Fundatia Conservation Carpathia a dat startul activitatilor prin care isi propune sa readuca celebrul castor in Sud-Estul Muntilor Fagaras, anunta fundatia.
Castorul, care lipseste din zona de peste 100 de ani, urmeaza sa revina in albiile raurilor Dambovita, Argesel si Raul Targului, in judetul Arges.

FCC are in plan sa repopuleze zona cu 90 de castori in urmatorii trei ani, in cadrul unui proiect finantat de Comisia Europeana prin programul LIFE Nature.
70 de castori vor fi capturati si relocati din bazinul Raului Olt, o zona in care se gaseste o populatie solida si viabila, iar alti 20 vor fi adusi din populatia de pe Raul Elba, pentru a asigura diversitatea genetica, a mai spus FCC.

Activitatile de reintroducere vor avea loc anual, in perioada de primavara si toamna, cand interventiile pot fi derulate fara sa cauzeze dezechilibre in structura famililor de castori.
Intr-o prima etapa, castorilor le vor fi montati transmitatori astfel incat sa fie monitorizati. Odata ce puii acestor castori vor prelua controlul in aceste regiuni, reprezentantii fundatiei vor continua sa monitorizeze toate semnele de viata ale castorilor.

FCC, care gestioneaza de asemenea si un program de reintroducere a zimbrilor in padurile din Romania, a selectat zone indepartate de comunitatile omenesti, astfel incat castorii sa stea departe de sate si de oameni, a explicat fundatia.
Castorul este considerat “Inginerul ecosistemelor” datorita ingeniozitatii cu care concepe un mozaic de suprafete naturale capturand apa si extinzand zonele mlastinoase, necesare in contextul actual al schimbarii climatice si al secetelor indelungate, a mai spus FCC.
Prezenta castorului in SE Muntilor Fagaras poate contribui la purificarea si filtrarea apei cu ajutorul barajelor construite de el, producand sedimente si substante nutritive. Mai mult, castorii imbunatatesc bogatia naturala a zonei creand zone umede, suprafete care ofera hrana si adapost pentru alte specii de pasari, pesti, insecte si amfibieni.

Un alt beneficiu al prezentei lor este dezvoltarea lastarilor tineri de specii de copaci, in mod deosebit salcia. In plus, castorii contribuie la extinedrea zonelor umede si la dezvoltarea capacitatii pamantului de a stoca mai multa apa, ceea ce poate reduce semnificativ viteza cursului de apa si poate duce la stabilizarea volumului de apa dupa ploi abundente, reducand astfel din efectele inundatiilor. Activitatea castorilor poate contribui, de asemenea, la sprijinirea unui flux optim de apa in perioadele de seceta.

Prezenta castorului in zona ar putea atrage, de asemenea, si mai multi vizitatori. Fundatia are in plan sa stabileasca in perioada urmatoare trei centre de informare turistica in Rucar, Leresti si Nucsoara, in judetul Arges, unde cei interesati pot invata mai multe despre specie si despre rolul sau in natura.
“Acest adevarat constructor si peisagist are capacitatea de a construi diguri si de a crea rezerve de apa, schimband astfel configuratia si caracteristicile mediului. El creaza medii care sunt favorabile plantelor hidrofile si contribuie la revitalizarea anumitor zone, benefice pentru biodiversitate” a explicat Adrian Aldea, manager pentru fauna salbatica in cadrul Fundatiei Conservation Carpathia.
“Procesul de relocare si de monitorizare va avea loc tinand cont in primul rand de biologia si de comportamentul speciilor. Perioadele de relocare vor fi in primavara si in primele doua luni de toamna, pentru a nu pune in pericol supravietuirea. Intregul proces va fi atent monitorizat in toate stadiile sale (capturarea, transportul, eliberarea si urmarirea ulterioara). Ne dorim sa implementam acest proiect cu daune minime pentru specii” spune Liviu Ungureanu, specialist in castori in cadrul Conservation Carpathia.

Sursa: https://www.romania-insider.com/index.php/beaver-reintroduction-fagaras-nov-2021

Foto: freepik