Vestea morții profesorului Sir David MacKay a fost una tristă pentru toți cei care l-au cunoscut, chair și doar prin prisma muncii sale. Profesorul a fost o prezență impresionantă, dar cel mai mare impact l-a avut cu cartea sa ”Energia sustenabilă- fără aerul cald”.
Oricine este interesat de problemele de mediu trebuie să aduge pe lista lecturilor sale și această lucrare, care poate fi găsită on-line și care este un punct de referință, un periplu prin modul de folosire a energiei, scris într-un limbaj extrem de accesibil tuturor. Cel mai important aspect este faptul că această carte își propune să provoace și să corecteze numeroasele afirmații făcute, cu privire la cât de repede și ușor putem schimba sistemul energetic sau cât de ușor ar fi să alimentăm totul dintr-o anumită sursă. Profesorul MacKay s-a delimitat de discuțiile nefundamentate, în privința problemei energiei și a încercat să corecteze unele puncte de vedere, care nu aveau un temei științific.
În deschiderea cărții sale, profesorul nota:
Probabil că cei mai deranjanți în acest regat al nonsensului sunt cei care ar trebui să știe mai bine –acea parte a presei care publică toate tâmpeniile- cum ar fi articolul din new Scientist, cu articolul lor despre mașina alimentată cu apă.
Această simplă frază stabilește tonul acestui periplu distractiv și foarte documentat, în probleme legate de energie, cu calcule care să sprijine discursul. Profesorul pătrunde chiar pe tărâmul științei și oferă o analogie fascinantă pentru a explica de ce nivelul dioxidului de carbon din atmosferă este în creștere, atunci când fluxurile antropice ale gazului sunt mult mai mici decât fluxurile naturale (arbori etc.). El compară atmosfera cu controlul pașapoartelor dintr-un aeroport !!
Dar calculul care rămâne în mintea cititorului are legătură cu hidroenergia în Regatele Unite (UK), prin explicația elegantă pe care o oferă McKay. Mulți consideră că, prin prisma cantității mari de precipitații, care cad în UK, această regiune ar putea fi în mare parte alimentată din zona hidro, mai ales în Scoția, o zonă cu precădere deluroasă. Calculul simplu al profesorului a implicat factori ca suprafața uscatului din UK, cantitatea medie de precipitații, altitudinea medie și presupunerea optimistă (tocmai pentru a-i reduce la tăcere pe optimiști), că există în apă de la momentul în care atinge pământul, până ajunge la nivelul mării.
Dacă nu prin altceva, profesorul s-a făcut cunoscut și a lăsat un gol greu de umplut prin această viziune entuziastă și extrem de lucidă asupra energiei și prin modul extrem de plăcut și chiar amuzant în care s-a exprimat atât în scris cât și verbal.
Foto: freepik
