O CURSĂ CARE PROMITEA SĂ NE OFERE MOMENTELE MULT AȘTEPTATE DUPĂ O AMÂNARE DE 11 ETAPE A AVUT UN ALT DEZNODĂMÂNT DECÂT CEL PRECONIZAT. PROBLEMELE DE MOTOR LA REPSOL HONDA LUI MARQUEZ ȘI O ALEGERE POATE NEINSPIRATĂ A PNEURILOR LA MOVISTAR YAMAHA AU FACILITAT OBȚINEREA VICTORIEI DE CĂTRE ANDREA DOVIZIOSO.
MOTO3
Clasa mică ne-a oferit o cursă plină de suspans, dar nu datorită duelurilor la vârf, ci a situațiilor mai puțin obișnuite în rândul protagoniștilor. A fost cursa în care liderul campionatului, Joan Mir, cel mai probabil campion mondial la finele sezonului, a fost aproape anonim, neavând în nici un moment acea sclipire de geniu cu care ne-a surprins în multe din cursele de până acum. Romano Fenati părea să aibă cursa sub control, dar pe final a început să piardă poziții. Alții care s-au aventurat în zona podiumului au avut parte de incidente neplăcute, așa cum a fost cazul lui Juanfran Guevara și Bo Bendsneyder, care s-au ciocnit și au atras finalul anticipat al cursei. Guevara ne-a dat ceva emoții cu posibilitatea unei accidentări serioase, dar medicii clinicii mobile ne-au asigurat că pilotul RBA este înafara oricărui pericol.
Cursa a fost dezastruoasă și pentru două din senzațiile campionatului curent, ambii piloți Platinum Bay Real Estate (Marcos Ramirez și Jaume Masia) fiind nevoiți să privească finalul întrecerii de la boxe.
De incidentul dintre Guevara și Bendsneyder a profitat Enea Bastianini, care pe ultima secțiune a circuitului a încercat să îl surprindă pe Aron Canet, dar fără succes. Pilotul Estrella Galicia #44 s-a aflat la conducere în mai multe momente ale cursei, ultimele tururi fiind controlate fără probleme în fața lui Bastianini și Jorge Martin. Joan Mir nu a putut trece de Gabriel Rodrigo, lider al unui grup de piloți printre care s-au aflat Livio Loi, Romano fenati și Andrea Migno.
Ceva mai în spate în pluton a impresionat un wild card britanic, Tom Booth-Amos, pilot Moto3 în cadrul British Superbike, acesta avansând în cursă până pe locul 21, după o plecare de pe locul 32, evoluția sa nefiind neapărat influențată de abandonurile petrecute în fața sa. John McPhee, deși a plecat în cursă de pe locul 4, nu a putut ține pasul cu fruntașii, terminând cursa abia pe locul 13, prea puțin față de ce au sperat localnicii din tribune.
La general, Joan Mir conduce ostilitățile fără prea mari emoții cu un total de 226 puncte, urmat de Aron Canet cu 162 de puncte, trecut în fața lui Romano Fenati ce a strâns după etapa britanică 160 puncte.
MOTO2
O dată cu avansarea spre clasa intermediară, au început să apară și dramele unor piloți angrenați în lupta pentru titlu. O primă surpriză neplăcută l-a avut protagonist pe Alex Marquez, care după căzătura încasată în timpul unui duel cu echipierul Franco Morbidelli a pierdut teren semnificativ în încercarea de a obține titlul clasei intermediare.
În ecuația victoriei nu au contat pe final nici Morbidelli, nici Luthi, supremația fiind disputată de Takaaki Nakagami, schimbat complet după șansa oferită de Lucio Cecchinello pentru 2018, și Mattia Pasini, italianul de la ItalTrans punând presiune serioasă pe japonez de-a lungul ultimului tur. Victoria a fost la îndemâna japonezului de la Idemitsu Honda Team Asia ce și-a stăpânit exemplar emoțiile pe ultimele viraje. Podiumul a fost completat de Franco Morbidelli, urmat la două secunde de Thomas Luthi.
