Anul 2021 a avut planificate doua debarcari pe planeta Marte. Prima dintre acestea a avut loc deja la finele lunii februarie, atunci cand rover-ul Perseverance al NASA a intrat in atmosfera planetei. Cea de-a doua va fi amartizarea roverului Tianwen din China, programata pentru luna mai. Ambele misiuni au ca scop cautarea semnelor de viata pe aceasta planeta.
Dar cum ne putem asigura ca atunci cand astronautii nostri ajung pe suprafata Planetei Rosii, nimic nedorit nu aterizeaza odata cu ei? Daca nu suntem atenti, am putea raspandi tot felul de forme de viata – ca in 2019, cand o nava spatiala s-a prabusit pe suprafata Lunii cu o incarcatura de forme de viata minuscule, aproape indestructibile, numite tardigrade.
Vestea buna este ca avem politici si legi care pot impiedica asta. De fapt, exista o intreaga sectiune a legii spatiale, numita protectie planetara, conceputa pentru a preveni contaminarea planetelor, satelitilor, cometelor si asteroizilor.
Timp de 50 de ani, organizatiile guvernamentale s-au rezumat la regulile si legile general acceptate. Insa acete organizatii nu mai sunt singurii jucatori din acest joc, in ultima perioada un numar tot mai mare de misiuni spatiale comerciale decoland de pe Terra.
Protectia planetara
Exista doua variante de protectie planetara, prima dintre acestea referindu-se la contaminarea altor planete cu materialul luat de pe Pamant. Aceasta varianta protejeaza orice viata care ar putea exista pe acele planete, insa – pe de alta parte – inseamna si ca oamenii de stiinta pot fi destul de siguri ca orice semne de viata pe care le descopera sunt de fapt semne ale vietii „extraterestre” si nu transplantate de pe Pamant.
Pentru a obtine protectia planetara, camerele in care sunt facute si asamblate navele spatiale sunt unele dintre cele mai curate locuri de pe Pamant. Instalatiile sunt testate in mod regulat pentru orice fel de contaminare biologica si adesea dau rezultate surprinzatoare.
In 2013, un tip complet nou de bacterie a fost descoperit in doua camere curate aflate la o distanta de aproximativ 4000 de km. Forma de viata, care supravietuia mancand foarte putin, nu a mai fost gasita nicaieri in alta parte pe Pamant.
A doua forma de protectie planetara protejeaza Pamantul de contaminare cu material extraterestru care ajunge pe Terra in navele spatiale. In 1969, cand astronautii de pe Apollo 11 au aterizat inapoi pe Pamant, acestia au petrecut trei saptamani in carantina, pentru a fi siguri ca nu au adus nimic periculos de pe Luna. Neil Armstrong si-a sarbatorit chiar cea de-a 39-a aniversare in carantina.
De atunci stiinta a invatat mult mai multe despre Luna si in general se considera ca nu are microbi. Sansele de a aduce ceva inapoi pe Pamant ar fi mult mai mari daca misiunile ar aduce probe sau oameni inapoi de pe Marte.
Legile
Protectia planetara are o istorie indelungata. Comisia pentru Cercetare Spatiala (COSPAR), o organizatie internationala non-guvernamentala, a inceput sa discute pe acest subiect inca din anii 1950, atunci cand misiunile planificate pe Luna au iscat ingrijorare cu privire la riscul ca o posibila contaminare sa afecteze investigatiile stiintifice ulterioare.
De atunci, politica de protectie planetara COSPAR, cu orientarile si recomandarile sale stiintifice, a devenit „standardul de aur” recunoscut la nivel international. Ea clasifica planetele si satelitii pe baza potentialului lor de viata sau a semnelor de viata, din trecut sau din prezent. Cu cat potentialul de viata este mai mare, cu atat si masurile de protectie sunt mai mari. Conform acestei clasificari, Marte este mai bine protejat decat luna.
