Pe 26 aprilie, Centrul pentru Soluţii Climatice și Energetice (C2ES) din Washington DC, a trimis o scrisoare președintelui american Donald Trump, în care a cerut continuarea participării SUA și susținerea Acordului de la Paris. Shell a fost una dintre cele treisprezece companii semnatare. Argumentele oferite în scrisoare s-au axat pe beneficiile pe care le-ar putea aduce continuarea participării la Acord pentru comunitatea de afaceri din Statele Unite, sub forma oportunităților de investiții, minimizarea costurilor și gestionarea riscurilor.
În timp ce aceste avantaje comerciale se traduc, de asemenea, într-un beneficiu pentru Statele Unite în ansamblu, scrisoarea nu a fost deosebit de specifică în această privință. Beneficiile la nivel național pot fi dificil de evaluat, însă merită să le analizăm pentru a obține o imagine completă a locului pe care îl poate ocupa Acordul de la Paris în economia SUA din deceniile viitoare.
În esenţă, Acordul de la Paris solicită o schimbare globală către emisii zero de gaze cu efect de seră, dioxidul de carbon reprezentând componenta critică a acesteia, date fiind amploarea și acumularea acestuia în atmosferă. Cu cât se ajunge mai rapid la emisii nete de dioxid de carbon zero, cu atât este mai probabil să aibă loc o încălzire a sistemului climatic. Această schimbare va necesita o tranziție majoră a sistemului energetic, de la unul care emite dioxid de carbon la unul care nu generează CO2. Acest lucru va necesita trei elemente esențiale care au dirijat în mare măsură economia Statelor Unite în ultimii 150 de ani;
Inovare – Statele Unite au excelat în acest domeniu atunci când a existat o provocare, de la dezvoltarea primelor rețele de electricitate de către companii precum Edison Illuminating Company în anii 1880, la aterizarea pe lună în 1969 și la aterizarea recentă a rachetei Space X pe o platformă oceanică după lansarea unui satelit pe orbită. În sectorul energetic, au avut loc progrese precum fracturarea hidraulică (care a permis trecerea rapidă de la cărbune la gaz în sectorul energetic), tehnologiile de stocare a energiei, gestionarea energiei digitale și sistemele distribuite de energie. În special în cazul SUA, diferitele sisteme de energie la nivel de stat permit abilitatea unică de a experimenta inovațiile de piață și de politică la scară mai mică, subnațională.
Comerțul – SUA este o națiune comercială și este probabil să fie în centrul punerii în aplicare a Acordului de la Paris. O lume a emisiilor nete zero nu va fi o lume fără emisii, însă, așa cum se menționează în Acord, va fi una a echilibrului între sursele de emisii și de absorbție. Vor fi necesare unele forme de tranzacționare, care funcționează la scară semnificativă, pentru a se potrivi acestor două părți. O comercializare semnificativă va apărea și din implementarea sistemului energetic.
Amplificare – poate mai mult decât orice alt aspect al industrializării, SUA și-a demonstrat constant capacitatea de a amplifica rapid soluțiile deschise de inovaţie. A dovedit acest lucru mai recent cu fracturarea hidraulică a gazului natural și acum cu producția de petrol, dar în timpul celui de-al doilea război mondial optimizarea și extinderea diverselor discipline de producție au condus la construcția navei Liberty la o rată de trei vase pe zi. Astăzi asistăm din nou la o amplificare odată cu construcția „Gigafabricii” Tesla din Nevada. Nu încape îndoială că vor urma mai multe.
O lume care se îndreaptă către emisii nete zero este una pe care SUA are potențialul să o dezvolte;
Deţine resurse naturale uriașe, care aproape sigur includ o capacitate de stocare geologică foarte mare pentru dioxidul de carbon. Aceasta înseamnă că SUA ar putea să se poziționeze ca o economie cu emisii nete negative, vânzând efectiv dioxidul de carbon stocat ca export. Acest lucru ar cuprinde capacitatea sa de comerț și de extindere în special, deoarece o mare parte din inovare a avut deja loc, în special în SUA.
Inovația americană în sectorul energetic este bine cunoscută, de la dezvoltarea rapidă a energiei nucleare în anii 1950 până la goana actuală către stocarea energiei solare cu costuri ultra-reduse şi a bateriilor. Câteva întreprinderi analizează noi direcţii în domeniul fuziunii nucleare, o abordare antreprenorială a dezvoltării energetice care este dificil de vizualizat în oricare altă parte a lumii.
Statele Unite acţionează rapid pentru a deveni un exportator important de gaze naturale cum ar fi GNL, o dezvoltare care nici nu se întrezărea la orizont acum un deceniu. Cererea de gaze naturale ar putea crește odată cu dorinţa consumatorilor de energie și a guvernelor naționale de reducere a emisiilor, oferind astfel SUA posibilitatea de a fi un lider în spațiul GNL.
SUA este liderul dezvoltator mondial al capturilor de carbon, cu mai multe proiecte decât orice altă țară datorită industriei sale remarcabile de recuperare a petrolului. Are un sistem experimentat şi extins de conducte de dioxid de carbon, o cerință esențială în ceea ce privește infrastructura pentru dezvoltarea completă a CSC.
În timp ce niciunul dintre aspectele de mai sus nu a impus în mod specific Acordul de la Paris ca autoritate, nu există nicio îndoială că procesul CCNUSC, tensionat după cum poate părea uneori, a catalizat schimbările din sectorul energetic de-a lungul multor ani. De exemplu, acesta a pus un accent suplimentar pe dezvoltarea energiei regenerabile, a ridicat profilul CSC și a ajutat companiile precum Tesla să obțină o imagine valoroasă în calitate de susţinător a maşinilor electrice.
Acordul de la Paris a sporit accentul pe tranziția energetică, împreună cu alte semnale şi factori economici care continuă să impulsioneze economia globală. În timp ce Acordul va continua fără implicarea Statelor Unite, focusul va fi blocat într-o oarecare măsură, slăbind astfel semnalul economic global care vine din această direcţie. Odată cu dezvoltarea inovaţiei, comerţului şi amplificării la scară largă, în centrul Acordului, acele țări care excelează în aceste domenii, dintre care SUA ocupă locul fruntaş, ar putea pierde noi oportunități de creștere.
Foto: freepik
