Intr-o lume a copiilor activisti precum Greta Thunberg, a amenintarilor iminente in ceea ce priveste schimbarea climatica si efectele sale deja dezastruoase, ce putem face sa ne asiguram ca cei mai mici membri ai societatii noastre inteleg starea lumii, fara sa ii coplesim si mai ales cum ii ajutam sa devina parte din solutie?
Vestea buna este ca multi adolescenti sunt deja vigilenti cu privire la zvonurile pe care le aud peste tot in jur, despre schimbarea climatica. “Ei sunt mai constienti de aceste probleme socio-stiintifice complexe si ample decat a fost vreodata generatia noastra atunci cand eram mai tineri”, spune Carol O’Donnell, directorul Centrului de Educatie Stiintifica Smithsonian din Washington D.C.

O’Donnell este de parere ca motivul tine de faptul ca acum dispunem de mai multe dovezi pentru a arata ca oamenii au un impact negativ asupra mediului, si subliniaza consensul in randul a peste 97% dintre cercetatorii din domeniul climatic cu privire la aceasta concluzie.
“Avem dovezi ca epuizam o multime de resurse care stim ca sunt necesare pentru a trai in modul in care traim” spune O’Donnell.
Ea isi doreste ca prescolarii si copiii mai mari care ajung la Centrul de Educatie Stiintifica sa foloseasca aceste cunostinte pentru a dezvolta obiceiuri mai sustenabile, fie prin conservarea electricitatii, fie prin cumpararea unei cantitati mai mici de plastic.

“Ce practici punem in aplicare in acest moment pentru a ne proteja in viitor? Oamenii care iau decizii cu privire la purtarea mastilor, de pilda, sau la distantarea sociala sau distantarea fizica, nu fac aceste alegeri pentru ei, ci pentru a-I proteja pe cei din jur”, spune O’Donnell, care adauga ca “o mentalitate bazata pe sustenabilitate inseamna sa te concentrezi pe probleme in care perspectiva altora este fundamentala”.
Intr-o lume imprevizibila, este indicat ca orice parinte sa se asigure ca sustenabilitatea nu lipseste de pe lista de abilitati pe care i-o imprima copilului sau. Desigur, exista limite in ceea ce priveste actiunile individuale, iar un accent exagerat pus pe amprenta personala de carbon este in cea mai mare parte o inselatorie corporatista.

Pentru a remedia intr-adevar problema schimbarii climatice, companiile si guvernele trebuie sa ia atitudine. Pana la urma, in acest moment 20 de companii sunt responsabile pentru o treime din toate emisiile de gaze cu efect de sera!
Chiar si asa, este important pentru copii sa perceapa in mod corect rolul fiecaruia dintre noi in schimbarea climatica, in asa fel incat sa inteleaga ce actiuni pot intreprinde personal pentru a conserva resursele Pamantului si cum sa puna presiune asupra reprezentantilor companiilor si autoritatilor guvernamentale. Daca actiunea unui singur individ e posibil sa nu faca o diferenta foarte mare, atunci cand ne aliem putem crea o schimbare colectiva.

Ota Lutz, sefa grupului de educatie STEM K-12 de la Laboratorul de Propulsie Jet al NASA din Pasadena ,California, atrage atentia asupra unui exemplu extrem de concludent: acela al recunoasterii la scara larga a ideii ca paiele din plastic nu sunt benefice mediului, un curent ce a dus apoi la interdictii privind utilizarea acestor paie. “Toata lumea avea paie din plastic in jur; ei bine, acum nu mai au. Ele dispar din ce in ce mai mult din jurul nostru”, spune Lutz.
Acceptarea ideii ca stilul nostru de viata este in mare parte nesustenabil si, asa cum subliniaza Lutz, alinierea indivizilor la aceleasi valori poate face diferenta in ceea ce priveste conservarea resurselor naturale.
Iata ce cred Lutz, O’Donnell si alti experti despre modul in care parintii si cei care se ocupa de educatia copiilor ar putea echilibra balanta intre a nu-i speria pe copii cu privire la viitorul planetei noastre si a le transmite totusi obiceiuri sustenabile, care ne vor face bine tuturor, atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

1. Motiveaza-ti copilul sa exploreze

“Ar trebui sa incurajam invatarea prin explorare, orientata catre actiune, fie ca se desfoara acasa sau in comunitate intr-un mediu informal (precum un muzeu), fie ca se desfasoara in cadrul scolii”, este de parere O’Donnell.

