda 5W-20 sau 5W-30, in functie de diversi factori – inclusiv temperatura. Motivul pentru aceasta este ca motoarele necesita adesea o vascozitate diferita in functie de conditiile de operare.
Cunoasterea modului in care oamenii de stiinta vad vascozitatea vor ajuta un proprietar auto sa stabileasca cel mai bun ulei pentru motorul masinii sale.
In cele ce urmeaza ne vom ocupa de fiecare variabila in detaliu, pentru a permite proprietarilor de masini sa descurce puzzle-ul uneori derutant al lumii uleiurilor de motor.
Vascozitatea
Vascozitatea reprezinta rezistenta fluidului la curgere. In lumea uleiurilor de motor, vascozitatea este notata in mod obisnuit cu un indicator de tip “XW-XX”.
Numarul dinaintea lui W evalueaza curgerea uleiului la -17.8 grade Celsius (W vine de la “iarna” – “winter” in limba engleza – si nu de la greutate – “weight” in limba engleza -, asa cum cred multi oameni). Cu cat acest numar este mai mic, cu atat uleiul se ingroasa mai putin la frig. Asadar, un ulei de motor cu vascozitate 5W-30 se ingroasa mai putin la frig decat un ulei 10W-30, dar mai mult decat un 0W-30. Un motor care functioneaza intr-o zona cu clima rece, unde uleiul de motor are tendinta sa se ingroase din cauza temperaturilor scazute, ar trebui sa utilizeze un ulei cu o vascozitate 0W sau 5W. O masina care functioneaza intr-o zona cu un climat subtropical, cu veri foarte lungi si ierni scurte si blande, va necesita un ulei cu o cifra mai mare, care sa impiedice subtierea in exces a uleiului.
Cel de-al doilea numar de dupa “W” indica vascozitatea uleiului masurata la o temperatura de 100 grade Celsius. Acest numar reprezinta rezistenta uleiului la subtiere la temperaturi ridicate. De pilda, un ulei 10W-30 se va subtia la temperaturi ridicate mai repede decat un ulei 10W-40.
Manualul masinii te va sfatui cu privire la gama de vascozitate, iar tu vei putea jongla apoi in acesti parametri.
Tinand cont de vascozitatea adecvata, e vremea sa incepi sa cauti un tip potrivit de ulei. Majoritatea celor care fac naveta urmeaza regula 3 luni – 5000 km.
Schimbarile frecvente de ulei inseamna ca exista o tendinta mai mica de a necesita alte tipuri de ulei decat cel conventional. Insa unele companii auto, asa cum sunt Mercedes Benz sau BMW, recomanda numai uleiuri de motor sintetice pentru masinile lor. Urmatoarea lista, alaturi de manualul masinii, te va ajuta sa intelegi mai multe cu privire la tipul de ulei pe care trebuie sa il folosesti. De asemenea, o regula generala buna este aceea de a nu schimba tipurile de ulei. Daca masina ta a pornit cu ulei conventional ramai la acesta. Daca a folosit sintetic, fii precaut cu privire la trecerea la ulei conventional.
Uleiul conventional
Acesta este tipul de ulei folosit en-gros la dealeri si, de asemenea, este cel mai ieftin tip de ulei din magazine. Majoritatea acestor uleiuri adera la standardele API si SAE dar ofera putin in ceea ce priveste continutul de aditivi. Uleiul conventional este potrivit pentru impatimitii de schimbari frecvente ale uleiului si pentru cei care au motoare cu kilometraj mic, dar bine rodate.
Uleiul conventional premium
Acesta este uleiul standard pentru masini noi. Majoritatea brandurilor de top au unul pentru SL sau service de cel mai inalt nivel. Cele mai multe uleiuri conventionale premium sunt disponibile in vascozitatile obisnuite.
Producatorii de masini mentioneaza in general un 5W-20 sau 5W-30, desi exista si producatori ce solicita un 10W-30. Aceste trei ratinguri acopera aproximativ toate vehiculele cu sarcina usoara de pe sosele, desi aceasta realitate se schimba pe masura ce motoarele devin mai precise si mai pretentioase cu privire la anumite tipuri de ulei.
Uleiul full-sintetic
Aceste uleiuri sunt create pentru motoare high-tech. Daca ele trec de o serie de teste specifice riguroase (indicate pe eticheta), inseamna ca au o performanta superioara, de durata mai mare, in toate puncteele critice, pornind de la indexul de vascozitate pana la protectia impotriva depunerilor din motor.
