• Sustenabilitatea integrata inseamna utilizarea tehnicilor trecute, prezente si viitoare pentru proiecte ce respecta atat natura si societatea, cat si tehnologia si cultura locala.
• Proiecte precum Oaza Culturala Al-’Ula din Arabia Saudita incearca sa integreze lectii din trecut pentru a crea un viitor mai sustenabil pentru zone ce necesita dezvoltare.
• Aceste tehnici antice sunt actualizate cu tehnologii noi si cu o gandire inovatoare, pentru a gasi solutii unor probleme din sfera sustenabilitatii, asa cum este desertificarea.
Sustenabilitatea este vazuta adesea dintr-o perspectiva futurista, insa ceea ce ignoram de multe ori este ca intelepciunea antica ne poate oferi lectii importante. Efortul de a fi mai sustenabil este un fenomen relativ nou, dar pentru demersurile noastre de sustenabilitate ne putem inspira din tehnicile antice de agricultura si management al apei. Inovatia si tehnologia ne pot ajuta sa adaptam aceste tehnici pentru a raspunde nevoilor pe care le avem astazi.
Valea Al-’Ula – situata in partea de NV a Arabiei Saudite – a fost martora a cel putin 200.000 de ani de istorie a civilizatiei umane. Unul dintre motivele pentru care oamenii s-au adunat aici de milenii a fost relativa abundenta a apei intr-un mediu altfel arid.
Insa atunci cand modelele climatice pe termen lung au insemnat mai putine precipitatii, incepand din mileniul 5 I.H, stramosii locuitorilor din Al’Ula au fost nevoiti sa gaseasca moduri de a folosi aceasta resursa cu risipa minima.
In primul rand, au sapat puturi. Apoi au dezvoltat o tehnica ingenioasa numita qanat. Din fericire Abdullah Nasif, originar din Al’Ula si profesor de arheologie la Universitatea King Saud, a colectat informatii despre qanat in anii 1970, inainte ca acestea sa fie abandonate. Tehnica implica saparea unui put intr-un punct situat la o altitudine mare, de unde se putea ajunge usor la panza freatica (baza unui deal, de pilda). Apoi, folosind un sir de puturi verticale pentru acces, se sapa un canal orizontal subteran care ducea la asezari si campuri situate la o altitudine inferioara. Motorul canalului este gravitatia.
Sustenabilitatea integrata inseamna nu doar integrarea economiei cu natura si societatea, ci si integrarea trecutului cu prezentul, a prezentului cu viitorul si a tehnologiei cu cultura.
Aceasta idee a fost subliniata de William McDonough, un pionier in acest domeniu, in timpul sesiunii din aprilie 2021 a Crossroads – un forum de discutii care aduce laolalta leaderi din domeniul artei, culturii, turismului si patrimoniului.
“Ideea este ca tot acest set de probleme sa fie perceput ca un fel de ecosistem si organism. Este important pentru ca fiecare lucru afecteaza orice din jur, iar beneficiile sunt uriase”, spune William McDonough, arhitect si expert in dezvoltare sustenabila.
Intr-adevar, ecologizarea oazei Al-’Ula este doar un exemplu de pe o lista globala de proiecte menite sa obtina un nou echilibru in dezvoltare. Alte initiative includ Marele Zid Verde din Africa, Tsunami-ul cu 10 miliarde de copaci din Pakistan, Orasul Padure Liuzhou din China si Initiativa Verde Saudita.
De la dezvoltare responsabila la dezvoltare sustenabila
Angajamentul Al-’Ula fata de sustenabilitatea integrata este subliniat in Carta de Sustenabilitate Al-’Ula. Cele 12 principii ghideaza dezvoltarea oazei pentru a crea o noua traiectorie, axata pe protectie si conservare. Carta stabileste o abordare inovatoare si integrata, ce marcheaza o trecere de la dezvoltarea responsabila la dezvoltarea sustenabila.
Elementele cheie ale acestei aboordari sunt:
- O politica zero emisii de carbon, avand la baza principiile economiei circulare (neutralitate neta din punct de vedere al emisiilor de carbon pana in 2035 pentru emisiile locale, cu exceptia calatoriilor aeriene si importurilor de alimente).
- Cresterea ponderii surselor regenerabile in incalzirea apei si generarea de energie electrica.
- Solutii cradle-to-cradle de extindere a utilizarii, recuperarii si reutilizarii produselor si materialelor sigure si sanatoase.