Partea de actiune apare atunci cand folosesti informatia pe care ai obtinut-o despre lume pentru a face o schimbare in modul in care traiesti. De pilda, daca un copil invata despre resursele de apa curata, e posibil ca el sa foloseasca aceste informatii nou obtinute pentru a face dusuri mai scurte si pentru a inchide apa de la robinet atunci cand se spala pe dinti. Incurajand copiii sa exploreze natura (chiar si cei care locuiesc in oras au un instrument valoros de invatare in parcurile publice), ei pot intelege cum functioneaza sistemele si care este impactul zilnic pe care il au asupra resurselor Pamantului. Aceasta conexiune ii va motiva sa isi schimbe comportamentele.
“Fa ceva cu aceasta informatie, pentru a deteremina o schimbare!” spune O’Donnell.

2. Pune intrebari, dar lasa copiii sa observe ceea ce ii inconjoara

Daca iesi la plimbare cu copilul tau, incearca sa il intrebi de fiecare data “Ce observi?”, sugereaza O’Donnell. E foarte posibil ca cel mic sa inteleaga ca „ in locul acesta pare sa fi fost apa” sau „aici copacii au fost taiati”. De asemenea, daca sunteti in masina, sau daca mergeti impreuna cu mijloacele de transport in comun, poti intreba „Ce crezi ca alimenteaza vehiculul nostru si de unde crezi ca provine aceasta energie?”

Pentru a-ti inspira copiii sa faca propriile observatii cu privire la lumea inconjuratoare, poti intreba „De ce crezi ca se intampla asta? Sau “de ce crezi ca stau lucrurile asa?” sau “Ai vreo intrebare despre asta?”.
“Pornind de la aceste intrebari si de la remarcile copilului, poti incepe sa aprofundezi notiunile de stiinta”, explica O’Donnell. Ajuta-ti copilul sa inteleaga de unde provine apa, de ce dispare, ce ar fi putut face oamenii pentru a influenta disparitia apei, dar si ce putem face diferit in viitor.
„Parintii vor invata din aceste conversatii la fel de mult ca si copiii,” mai spune O’Donnell.

3. Discuta despre sustenabilitate dintr-o perspectiva locala, trecand apoi la problemele globale

Cei mai multi copii au sanse mai mari sa inteleaga problemele de amploare si globale atunci cand pot afla despre ele la nivel local, intai.
Pentru a reveni la exemplul cu apa de la punctul anterior, ii poti spune copilului ca motivul pentru care apa dintr-un loc anume a secat este acela ca orasul a construit un baraj in amonte, care blocheaza fluxul de apa, pentru a crea energie hidroelectrica si locurile de munca asociate acesteia. Un astfel de raspuns poate face un copil sa ia in considerare latura economica a unei probleme, la fel ca si pe cea ecologica.

Daca discuti cu copilul tau despre combustibili fosili, poti aborda problema pretului carburantului in orasul vostru, si a factorilor care il pot influenta. Poti lansa, astfel, o discutie cu ajutorul careia sa faci o introducere in geopolitica pentru copilul tau si sa ii explici in ce mod afecteaza ea pretul pe care il platesti la pompa.
Copiii, mai ales cei mai tineri, se gandesc la aceste probleme din perspectiva lor. “Daca vrei sa dezvolti obiceiuri sustenabile la copii, atunci acestea vor trebui sa fie determinate de probleme locale, intrebari locale, observatii locale si actiuni locale. Iar apoi sa iei aceste actiuni locale, decizii locale, investigatii locale si sa le aplici la o scala mai ampla”, spune O’Donnell.
Desigur, este foarte important sa tii cont de varsta copilului tau si de stadiul sau de dezvoltare atunci cand alegi ce subiecte sa discuti cu el, si modul in care le prezinti.

4. Modeleaza comportamentul pe care il doresti

Ceea ce faci este cu mult mai eficient decat ceea ce spui cand vine vorba despre a incuraja un comportament pe care il doresti. “Daca nu vrei ca cel mic sa foloseasca sticle de apa de unica folosinta, nici tu nu ar trebui sa o faci”, spune dr. Chuck Kopczak, reprezentantul Centrului de Stiinta California, din Los Angeles, detinator al unui doctorat in biologie marina si oceanografie biologica.
Kopczak spune ca si Centrul de Stiinta face asta in modul sau propriu, incercand sa elimine sticlele de apa de unica folosinta, in parte prin inlocuirea lor cu apa la cutie.

