Că piața auto este într-un declin ce pare ireversibil nu mai este un secret pentru nimeni. Cu excepția piețelor din China și Rusia, al căror ritm de creștere a încetinit totuși, chiar și piețele occidentale (cum ar fi Germania) se confruntă cu scădere semnificativă a vânzărilor de mașini noi. În acest context, este tot mai interesant să analizăm care este profilul cumpărătorului de mașină nouă și care sunt schimbările pe care climatul economic le produce în privința soluțiilor de finanțare, configurării și opțiunilor de achiziție. Analiza devine și mai interesantă dacă privim comparativ pieța din România și piața din Statele Unite ale Americii. Înainte să zâmbim și să decretăm faptul că nu există termen de comparație, este cazul să privim cu atenție datele statistice. Diferențele sunt mult mai mici decât am crede.
Astfel, conform APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile) în iulie, piața auto din România a atins un nivel de 7.105 de autoturisme în creştere cu 27% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Totuși, această creștere nu a fost suficientă pentru a aduce piața auto pe linia de plutire pentru că în primele 7 luni ale anului, piața s-a contractat cu 13 procente comparativ cu același interval din 2012. Vânzările sunt susținute însă de firme, achizițiile făcute de persoane juridice reprezentând 75% din totalul vânzărilor realizate în 2013. Pe fondul accesului dificil la soluții optime de creditare, vânzările către persoanele fizice au rămas la nivelul de 25%, dovedind faptul că programul Rabla nu mai poate reprezenta eterna soluție salvatoare.
Pentru a-și permite o mașină nouă, cumpărătorul român optează pentru soluții de creditare pe durată mai lungă (evident mai scumpe), alegând să plătească (și deci să utilizeze) mașina timp de 5 sau 7 ani (în această perioadă cumpărătorul urmând să iasă din piață). De asemenea, cumpărătorul român s-a îndreptat către mărci consacrate și ceva mai scumpe care își păstrează valoarea la revânzare, VW și Skoda înlocuind treptat Renault sau Hyundai în topul preferințelor românilor. Automobilele low-cost cum ar fi Skoda Rapid, Seat Toledo, Citroen C-Elysee sau Peugeot 301 nu și-au făcut loc în piață tocmai pentru că românii fac un efort financiar pentru un badge cu renume și își accesorizeaza mașinile cu mai multă atenție.
Peste ocean, cumpărătorul american pare să urmeze același trend. În SUA se cumpără automobile mai scumpe, cu dotări mai multe și interioare mai luxoase și care sunt utilizate mai mult timp de primul proprietar (durata medie a flotei auto a ajuns la 11 ani). Conform TrueCar, prețul mediu al unui automobil tranzacționat pe piața din SUA în august 2013 a crescut cu 12 % de la $27,600 la $30,988. Pentru a-și permite aceste autovehicule mai scumpe, americanii se împrumută mai mult și pe perioade mai lungi de timp (costul total al creditelor fiind evident mai mare). De exemplu, împrumuturile pe termen de 73 sau 84 de luni au ajuns la aproape 20% din total. Asta înseamnă că, timp de 84 de luni, cumpărătorul nu va lua în considerare achiziția unui autovehicul nou și piața va avea de suferit.
Durata medie a creditelor auto în SUA a ajuns la 65 de luni și Bloomberg preconizează o creștere a acestei cifre în 2014. Peter Welch, președintele Asociației Naționale Dealerilor Auto din SUA a declarat pentru Automotive News: “ Această tendință va afecta în mod dramatic vânzările pe viitor”. Acesta susține că mulți cumpărători fac eforturi mari să plătescă ratele pentru mașinile actuale și nu iau în considerare achiziționarea unui nou autovehicul în următorii ani. Totodată, cumpărătorul american este tot mai atras de ofertele cu valoare adăugată (motor, dotari, brand prestigios) și nu mai reacționează doar la discounturile mari. În concluzie, deși fundamental diferite, piețele auto din România și SUA ne oferă o imagine clară asupra noului profil al cumpărătorului de mașini noi oferind totodată și o perspectivă nu foarte optimistă asupra viitorului pe termen mediu și lung al celor două piețe.
Foto: freepik