Stim cu totii deja despre celebra lista a lui Neil Armstrong, cuprinzand cele mai importante realizari ale secolului XX, inventiile care ne-au transformat vietile din punct de vedere al tehnologiei. Vom incerca si noi sa ii urmam exemplul, dar de data aceasta vom trece in revista cateva dintre cele mai importante inventii ce contureaza modul in care alimentam ideea de sustenabilitate.
Generatia actuala de mileniali promoveaza o relatie foarte profunda cu branduri prietenoase cu mediul si care nu fac teste pe animale, si nu este deloc de mirare ca acest secol va fi definit ca fiind secolul inovatiilor “verzi”.

1.Seabin

Seabin este, practic, un cos de gunoi plutitor, amplasat in apele porturilor, docurilor, cluburilor de yahting si in porturile comerciale. Seabin se misca in sus si in jos odata cu miscarea valurilor, colectand toate gunoaiele care plutesc la suprafata apei. Apa este absorbita de la suprafata si trece printr-o plasa din interiorul lui Seabin, cu ajutorul unei pompe submersibile de apa, capabila sa circule 25.000 de litri pe ora, si care este conectata direct la o sursa de curent de 110/220 de volti. Apa este apoi repompata in port, lasand gunoiul si deseurile prinse in plasa, pentru a fi ulterior aruncate in mod adecvat. Seabin colecteaza, de asemenea, si uleiuri si alti poluanti care plutesc pe suprafata apei.

2.Sistemul de dus Nebia

Sistemul de dus Nebia este un sistem care te va ajuta sa reduci cu 70% consumul de apa, fara ca insa sa remarci aceasta reducere in timp ce faci dus. Cu alte cuvinte, experienta si confortul tau nu vor fi deloc afectate! Utilizand tehnologia H2MICRO, Nebia atomizeaza fluxul de apa in mici picaturi, ceea ce permite acoperirea unei suprafete mai mari, in timp ce presiunea este mentinuta aceeasi, dar este redusa risipa de apa. Cumparatorii pot instala acest sistem foarte usor, pentru ca el se ajusteaza foarte usor la diferite inaltimi si unghiuri.

3.Ecocapsula Nice Architects

Un ou mobil, capabil sa se auto-alimenteze cu o cantitate suficienta de energie, Ecocapsula este usor de transportat aproximativ peste tot. Vorbim despre un sistem mobil de locuire, low-energy, conceput de catre Nice Architects sub forma de ou. Desi daca ar fi sa ne luam dupa arhitectura sa, aceasta casa sub forma de ou pare destul de mica, in ea pot locui doi oameni care vor avea la dispozitie chiar si o bucatarie mica cu apa curenta, o toaleta si un dus fierbinte. Practic, ai la dispozitie aici toate elementele fundamentale pentru un mod de viata minimalist!

4.Veioza cu sare

Aceasta veioza este o inventie revolutionara, care furnizeaza necesarul de lumina pentru o noapte intreaga, folosind doar un pahar cu apa si doua lingurite de sare. Daca nu avem la dispozitie sare, acest device incredibil poate functiona chiar si cu apa din ocean. Este, practic, o sursa de lumina foarte eficienta din punct de vedere al costurilor si care functioneaza foarte bine, fiind creata in mod special pentru gospodariile care nu pot sa se conecteze la reteaua de electricitate sau care nu isi permit sa faca asta.

5.Trinity

Trinity este – dincolo de definitia Sfintei Treimi pe care o stim cu totii – si o turbina eoliana portabila care incarca orice device cu USB, asa cum este telefonul mobil sau tableta, si care poate fi pliata astfel incat sa fie redusa la dimensiunile unui cilindru de 30 de centimetri. Aceasta turbina portabila este disponibila in patru modele de dimensiuni diferite, pentru a raspunde tuturor necesitatilor de incarcare. Turbinele sunt insotite de o aplicatie, care urmareste generarea de energie si care iti permite sa opresti si sa pornesti gadgetul de la distanta. Pe Trinity o poti lua cu tine in portbajag si este ideala cand nu ai la indemana surse de curent electric si totusi vrei sa iti incarci un telefon sau o tableta. O poti folosi stransa, cand vantul este puternic, sau desfacuta atunci cand vantul este slab.

6.Sneakersi Adidas si Parley for Oceans

In cadrul parteneriatului sau cu organizatia de mediu Parley for Oceans, compania de echipament sportiv Adidas a lansat recent cateva modele de pantofi sport facuti din plastic din oceane si din setci ilegale de pescuit, montate in adancul marilor. Modelele nonconformiste de sneakersi dau o utilizare benefica deseurilor din mediul marin si sunt o demonstratie a faptului ca moda si alegerile eco-friendly pot fi imbinate de dragul sustenabilitatii, mentinandu-si in continuare aspectul fashion.

