Shell urmeaza sa achizitioneze un pachet de 49% din dezvoltatorul de parcuri eoliene WestWind Energy Development din Australia, care are in proiect o retea de 3 GW in statele Victoria, New South Wales si Queensland, ce necesita investitii in valoare de aproximativ 4,3 miliarde de dolari.
„WestWind are o retea impresionanta de proiecte eoliene in Australia si o capacitate dovedita in dezvoltarea energiei eoliene onshore si, prin intermediul companiei-mama, offshore. Prima noastra investitie in energie eoliana in Australia reprezinta un pas semnificativ in obiectivul pe care il avem de a construi in Australia o afacere in domeniul energiei integrate low-carbon, ca raspuns la nevoile energetice in plina evolutie ale clientilor nostri”, a declarat Tony Nunan, directorul Shell Australia.
Portofoliul WestWind include o capacitate operativa de 668,2 MW si 1.200 MW in constructie, potrivit site-ului companiei. In plus, compania intentioneaza sa avanseze in urmatorii ani la o retea cu o capacitate de 3 GW. Potrivit directorului general al WestWind Energy Australia, Tobias Geiger, investitia estimata necesara pentru acest proiect este de 4,3 miliarde de dolari.
„Acest parteneriat strategic cu WestWind vine in completarea investitiilor Shell din ultimii ani in proiecte de energie solara la scara ampla, in comercializarea cotelor de emisii de dioxid de carbon si in retail si generare de energie. Parteneriatul demonstreaza angajamentul nostru de a furniza o gama larga de produse si servicii cu emisii scazute de carbon clientilor rezidentiali si comerciali”, a adaugat Nunan.
La randul sau, Tobias Geiger a spus: “in parteneriat cu Shell putem accelera dezvoltarea de proiecte de energie eoliana in Victoria si ne putem extinde in New South Wales si Queensland. Vom putea sa ne marim echipa, pentru a prelua un numar mai mare de proiecte si pentru a le dezvolta mult mai rapid”.
Investitia ar urma sa fie incheiata in 2022, conform asteptarilor, fiind in acest moment supusa aprobarilor de reglementare.
„In ultimii cinci ani, Shell si-a consolidat pozitia in lantul valoric energetic din Australia, facand achizitii specifice pentru a-si completa punctele forte. Corporatia isi doreste sa dezvolte o ramura de energie integrata si energii regenerabile in Australia, unde detine active vechi de producere a gazelor si expertiza in tranzactionare.
In februarie 2019, Shell a achizitionat in proportie de 100% producatorul german de baterii solare Sonnen, care este prezent in Australia. Sonnen ofera consumatorilor dispozitive inteligente de stocare a energiei si servicii asociate cu energiile noi, iar achizitia sa va ajuta Shell sa-si extinda capacitatea de furnizare de servicii noi de energie integrata si solutii de incarcare pentru vehicule electrice.
Shell a cumparat in decembrie 2019 si ESCO Pacific, un dezvoltator si manager de active pentru proiecte solare la scara utilitara”, potrivit companiei de cercetare Enerdatics.
„Shell a intrat in sectorul de retail de energie din Australia in noiembrie 2019, odata cu achizitia in valoare de 419 milioane de dolari americani a reseller-ului de energie electrica ERM Power. Prin aceasta tranzactie, Shell a castigat aproximativ un sfert din piata de retail a energiei comerciale si industriale din Australia, fiind pe locul doi dupa Origin Energy.
In continuarea achizitiei ERM Power, Shell a fost de acord sa cumpere Powershop Australia, un retailer online de energie cu peste 185.000 de consumatori. Conform acordului, Shell va achizitiona acorduri de achizitie de energie (PPA) si acorduri de preluare garantate de compania-mama a PowerShop Australia, Meridian Energy Australia.
Platforma de energie electrica pentru locuinte a Shell in Australia se va numi Powershop si va veni in continuarea prezentei energetice comerciale si industriale a Shell. Potrivit Reuters, analistii prevad ca Shell se va concentra acum pe achizitionarea unui alt principal comerciant de energie din tara” mai arata Enerdatics.
Foto: freepik