Uleiul de motor are doua scopuri principale: acela de a lubrifia partile mobile ale motorului, minimizand astfel frecarea, si acela de a proteja suprafetele metalice de procesul cunoscut drept coroziune, sau altfel spus de rugina. Se intampla insa destul de rar ca uleiul de motor sa poata face aceste lucruri fara adaugarea unor substante chimice extra si cei mai importanti dintre acesti aditivi pentru uleiul de motor sunt amelioratorii de index de vascozitate.

Vascozitatea uleiului este mai mult sau mai putin echivalenta cu densitatea sa, cu capacitatea de a curge liber prin motor si de a imbraca toate partile care au nevoie sa fie protejate. Uleiul cu o vascozitate prea mare va fi refractar la curgere si va impiedica functionarea propice; uleiul cu o vascozitate prea mica va trece prin motor precum apa, neramanand pe componentele acestuia suficient de mult incat sa isi poata face treaba. Mai mult, vascozitatea uleiului se modifica in functie de temperatura, devenind mai mare la frig si mai mica la temperaturi ridicate, astfel incat putem spune ca vascozitatea este influentata atat de catre vreme, cat si de catre temperatura de la nivelului motorului.

Tendinta vascozitatii uleiului de a se modifica odata cu temperatura se numeste indice de vascozitate, iar pentru ajustarea acestui indice se folosesc amelioratori de indice de vascozitate, astfel incat sa faca modificarea vascozitatii suficent de mica in gama normala de temperatura a masinii, incat uleiul sa fie util, indiferent ca masina este abia pornita intr-o dimineata de iarna, sau ca este condusa la temperaturi ale motorului de peste 93 de grade Celsius. Aproape toate uleiurile moderne de masina contin amelioratori ai indicelui de vascozitate.

Alte doua tipuri comune de aditivi pentru ulei de motor sunt inhibitorii de rugina si detergentii/dispersantii. Cei din urma contribuie la dispersarea mazgai care se poate acumula in timp la nivelul motorului. Zincul este, de asemenea, adaugat in multe formule de uleiuri pentru a proteja suprafetele motorului.
Majoritatea acestor “aditivi” se afla deja in compozitia uleiului asa cum vine el de la producator, astfel ca – tehnic vorbind – ei nu vor mai trebui adaugati suplimentar, cel putin nu de catre proprietarii de masini… Cu toate acestea, daca ajungi intr-un magazin de produse auto, vei gasi sticle de aditivi pentru ulei de motor care sustin ca imbunatatesc performanta chiar mai mult, si ca iti vor face motorul mai curat decat il fac detergentii din uleiul de motor. Merita oare sa cumperi acesti aditivi? Vor face ei o treaba mai buna decat aditivii care se afla deja in compozitia uleiulului tau de motor? Sau sunt de prisos si poate chiar daunatori?

Acesta este un subiect controversat, insa per ansamblu probabil ca nu vor face o diferenta prea mare. Daca nu cumva iti cumperi uleiul pe nimic, de la un producator dubios, sau daca motorul tau nu are cerinte speciale legate de aditivi trecute in manualul producatorului, acesti aditivi de pe rafturile magazinelor probabil ca vor avea mai mult un efect placebo asupra conducatorului auto decat un efect real asupra motorului.

Foto: freepik