Ele curg mai bine la temperaturi scazute si mentin punctul de varf al lubrifierii la temperaturi inalte. Desi sunt uleiuri excelente, uleiurile sintetice de cea mai buna calitate sunt de vreo trei ori mai scumpe decat uleiul conventional si nu sunt intotdeauna necesare pentru majoritatea motoarelor.
Foloseste manualul masinii ca ghid! Daca acesta nu solicita folosirea unui ulei sintetic, va fi doar o cheltuiala suplimentara care e posibil sa nu adauge nimic la performanta sau la durata de viata a motorului tau.
Uleiul amestec sintetic
Acesta este in principiu ulei conventional premium, imbunatatit cu o doza de sintetic. Acest tip de ulei este formulat in asa fel incat sa ofere o mai buna protectie in perioadele unei incarcaturi mai mari pe motor si unor temperaturi ridicate asociate la nivelul motorului. Aceste uleiuri sunt populare pentru SUV-uri sau camionete, pentru ca ofera o mai buna protectie, dar in general costa ceva mai mult decat uleiurile conventionale premium.
Uleiurile pentru kilometraj mare
Peste 60% din vehiculele de pe sosele au peste 100.000 de kilometri la bord. In mod special pentru aceasta piata, rafinariile si laboratoarele au dezvoltat uleiurile pentru masini cu kilometraj ridicat. Acestui tip de ulei ii sunt adaugati amelioratori pentru a mari flexibilitatea. Acesti amelioratori sunt foarte precisi si pot fi benefici pentru unele motoare si sa nu le afecteze pe altele.
Unele companii adauga, de asemenea, si modificatori de vascozitate pentru a ingrosa uleiul, ca si aditivi anti-uzura.
Alegerea tipului potrivit de aditivi
Aditivii, nelistati intotdeauna ca parte a retetei respectivului ulei, sunt si ei un factor care trebuie luat in considerare in alegerea unui ulei de motor. Iata mai jos unii dintre cei mai frecventi aditivi care se regasesc in uleiul de motor.
Detergentii
Contribuie la eliminarea unora dintre depozite, dar in cea mai mare parte inhiba formarea depozitelor la temperaturi inalte, precum si instalarea ruginei si a coroziunii.
Aditivii anti-uzura
Cand filmul lubrifiant creat de ulei se distruge, aditivii anti-uzura protejeaza suprafetele metalice.
Amelioratorii indicelui de vascozitate
Acestia reduc tendinta uleiului de a se subtia la cresterea temperaturii.
Inhibitorii de spuma
Arborele cotit care se roteste prin ulei determina formarea spumei, Uleiul cu spuma nu lubrifiaza atat de bine precum uleiul complet lichid, de aceea rolul inhibitorilor este acela de a dispersa aceasta spuma.
Modificatorii de frictiune
Acesti aditivi reduc frictiunea din motor si imbunatatesc (din punct de vedere tehnic) kilometrajul.
Desi aditivii sunt benefici pentru starea excelenta a autovehiculelor si a masinilor de transport, ei trebuie sa fie echilibrati din mai multe puncte de vedere, iar uneori prea multi aditivi pot fi in detrimentul motorului, mai degraba decat in avantajul acestuia.
De pilda, compusii de sulf ofera proprietati anti-uzura, dar pot reduce si economia de combustibil si pot afecta functionarea convertorului catalitic. Adaugarea unei cantitati prea mari de detergenti poate afecta echilibrul anti-uzura al uleiului. Aditivii pentru reducerea frecarii pot avea si ei ingrediente care pot afecta convertorul catalitic.
Aditivii reprezinta undeva intre 5 si 30% dintr-o cantitate anume de ulei. Modul in care ei functioneaza in cadrul uleiului depinde de baza acestuia, de tipul sau, de gradul de vascozitate si de o serie de alti factori. Fiecare ulei are o reteta, iar unele vor functiona mai bine pe un motor, altele nu.
Printre cele mai bune moduri de a gasi uleiul de motor perfect pentru masina ta se numara folosirea recomandarilor de baza ale producatorului masinii, precum si o cercetare minima cu privire la subiect. De asemenea, nu uita ca schimbarile frecvente de ulei, ca si schimbarile frecvente ale filtrului, joaca un rol esential in mentinerea functionarii pe termen lung a motorului.
Foto: freepik