Incidentul de la Grand Prix-ul Belgiei dintre Lewis Hamilton și Nico Rosberg a dominat primele pagini ale site-urilor și blogurilor auto, fiind analizat și reanalizat din toate perspectivele în cursul săptămânii trecute. În realitate, intenția lui Rosberg de a depăși nu poate fi penalizată atât de drastic, cel puțin nu la nivel de intenție ci mai degrabă la nivel de execuție. Așa cum preciza și fostul campion mondial Alain Prost (a cărui rivalitate istorică cu Ayrton Senna a produs incidente memorabile pe circuit) este foarte dificil sa vezi aripa deportantă din partea frontală monopostului din cockpit și pilotul german a făcut o eroare în evaluarea situației temându-se că va pierde o ocazie prețioasă de a prelua conducerea cursei în defavoarea principalului său rival la câștigarea campionatului. Lewis nu a dorit nici el să-i facă mai mult loc pentru că se află în urmărirea lui Rosberg în campionat și simte cum titlul de campion îi alunecă printre degete. Atâta timp cât managerul Toto Wolff și directorul tehnic executiv Paddy Lowe le-au permis celor doi piloți să concureze de pe poziții egale în beneficiul spiritului de competiție și al spectaculozității, este de așteptat ca Rosberg și Hamilton să profite din plin de această libertate. Riscul generat de incidentul de la Spa Francorchamps era ca Lowe și Wolff să le impună celor doi o disciplină tactică sub forma ordinelor de echipă. La urma urmei, Daniel Ricciardo (Red Bull) devine o amenințare tot mai mare prin prisma rezultatelor recente iar Mercedes a pierdut o dublă (locul 1 și 2) aproape garantată în Belgia care i-ar fi asigurat un avans liniștitor în clasamentul constructorilor.

elgeka

Pentru moment, Wolff și Lowe au decis să-i cheme la ordin pe cei doi piloți la baza din Brackley și să le dea un ultimatum: vă puteți înfrunta în mod corect fără ordine de echipă însă repetarea incidentului din Belgia nu va fi tolerată. Confruntați cu perspectiva unor măsuri disciplinare care ar ucide și suspansul din campionat, cei doi piloți au îngropat securea războiului și s-au întrecut în declarații împăciuitoare. Hamilton, cel care a pierdut puncte prețioase în cursa din Belgia fiind obligat să abandoneze, a declarat că a discutat despre problemele existente cu Rosberg și că a ajuns la concluzia că s-au făcut greșeli de ambele părți și nu mai este loc de acuze. Pilotul  britanic a subliniat faptul că el și Rosberg formează o echipă care câștigă și pierde împreună. În același timp, Rosberg și-a asumat responsabilitatea pentru incidentul din Belgia și și-a cerut scuze pentru eroarea sa în a judeca contextul depășirii. Mercedes a precizat că în cazul germanului s-au aplicat măsuri disciplinare fără a se oferi însă detalii suplimentare.

Într-o declarație oficială citată de site-ul ESPN F1 Mercedes-Benz a precizat: „Lewis și Nico înțeleg și acceptă regula numărul 1 a echipei: nu trebuie să existe niciun contact între cele două monoposturi ale echipei noastre pe circuit. Li s-a subliniat că un alt incident de acest tip nu va fi tolerat. Nico și Lewis sunt piloții noștri și avem încredere deplină în ei. Acestora li se oferă în continuare libertatea de a concura în mod liber pentru campionat”.

Ramâne de văzut cât de sinceri sunt cei doi piloți și cum își vor stăpâni aceștia instictele pe circuit. Pentru moment, scena împăcării lor aduce aminte de situațiie în care doi jucători de fotbal se lovesc pe teren și apoi se înjură sau se bruschează pentru ca în final să dea mâna obligați de arbitru la o împăcare rapidă. La îndepărtarea arbitrului jucătorii își transmit mesaje subtile și “promisiuni” pentru întâlnirile viitoare de pe gazon.

Foto: freepik