Ecologistii spun ca unele intinderi de apa au depasit deja punctul critic din care e posibil sa nu se mai refaca niciodata.
Pasarile din canalele din Whangamarino mor! Sute dintre ele sunt deja moarte, plutesc pe ape, iar luciul aripilor lor se stinge in mizeria de pe langa malurile raului. Altele vor muri in curand, iar asta se vede din faptul ca desi ar fi trebuit sa fie speriate si izgonite rapid de trecerea barcilor, ele raman placide si nemiscate in apa… Tot acest peisaj sinistru este vazut prin ochii lui David Klee, manager pentru pasari la Fish&Game New Zealand. El spune ca in loc sa isi desfaca aripile si sa zboare, pasarile incep sa isi miste greoi aripile prin apa pentru a se propulsa inainte, intr-o miscare grotesca de fluture.
Otrava care polueaza apa actioneaza asupra extremitatilor, atacand nervii care trag in jos membrele si ingreuneaza deschiderea aripilor. Apoi, muschii gatului slabesc si cedeaza; incapabile sa sustina greutatea capului, pasarile cad in fata, aluneca sub apa, iar in final se ineaca.
“Aceasta zona mlastinoasa moare lent in jurul nostru. Am vazut aceste schimbari uriase”, spune Klee, stand in iarba deasa de pe malul raului, langa apa galben-maronie care curge lenta si opaca. In josul raului, un peste koi mort pluteste, pielea sa portocalie si alba incepe sa se decojeasca, iar pestele se umfla incet incet…
Pasarile din Whangamarino, o zona umeda de apa dulce ce acopera 7000 de hectare in Waikato, in North Island din Noua Zeelanda, sunt ucise de o epidemie de botulism, o consecinta a mortii in masa a pestilor, care la randul sau este determinata de inundatii, de proliferarea algelor si de nivelurile ridicate de poluanti, printre care si incarcatura mare de nutrienti proveniti de la ferme. In vara, pasarile au murit cu miile: lebede, rate, gaste, lopatari… Catre finalul sezonului, echipele de voluntari le-au cules corpurile inerte din apa, punandu-le unele peste altele in barci si camioane.
Regiunea Waikato este considerata centrul principal de productie de lactate din Noua Zeelanda, de unde provin peste 25% din resursele de lapte ale tarii. Aceasta insdustrie este de mult timp asociata cu niveluri ridicate de nitrogen care ajung in cursurile de apa – scurgeri de la ingrasamintele folosite pentru a cultiva iarba pe toata durata anului, si apele reziduale ale vacilor care o pasc.
In timp ce Noua Zeelanda se straduieste sa aduca imbunatatiri semnificative cursurilor de apa poluate, ecologistii spun ca unele ape din regiune vor atinge – sau e posibil chiar sa fi depasit – puncte critice, de la care s-ar putea sa nu mai revina niciodata. „Traim asta in acest moment”, spune directorul executiv al Fish & Game, Corina Jordan. „Aceste sisteme sunt cu adevarat reziliente. Insa noi le-am supraincarcat pana la punctul in care este foarte dificil sa se mai refaca”. Pierderile au infuriat comunitatile, grupurile tribale si ecologice si le-au provocat durere fata de cursurile de apa ce reprezentau de generatii intregi o parte cruciala a comunitatilor lor.
Apa acestui lac poate fi nesigura
„Nu este vorba doar despre pasari si peste”, spune Haydn Solomon de la Ngati Naho Trust. „Cea mai trista parte pentru noi este sa vedem cum aceasta apa moare, daca are vreun sens ce spun. Pentru ca apa este cea care da viata.”
Ngati Naho sunt mana whenua (un grup tribal cu drepturi cutumiare in zona), iar vara trecuta Solomon si-a petrecut zile intregi pe apa, scotand din mlastina pasari moarte. „Te simti ca intr-un film de groaza”, spune el. „Sa vezi asa ceva – sa vezi orice creatura, orice fiinta vie care se ineaca – nu este o priveliste placuta. Ai in jur atatea cadavre plutitoare si nu poti vedea fundul. Apa este aproape neagra ca smoala”.
Klee povesteste ca epidemia de botulism din vara a survenit in urma mortii in masa a pestilor, cu cateva saptamani inainte, atunci cand inundatiile au trimis apa extrem de poluata catre zonele umede. Chiar inainte de Craciun, monitorizarea a aratat un „eveniment de apa neagra” – in care temperaturile mai ridicate, ploile abundente si nivelurile de nutrienti in exces sau proliferarea masiva a algelor elimina oxigenul din apa. „Parti din aceasta zona umeda si unele dintre raurile care ajung aici au ramas fara oxigen timp de aproximativ trei luni – efectiv au intrat in moarte clinica”, mai spune Klee.
