Potentialul energetic eolian offshore total al Turciei se ridica la 75 de gigawati, potrivit presedintelui Asociatiei pentru Energie Eoliana Offshore (DURED), Murat Durak, care a subliniat ca in unele porturi din regiunile Marmara si Egeea s-a ajuns la un anumit stadiu al lucrarilor, care le permite sa deruleze proiecte de centrale eoliene offshore.
Durak a declarat pentru Agentia Anadolu (AA) ca DURED a fost infiintata pe data de 5 aprilie 2021, pentru a aduce laolalta sectorul energiei si pe cel maritim si pentru a determina investitii in centralele offshore de energie eoliana.
El a spus ca regiunea Egeei are cel mai mare potential eolian offshore, notand ca, din punct de vedere tehnic, regiunea in care vantul atinge o viteza de 9 metri pe secunda are un potential de 25 GW, din care 6 GW provin din turbine de pe platforme fixe si 19 GW din centrale plutitoare.
Zona este urmata de regiunile Marmara si Marea Neagra, cu o viteza a vantului de 7, respectiv 8 metri pe secunda.
Durak a notat ca centralele de energie eoliana offshore sunt mai costisitoare in comparatie cu centralele de pe uscat, insa datorita productiei ridicate de energie se poate obtine un echilibru.
El a accentuat ca Turcia – care in acest moment obtine peste doua treimi din necesarul sau de energie din importuri – are nevoie sa utilizeze toate resursele naturale si locale de care dispune.
“Dat fiind potentialul energetic offshore pe care il avem, este esential sa folosim generarea de electricitate, atat pentru diversitatea resurselor energetice, cat si ca resursa regenerabila. In plus, experienta in astfel de centrale de energie este necesara pentru ca tara noastra sa progreseze in materie de structuri peste nivelul marii”.
Planurile strategice ale Ministerului Energiei si Resurselor Naturale preconizeaza pentru viitorul apropiat proiecte de energie eoliana cu o capacitate de 10.000 de MW, a adaugat el.
Durak a mai spus ca cercetarile arata ca Turcia are un potential energetic eolian offshore de 12 GW in statiile fixe situate la o adancime mai mica de 50 de metri si un potential de 57 de GW din centrale plutitoare, cu centrale aflate la o adancime intre 50 si 1000 de metri. El mai spus ca exista, de asemenea, si un potential mai mic in afara acestor zone.
In plus, Durak a spus ca puterea de generare a vantului creste, datorita capacitatii tot mai mari a turbinelor. Astfel, studiile arata ca potentialul energetic eolian offshore total al Turciei este la un nivel de 75 GW.“Turcia este pregatita sa evalueze potentialul acestui sector si exista putere de munca si echipamente in aceasta tara”.
Durak a subliniat ca infrastructura legala si procesele de ofertare pentru centralele de energie eoliana offshore vor lua viteza in viitorul apropiat. Vorbind despre planurile de colaborare pe mai departe cu institutiii si organizatii relevante, Durak a spus ca “progresul remarcabil din ultimii ani al tarii noastre in sectorul maritim, precum si experienta si know-how-ul in ceea ce priveste energia eoliana terestra sunt cele mai importante avantaje ale folosirii tehnologiei eoliene offshore”.
Avantaje
Durak a mai comentat, de asemenea, cu privire la centralele de energie eoliana offshore care produc energie intr-un mod eficient.
Precizand ca productia de energie in centralele energetice offshore este mai mare decat in cetralele eoliene terestre, datorita intensitatii mai mari a vantului pe mare, Durak a spus ca un avantaj in generarea de energie este reprezentat de continuitatea vantului.
Lipsa costurilor de expropriere in proiectele offshore este, de asemenea, unul dintre avantaje. In plus, aceste proiecte nu cauzeaza poluare sonora sau vizuala, pentru ca sunt departe de zonele populate.
Transportul pe mare este mai usor si mai ieftin in comparatie cu transportul pe uscat, a spus Durak, subliniind ca economiile in ceea ce priveste costurile de transport sunt un alt avantaj.
In plus, a adaugat el, centralele vor conferi dezvoltare regionala si locuri de munca, astfel contribuind la dezvoltarea industriei si tehnologiei marine.
Sursa: https://www.evwind.es/2021/04/20/turkey-holds-75-gigawatts-of-offshore-wind-energy-potential/80431
Foto: freepik