7.Masinile alimentate cu hidrogen

O masina cu hidrogen este un autovehicul propulsat doar de hidrogen, care este injectat in rezervorul de combustibil in statii de reincarcare cu hidrogen, in acelasi mod in care alimentezi o masina traditionala cu motorina sau cu benzina. Caldura si apa sunt eliberate in atmosfera (in loc de emisii CO2 si noxe), in timp ce energia electrica este utilizata pentru propulsarea motorului electric. Asta inseamna ca singurele emisii de evacuare sunt reprezentate de apa.

8.Biochar

Biochar este un carbune utilizat ca ingrasamant pentru sol, solid, stabil, bogat in carbon si care poate rezista in sol pana la cateva mii de ani. Biochar este un mod stabil de a stoca carbonul in pamant timp de secole, reducand astfel sau stopand cresterea nivelului de gaze cu efect de sera din atmosfera. In acelasi timp, prezenta sa in pamant poate imbunatati calitatea apei, poate creste fertilitatea solului, poate creste productivitatea agricola si poate reduce presiunea asupra padurilor batrane. Tehnologia pirolizei pentru procesarea biomasei produce atat biochar cat si gaz de sinteza.

9.Fotosinteza artificiala

Daniel Nocera, expert in energie la Institutul Tehnologic din Massachusetts lucreaza la un sistem de fotosinteza artificiala care ar urma sa creeze electricitate care apoi sa fie valorificata si folosita pentru a produce hidrogen pentru tehnologia fuel cells.
Acesta este doar unul dintre modurile in care fotosinteza poate fi valorificata, insa startup-uri precum Joule Biotechnologies cauta deja moduri de a o face comerciala. Pentru ca viitorul pare a fi alimentat cu energie solara, depinde de noi sa gasim cele mai convenabile moduri de a utiliza aceasta resursa gratuita de energie.

10.Casele pasive

Un design architectural cu un standard strict ce are ca scop urmarirea eficientei energetice a unei cladiri. Conceptul de casa pasiva reduce practic amprenta ecologica a unei cladiri, care devine astfel low-energy, necesitand foarte putina energie pentru incalzirea sau racirea spatiului. Un standard similar, numit MINERGIE-P este utilizat si in Elvetia. Aceste case sunt facute din asa numitele materiale de constructii “green”.

11.Green IT

Fie ca este vorba despre laptopuri mai eficiente din punct de vedere energetic, despre ferme de servere, sau despre softuri care opresc automat calculatoarele desktop atunci cand nu sunt utilizate, exista moduri de a reduce risipa de energie din sectorul IT, fara un impact asupra performantelor. Softuri precum Granola, de pilda, pot rula in background-ul sistemului de operare si pot regla partea de hard responsabila pentru economisirea energiei computerului, asigurandu-te in acest fel ca nu irosesti energie fara rost.
Nu exista niciun motiv pentru care sa nu te poti bucura de toata energia de care ai nevoie pentru computer fara sa irosesti absolut deloc energie in plus.

12.Bloom Energy si tehnologia fuel cell

Magic box-ul cunoscut drept Serverul Bloom Energy este un generator de energie care foloseste tehnologia fuel cells cu oxizi solizi, care genereaza electricitate prin oxidarea gazului natural. Tehnologia exista de ceva timp, insa Bloom a inteles cum o poate face sa functioneze la o temperatura relativ scazuta, ceea ce face Bloom Box-urile sigur de folosit pentru birouri corporate. Mai precis, Google si eBay folosesc acest instrument cu un continut mai mic de carbon ca mod de a reduce propria amprenta de carbon.
Un sistem fuel cell Bloom Box de 1 megawat este instalat, de asemenea, si la sediul Yahoo din Sunnyvale, California.

13.Reciclarea deseurilor electronice

Exista moduri in care pot fi reciclate deseurile electronice, prevenind astfel consecintele ambientale nefaste ale aruncarii electronicelor vechi oriunde in natura sau in locuri impropriu alese. Cloud Blue, cu sediul in New Jersey, este un partener ideal pentru companiile care necesita atentie la deseurile lor electronice, aranjand ridicarea directa si procesarea acestora, asigurandu-se ca metalele valoroase pot fi reutilizate si reciclate pentru viitor.

Foto: freepik