Botulismul, toxina care ucide pasarile, necesita niveluri ridicate de proteine pentru a supravietui, iar decesele in masa ale pestilor ofera un mediu ideal. „Practic, in trei – patru saptamani – aproape ca poti sa-ti potrivesti ceasul dupa acest curs – apare un focar de botulism”.
„Pestii pluteau pur si simplu in apa, au plutit zile intregi si au ajuns sa fie efectiv decimati” a spus Solomon. „Pur si simplu ii ridici si ti se dezintegreaza in maini”.
Pentru Maori, aceste cursuri de apa si zone umede nu reprezentau numai o sursa de hrana, de materiale pentru tesut si de medicamente, ci si o sursa de „sustinere spirituala puternica”, a mai spus el. „Mama spunea: daca e ceva in neregula, coboara la rau si binecuvanteaza-te cu apa!”.
Acum, in anumite parti ale Waikato, apa s-a transformat in otrava, iar pe drumul din apropiere, pe malul lacului Waikare, a aparut o avertizare oficiala: „Aceasta apa poate fi nesigur de atins. Evitati orice activitate ce presupune contactul pielii cu apa”. Localnicii il numesc „Lacul Fanta”, din cauza florilor de alge toxice, care transforma adesea suprafata apei intr-o nuanta stralucitoare si ciudata de portocaliu.
Waikare este considerat unul dintre cele mai poluate lacuri din lume, iar apele sale ajung in zone umede, inclusiv in Whangamarino, de fiecare data cand aparea o furtuna. „Lacul este foarte saturat cu nutrienti din plante, precum fosfor si azot”, spune profesorul Deniz Ozkundakci, ecologist pentru zone cu apa dulce la Universitatea din Waikato. Insa nu doar deversarile agricole se infiltreaza in lac; apele reziduale umane ajung si ele aici de zeci de ani, iar din 2019, consiliul districtual Waikato a permis pomparea in apa a apelor reziduale neconforme, alaturi de E.coli, azot si fosfor.
Lacul este acum atat de degradat incat nu exista modele clare pentru a-l readuce la o stare de sanatate, spune Ozkundakci. „Din cauza starii lacului, nici macar nu stiu cum ar putea arata starea finala, starea de reabilitare relevanta.”
Lacul Waikare reprezinta unul dintre exemplele care au ajuns cel mai departe, insa in intreaga Noua Zeelanda sunt amenintate toate cursurile de apa. In aproximativ 60% nu se poate inota, in proportie de 74% pestii de apa dulce sunt amenintati sau in pericol de disparitie si 95% din raurile care curg prin pasuni sunt contaminate de poluanti, efluenti sau exces de nutrienti. Problemele existente sunt agravate de criza climatica, ce provoaca precipitatii mai abundente, mai multe inundatii si temperaturi mai ridicate, toate acestea crescand sansele proliferarii algelor toxice si ducand la decese in masa a pestilor. „Schimbarile climatice vor exacerba unele dintre problemele existente. Trebuie sa existe o discutie despre ceea ce ar trebui facut”, spune Ozkundakci.
Consiliul districtual Waikato a aratat intr-o declaratie ca a luat masuri la Whangamarino, inclusiv „sprijin financiar in valoare de 5.000 de dolari pentru a ajuta echipajele care lucreaza in zona umeda sa ridice pasarile si pestii morti, pentru a reduce efectul asupra mediului”, si a mai aratat, de asemenea, ca elaboreaza un raspuns multi-agentie pentru a incerca sa anticipeze si sa reduca evenimentele de tip “apa neagra”. „Cautam permanent modalitati de a ne imbunatati mediile de apa dulce”, se arata in declaratie.
Cu toate acestea, grupurile care lucreaza in zonele umede si rauri spun ca este nevoie de mai mult.
„Au existat esecuri sistematice pe termen lung cu privire la politicile privind zonele cu apa dulce si o lipsa de implementare, care a cauzat degradarea severa a ecosistemelor noastre de apa dulce”, spune Jordan. „Desi nu exista o solutie rapida, consiliul regional Waikato trebuie sa analizeze la modul serios felul in care este gestionat sistemul”.
Malurile lacului Waikare sunt linistite si nemiscate, iar valurile aduc mizeria peste ierburile de pe mal. Nicio pasare nu zboara deasupra apei. „Cred ca ati vazut deja schimbari ireversibile in zona umeda”, spune Klee. „Va dura sute, daca nu mii de ani, pentru a corecta aceasta situatie. Nu stiu niciun lac, nicaieri, care sa fi fost recuperat din asa ceva…”, conchide el.
Foto: freepik