Desi nu este o solutie perfecta, Kopczak spune ca centrul vinde si “sticle reutilizabile de buna calitate, pe care oaspetii le pot folosi pentru nou instalatele statii de reumplere ale Centrului de Stiinta”.
Pentru a folosi un alt exemplu, daca vrei ca fiul sau fiica ta sa inteleaga potentialul daunator pentru mediu al combustibililor fosili, nu lasa motorul pornit cat timp astepti ca cei mici sa iasa de la scoala, mai sugereaza Kopczak. Acest gen de actiuni, desi par mici, pot face o impresie foarte puternica asupra copiilor si nu necesita alocarea unui timp suplimentar.
Daca cel mic repeta comportamentul dorit, de pilda oprirea robinetului de apa atunci cand spala vase, rasplateste-l intr-un fel sau altul, dar nu il pedepsi daca uita. Ii poti oferi stimulente pentru a-l indrepta in directia dorita daca vrei, dar nu uita ca este nevoie de timp pentru crearea unor obiceiuri care sa duca apoi la cladirea unei vieti sustenabile.

5. Nu il speria

Stai de vorba in mod cat mai sincer cu copiii, folosindu-te de date stiintifice, dar ai grija sa nu-i introduci intr-o spirala de anxietate. “Incearca sa nu ii creezi senzatia ca este sfarsitul lumii, ci ca este o problema cu care trebuie sa ne confruntam. Aceasta impresie va lua contur in mintea sa treptat, iar in timp va impartasi si cu colegii ceea ce afla” spune Kopczak.

Poti folosi exemple pozitive privind eforturi colective ale umanitatii pentru a determina progresul in ceea ce priveste o problema anunme, cum ar fi inchiderea gaurii din stratul de ozon al Pamantului sau eradicarea variolei, pentru a da incredere copiilor. „Ne-am confruntat cu probleme mari in trecut si am gasit modalitati de rezolvare pentru ele. E posibil ca aceasta sa fie cea mai mare problema cu care ne-am confruntat vreodata, deoarece implica intreaga planeta, desigur”, spune Kopczak.
„Transmite-le ideea ca un numar mai mare de oameni care gandesc in acelasi mod cu voi si care se gandesc la solutii inseamna o probabilitate mai mare de a gasi solutii, si ca fiecare dintre noi poate fi o parte din aceasta solutie. Nu trebuie sa fii om de stiinta pentru a face asta!

6. Nu uita: nu trebuie sa detii toate rapunsurile

Nu cadea in capcana de a crede ca daca esti parinte trebuie sa stii totul – sau sa para ca stii totul. Nu este deloc adevarat! Daca primesti o intrebare al carei raspuns nu il stii, poti porni impreuna cu copilul tau intr-o calatorie care sa va ajute pe amandoi sa descoperiti raspunsul. “Invata-i pe copii cum sa gaseasca informatii.

Gaseste surse de incredere, ceea ce nu inseamna citirea unor opinii pe orice site sau in orice ziar”, spune Lutz, care adauga ca poti sa iti ajuti copilul sa invete sa verifice sursele. Cere-i sa caute online resurse de incredere si cu reputatie, sa isi faca o lista cu cateva si sa iti spuna ce il face sa creada ca aceste site-uri sunt de incredere.
Acest gen de educatie ii ajuta pe copii sa inteleaga cum isi pot oferi raspunsuri la propriile intrebari si nu doar sa creada ceea ce li se spune”, mai spune Lutz, adaugand ca “acesta este un skill sustenabil in orice punct al vietii”!

7. Mentine curiozitatea copiilor de a invata si de a actiona cu diverse instrumente

Pe langa faptul ca se bazeaza pe tine ca profesor, copiii au la dispozitie numeroase carti, site-uri, emisiuni de televiziune si filme cu ajutorul carora pot invata si care ii pot inspira sa aiba un stil de viata mai sustenabil.
Daca iti doresti o sursa verificata si extrem de utila, poti gasi pe pagina de web a UNESCO resurse pentru dezvoltarea sustenabila, pentru educatori, ce includ activitati si jocuri care ii pot ajuta pe copii sa invete despre subiecte precum poluarea apei.
Tu iti cunosti cel mai bine copilul si stii ce tip de resurse i-ar fi mai utile – o carte, un film, o emisiune TV sau un site precum cel de mai sus, in functie de stilul sau de invatare si de stadiul de dezvoltare personal.

Top 10 filme cu tema eco pentru copii

1. FernGully – Ultima padure tropicala (Titlu original: FernGully: The Last Rainforest) – 1992
2. WALL-E (2008)
3. Bambi (1942)
4. Peste Tufis (Titlu original: Over the Hedge) – 2006
5. Salvati bufnitele (Titlu original: Hoot) – 2006
6. Star Trek IV: Drumul spre casa (Titlu original: Star Trek IV – The Voyage Home) – 1986
7. Salvati-l pe Willy (Titlu original: Free Willy) – 1993
8. Oceanele (Titlu original: Oceans by Disneynature) – 2010
9. Avatar (2009)
10. Happy Feet (2006)

Sursa: https://mashable.com/article/how-to-teach-kids-sustainable-habits/?europe=true

Foto: freepik