- Un cadru incluziv ce garanteaza ca locuitorii din Al-’Ula – in calitate de gardieni ai valorilor, tehnicilor si traditiilor ancestrale – sunt esentiali pentru succesul pe termen lung al dezvoltarii Al-’Ula, atat ca beneficiari principali cat si ca parteneri.
Acordurile privind infrastructura semnate in octombrie 2021 cu firma AECOM si cu consortiul francez Egis, promoveaza acest angajament fata de sustenabilitate si incluziune in comunitate. Strategia Mostenirii Sustenabile a AECOM, de pilda, va functiona in colaborare cu Carta de Sustenabilitate a Al-’Ula.
“Carta de Sustenabilitate Al-’Ula stabileste o abordare inovatoare si integrata, ce marcheaza o trecere de la dezvoltarea responsabila la o dezvoltare sustenabila” spune Amr Al Madani, CEO al Royal Commission for Al’Ula.
Crearea unei oaze de sustenabilitate
Unul dintre proiectele emblematice, Oaza Culturala, este un prim exemplu de aplicare a principiilor Cartei. Proiectul isi propune sa reinvie mostenirea Al-’Ula ca centru agricol prosper, in care timp de secole intregi fermierii au cultivat portocale, lamai, smochine, rodii, naut, orz si grau. Cercetarile arata ca aparitia metodelor moderne de agricultura in secolul al XX-lea a dus la coborarea panzei freatice, reducand foarte mult amploarea agriculturii.
Cercetarea si solutiile inovatoare vor reabilita terenul si vor anula desertificarea zonei.
Royal Commission for Al-’Ula a inceput deja sa ofere programe ca parte a proiectului Oaza Culturala, inclusiv curatarea paraului; proiectul Orange Path, in care vizitatorii pot mege printr-un cadru natural catre o piata de citrice; activarea Pietei Stradale de Condimente si programul Madrasat AdDeera (Centrul de Arta si Design Al-’Ula) care promoveaza productia de artizanat local.
Implicarea comunitatii
“Parte a unei abordari integrate inseamna a asigura implicarea comunitatii si perceperea activa a beneficiilor implementarii unor practici agricole si ecologice sustenabile”, spune Amr Al Madani, CEO-ul Royal Commission for Al-’Ula.
In aceasta privinta, sustenabilitatea economica este esentiala. Timp de multi ani, Al-’Ula a avut o rata a somajului extrem de ridicata (44.9% in 2019 de pilda, conform cifrelor Autoritatii Generale pentru Statistica a Regatului).
Promovarea practicilor sustenabile poate fi dificila, mai ales daca oamenii cred ca le va afecta traiul de zi cu zi.
In Al-’Ula se fac eforturi pe toate fronturile pentru a livra o abordare echilibrata pentru sustenabilitate si incep deja sa apara primii lastari de dezvoltare. Potrivit datelor Bancii Centrale Saudite, tranzactiile prin POS au crescut in Al-’Ula de la 0.86 milioane in 2018 pana la 5.22 milioane in 2020, iar colectarile de TVA in aceeasi perioada au crescut de la 21.9 milioane de reali (5.5 milioane de dolari) la 45.3 milioane de reali (12 milioane de dolari) potrivit Autoritatii Generale pentru Zakat si Taxe.
Targetul stabilit este ca, pana in 2035, Al-’Ula sa aiba 2 millioane de vizitatori pe an, o contributie cumulativa de 120 de miliarde de reali (32 miliarde de dolari) la produsul intern brut saudit, si sa creeze 38.000 de joburi. Aceste obiective sunt ambitioase dar realizabile. Iar efectele in lant asupra sustenabilitatii ecologice si sociale vor urma cu siguranta.
“Al-’Ula nu este unic in dorinta sa de a urma o traiectorie de dezvoltare mai sustenabila si continuam sa invatam despre provocarile in continua evolutie, incercand in acelasi timp sa transformam regiunea intr-o oaza culturala infloritoare. Avantajul Al-’Ula este ca e o panza relativ goala, pe care se pot testa noi abordari pentru dezvoltarea sustenabila, fiind in acelasi timp inconjurat de intelepciunea straveche. Cand imbini intelepciunea straveche si tehnologiile inovatoare, se pot obtine rezultate nelimitate” spune Amr Al Madani.
Sursa: https://www.weforum.org/agenda/2022/03/ancient-wisdom-can-teach-us-a-lot-about-sustainability/
Foto: freepik