jack-brabham

sursa foto: inpitlane.com

Sir Jack Brabham, pilotul australian care a a câștigat 3 titluri de campion în Formula 1, s-a stins din viață saptămâna trecută, la 88 de ani. Pe lângă cele trei titluri de campion, Brabham va rămâne în istorie și ca singurul om care a câștigat un campionat la volanul unui monopost care i-a purtat numele și primul pilot care a câștigat titlul mondial cu un monopost cu motor amplasat în partea din spate.

Înainte de toate, Jack Brabham va ramâne în amintirea iubitorilor de sporturi cu motor ca un pilot extrem de ambițios. Totuși, acesta a fost și un inginer strălucit și un om de afaceri extrem de inteligent, reușind să pună pe picioare propria echipa de Formula 1, de altfel cea pentru care a repurtat ultimul titlu de campion din carieră în 1966. Și-a început drumul ca mecanic în cadrul Forțelor Aeriene Regale Australiene și a descoperit sporturile cu motor pilotând un tip de kart mai simplu denumit midget car (en. mașină pitic) pe pistele din zgură din Australia natală.

În 1948 s-a mutat în Marea Britanie pentru ca la mijlocul anilor 50 să-și înceapă cariera strălucită în Formula 1. Brabham a devenit primul pilot australian care a câștigat un titlu de Formula 1 în 1959, victoria sa de la Marele Premiul al Statelor Unite de pe circuitul de la Sebring fiind una de poveste.Rămas fără combustibil spre finalul ultimului tur de circuit, Brabham și-a împins monopostul în pantă pentru a trece linia de sosire și a-și asigura titlul de campion. De-a lungul prodigioasei sale cariere, australianul a câștigat trei titluri de campion (două la volanul monoposturilor Cooper și unul cu echipa sa, Brabham), a luat startul în 126 de Grand Prix-uri, a obținut 13 pole position-uri și a câștigat 14 curse. Pentru serviciile aduse sporturilor cu motor, Jack Brabham a primit titlul de cavaler al Regatului Unit în 1979.

jack-brabham

sursa foto: www.modernracer.com

Dintre cele 3 titluri de campion obținute, poate cel mai important a fost ultimul (1966) obținut pentru echipa care îi purta numele la vârsta de 40 de ani. Echipa pe care Brabham a construit-o alături de conaționalul său Ron Tauranac a câștigat titlul și în 1967, de data aceasta pilotul Denny Hulme călcându-i pe urme lui Jack și devenind campion mondial. Ambiția lui Brabham de a conduce propria echipa și a-și dezvolta propriul monopost l-a determinat pe acest să refuze visul oricărui pilot și anume să piloteze pentru Ferrari. Brabham a expicat peste ani și motivul acestui refuz: “Am fost invitat la o întâlnire cu Enzo Ferrari. Dar nu asta voiam să fac, să pilotez pentru Ferrari. Ceea ce doream  era să construiesc monoposturi capabile să le învingă pe cele Ferrari. Şi exact asta am făcut”. Interesant este faptul că după ce a decis să se retragă din F1, Brabham i-a vândut echipa sa lui Bernie Ecclestone, britanicul care avea să devină peste mulți ani cel mai puternic om din Formula 1.

Încrâncenarea și spiritul de competiție al lui Brabham au fost lăudate și de un fost rival al său, legendarul pilot britanic Stirling Moss: “Pe circuit Jack a fost întotdeauna unul dintre cei mai dificili și duri rivali. Atât de dur că uneori mă întrebam cum unui băiat atât de cumsecade când nu se află la volan, îi creșteau coarne și coadă de diavol când se urca într-un monopost”.

Fii lui Brabhan, Geoff, Gary și David au avut și ei cariere în motorsport, în vreme ce numele Brabham a rămas pe prima scenă a Formulei 1 până la începutul anilor 90.

Foto: freepik