În ultimele săptămâni s-a scris foarte mult despre posibiliatea ca Apple să producă un automobil electric mai ales după zvonurile privind recrutarea de către compania IT din Cupertino a mai multor specialiști din cadrul producătorilor de automobile Tesla și Daimler. Treptat, zvonurile au fost completate de informații concrete privind proiectul Apple iar logica ne spune că un asemenea proiect nu ar trebui să reprezinte o supriză.
De câțiva ani încoace automobilul se îndreaptă spre o nouă fază importantă în evoluția sa, transformându-se într-un produs electronic de larg consum. Producători precum Tesla și mai nou Google, au demonstrat că valoarea unui automobil nu stă exclusiv în performanțe, preț sau habitabilitate, ci în design și software-ul utilizat pentru operarea funcțiilor tot mai complexe de la bordul mașinii. Iar Apple beneficiază de unul dintre cele mai apreciate sisteme de operare din industrie și de un geniu al designului, Jony Ive, vice președinte pentru design al companiei de americane. Pe măsură ce automobilele autonome vor intra pe piață, software-ul care controlează funcțiile complexe ale automobilului va deveni tot mai important. Capacitatea de producție în masă a automobilelor nu va mai fi rezervată doar pentru producătorii consacrați de automobile convenționale. Asta deoarece mașinile electrice nu au nevoie de un motor clasic, de cutii de viteză, evacuări, axe cu came sau alte componente specializate. Componentele automobilului viitorului (acumulatori, motoare, electrice, scaune, roți și sisteme multimedia) pot fi obținute cu ușurință de la mulți alți producători.
În același timp, producătorii de automobile tradiționale nu au ezitat să externalizeze procesul de producție către terți (cazul celor de la Porsche, Peugeot și BMW care au modele produse integral de către Magna Steyr, sau Ferrari care a încredințat studioului Pininfarina designul multor modele din gama sa). Revenind la Apple, știm că americanii au externalizat și ei aproape integral procesul lor de producție către producătorul de dispozitive electronice taiwanez Foxconn Technology. Întâmplător sau nu, Foxconn și-a anunțat recent intenția de a construi automobile electrice. Beneficiind de avantajul unei forțe de muncă foarte ieftine (despre care s-a scris de multe ori că ar fi abuzată și prost plătită), Foxconn ar putea pune rapid pe picioare o fabrică cu o capacitate de producție de 150,000 de automobile. Chiar dacă nu ar produce o mașină pentru Apple, taiwanezii ar putea produce modele electrice pentru companii precum BMW sau Tesla pe viitor. Am putea astfel asista la o revoluție a mobilității în care producători tradiționali din industria electronicelor sau IT ar putea deveni concurenți redutabili pentru producătorii tradiționali de automobile. Dacă Apple și Foxconn deschid această cutie a Pandorei, cine spune că Amazon, Sony sau Samsung nu ar putea să le calce pe urme și să producă propriile automobile electrice, bulversând din temelii ierarhiile actuale din industria auto?
Foto: freepik