Renault F1, producătorul de motoare de Formula 1 care echipează inclusiv monoposturile echipei campioane, Red Bull Racing, a declarat pentru site-ul ESPN că este posibil ca propulsoarele sale turbo să ajungă foarte aproape de potenţialul maxim până la Marele Premiu al Canadei. Propulsorul Renault şi-a făcut debutul în sezonul 2014 cu stângul, iar echipele motorizate de francezi s-au străduit să obţină de la monoposturile lor performanţe cât de cât apropiate de cele ale rivalilor de la Mercedes. Pe lângă problemele mecanice, motoarele Renault s-au confruntat şi cu grave deficienţe pe partea de software de gestionare a motorului.
Pe circuitele unde puterea motorul este esenţială, cum este cazul celor din Bahrain sau China, propulsoarele Renault au fost depăşite de cele Mercedes la toate capitolele. Deşi francezii au înregistrat progrese privind fiabilitatea motoarelor, este clar faptul că există un deficit de performanţe faţă de propulsoarele Mercedes. Conform unor măsurători neoficiale, motoarele Mercedes dezvoltă în prezent aproximativ 80 de cai în plus faţă de cele Renault.Totuşi, directorul de operaţiuni pe circuit al Renault, Remi Taffin, afirmă că francezii ar putea extrage potenţialul maxim al unităţii cu ocazia Marelui Premiu al Canadei desfăşurat pe 8 iunie:
“Nu aş putea spune că este vorba de un optimism legat de schimbarea tipului de circuit. Încă ne aflăm sub imperiul realismului. Este însă corect să apreciem că pe circuitele din Barcelona şi Monaco puterea motorului nu va fi cel mai important element. Pe aceste circuite va conta foarte mult modul în care motoarele recuperează şi utilizează energia. În timpul cursei este foarte important ca unitatea propulsoare să funcţioneze la parametri optimi. Măcar avem trei săptămâni la dispoziţie – între cursa din China şi cea din Spania – pentru a putea lucra la motor şi este posibil ca înainte de cursa de la Montreal să ajungem foarte aproape de nivelul de performanţă de 100%.”
Întrebat dacă Renault poate recupera ecartul de performanţă şi fiabilitate faţă de Mercedes, Taffin a afişat un optimism rezervat declarând: „Este foarte dificil de spus deoarece atunci când ajungem la nivelul la care beneficiem de acelaşi nivel de energie pe tur, atunci totul se rezumă la puterea maximă dezvoltată. Iar puterea maximă e dificil de comparat. Singurul lucru pe care îl putem spune este că monoposturile motorizate de Mercedes sunt mai rapide în linie dreaptă aşa că presupun că beneficiază de un motor mai bun decât noi”.
Taffin a nu a negliat nici aspectul fiabilităţii, menţionând că este foarte important şi ca propulsorul Renault să permită monoposturilor să termine cursele şi nu doar să fie cel mai puternic pe hârtie. Desigur, fiabilitatea va deveni un subiect sensibil pentru Renault în contextul în care dorinţa de a îmbunătăţi performanţele este sinonimă cu introducerea unor componente noi pentru fabricarea motoarelor. Desigur, toate componentele noi au nevoie de timp pentru a fi testate şi pentru a-şi dovedi fiabilitatea aşa că Taffin recunoaşte că Renault se află pe drumul cel bun, dar este departe de a fi găsit panaceul universal pentru toate bolile de copilărie ale propulsoarelor sale V6 turbo.
Foto: freepik