Ceea ce inseamna ca misiunile pe corpuri ceresti apartinand unei categorii superioare necesita mai multa sterilizare pentru a asigura mai putine contaminari potentiale in timpul calatoriei. Protectia planetara poate influenta chiar si planurile privind sfarsitul de viata al misiunilor. Astfel, Sonda Juno a NASA va fi prabusita pe Jupiter in luna iulie, pentru a evita contaminarea potentiala a Europa sau a oricarui alt satelit.
Insa ca si produs al unei organizatii non-guvernamentale, politica COSPR nu are o forta juridica obligatorie, fiind de fapt ceea ce avocatii numesc “lege soft”. Cu alte cuvinte nu are forta unui acord juridic dar este totusi recunoscuta ca si recomandare importanta ce ar trebui urmata.
Avem, insa, obligatia – conform legislatiei internationale – sa evitam contaminarea daunatoare a spatiului cosmic, a Lunii si a altor corpuri celeste, ca si a Pamantului. Aceasta obligatie este o urmare a Tratatului Spatiului Cosmic, din anul 1967. Desi tratatul prevede evitarea “contaminarii daunatoare”, el nu defineste exact acest concept. Cu toate acestea, ultimii 50 de ani stabilesc o asteptare destul de mare cu privire la respectarea acestor principia si de catre misiunile viitoare.
In plus, exista un aspect social si moral al obligatiei. Cercetatorii spatiali se asteapta ca misiunile sa respecte principiile de protectie planetara, incalcarea lor implicand si oprobriul comunitatii stiintifice.
Zborurile spatiale non-guvernamentale
Zilele in care spatiul de dincolo de orbita Pamantului erau explorate doar de catre operatiunile stiintifice guvernamentale se apropie de final. Companiile private se aventureaza si ele din ce in ce mai departe de planeta noastra. Incercarea de aselenizare din 2019, care a contaminat probabil Luna, a fost a unei companii private numite SpaceIL. Iar SpaceX a lui Elon Musk are si ea in plan sa lanseze misiuni catre Marte.
Aceasta nu inseamna, insa, ca spatiul va deveni un fel de vest salbatic fara legi, pentru ca statele sunt responsabile pentru actiunile cetatenilor lor in spatiul cosmic. Fiecare stat trebuie sa autorizeze si sa supervizeze in mod continuu aceste activitati. Daca sunt aduse pagube, statul este cel raspunzator, nu compania privata. Insa multe state includ polite de asigurare ca parte a acordarii licentei.
Viitorul
Este dificil de prezis cum se va sfarsi totul, mai ales daca ne gandim ca nu exista precedent relevant. Cu toate acestea, abordarea generala adoptata pana acum de autoritatile americane este una incurajatoare.
Recent, NASA si-a actualizat politica de protectie planetara pentru a stabili in mod explicit ca ea reprezinta punerea in aplicare a obligatiilor SUA in temeiul Tratatului privind Spatiul Cosmic. Pornind de la acest fapt, este rezonabil sa presupunem ca orice licenta oferita de SUA va necesita aderarea la politica de protectie planetara a NASA, care se aliniaza in general cu politica COPSAR.
Desigur, nimic nu garanteaza ca acest lucru va fi mentinut pentru totdeauna. Au existat deja incercari din partea unor reprezentanti ai Congresului SUA de a excepta actorii privati de la cerintele legate de protectia planetara, ca parte a unui proiect de lege din anul 2018, menit sa reduca “povara normativa” asupra industriei comerciale spatiale. Aceste eforturi nu au avut sorti de izbanda, insa sustinatorii lor ar putea incerca din nou.
Protectia planetara este importanta pentru mentinerea valorii stiintifice a spatiului cosmic, insa interesul stiintific nu este singurul motiv pentru explorarea spatiului cosmic – mai sunt multe altele. Ramane de vazut catre ce parte inclina balanta, insa este o dezbatere care necesita o ampla participare.
Foto: freepik