Alex Marquez nu a abandonat lupta după căzătură, ci a revenit în cursă, reușind un loc 14, dar diferența dintre el și Morbidelli a urcat la 68 de puncte, ecart aproape insurmontabil în cele 6 etape rămase în calendar. Între cei doi la general se află Thomas Luthi cu 194 puncte, la 29 de puncte diferență față de Franco Morbidelli.
MOTOGP
Sesiunea Q2 a calificărilor s-a terminat într-o notă firească cu cei mai galonați 6 piloți în frunte. Îi includem aici și pe Jorge Lorenzo, care de multe ori merge mai bine în calificări decât în curse, printre aceștia întercalându-se și cei mai buni doi piloți privați: localnicul Cal Crutchlow, calificat pe locul 3 și teoretic aspirant la o victorie miraculoasă, respectiv Johann Zarco, de departe revelația sezonului curent.
Colegul de echipă al lui Zarco, Jonas Folger a încheiat topul 10 al calificărilor, top dominat de Marc Marquez și Valentino Rossi, italianul aflându-se înaintea startului 300 la clasa regină. Folger a scăpat motocicleta în decor într-un mod extrem de violent în warm-up și chiar dacă nu s-a aciidentat, doctorii nu i-au permis participarea în cursă.
Startul cursei l-a avut ca protagonist pe Valentino Rossi, ce a trecut rapid la conducere. În primele tururi, duelurile dintre Vinales, Marquez, Crutchlow și Dovizioso i-au asigurat ceva avans lui Rossi, însă în spatele italianului se pregăteau adevărate răsturnări de situație.
Maverick Vinales a mers pe o strategie riscantă, alegând să ia startul cu motocicleta echipată cu gumă soft pe spate, aceasta având unele oscilații în comportamentul de-a lungul celor 20 de tururi. Pe la jumătatea cursei, după un duel tranșat rapid de Marc Marquez, Maverick a părut că începe să se piardă în pluton, fiind depășit de Dovizioso și vânat asiduu de Cal Crutchlow. În ultimele tururi, deși pneurile se aflau la limita de uzură, ritmul motocicletei #25 a crescut, Maverick trecând de Valentino Rossi, italianul de la Yamaha fiind depășit după jumătatea cursei și de Andrea Dovizioso.
Astfel, pe final, victoria urma s-a decis între Dovizioso și Vinales, italianul fiind extrem de precis în evoluția sa pe pista din Anbion. Punctul culminant al cursei a fost abandonul lui Marc Marquez, în urma unei probleme de motor, acest lucru având reprcursiuni importante în clasamentul general, unde bătălia pentru locul 1 a devenit din ce în ce mai palpitantă.
Spre final, Aleix Espargaro, aflat în luptă pentru un eventual loc 10-11 cu Danilo Petrucci și Andrea Iannone, a ieșit larg înafara cursei, la revenirea pe pistă l-a atins pe Petrucci, însă lovitura de grație i-a fost dată pilotului Pramac de către Iannone, care nu a amai avut loc de frânare și i-a luat lui Danilo roata spate.
Triplul abandon a însemnat un loc 10 facil pentru Alvaro Bautista și el aflat în fața bornei celor 250 de starturi în toate clasele motomondialului și puncte bune pentru Pol Espargaro de la KTM, spaniolul având însă un moment jenant imediat după trecerea liniei de sosire. La coada grilei, Sam Lowes a sărbătorit semnarea contractului cu echipa Interwetten de la Moto2 bifând un nou abandon la ghidonul motocicletei Aprilia.
La general, Andrea Dovizioso a urcat pe prima poziție cu un total de 183 de puncte, pilotul Ducati având și cele mai multe victorii din sezon, anume 4. Pe următoarele locuri se situează Marc Marquez cu 174 puncte și Maverick Vinales cu 170, fiecare cu câte 3 victorii de etapă, locul 4 la general cu 157 de puncte revenindu-i lui Rossi.
Timp de două săptămâni până la etapa de la Misano, penultima rundă europeană, și Dani Pedrosa poate visa la rămânerea în lupta pentru titlu, acesta având un total de 148 de puncte.
Articol preluat de pe pitstops.ro
Foto: freepik