Conform publicației online Automotive News Europe, Albert Biermann, inginer șef al reputatei divizii M Gmbh a BMW a fost recrutat de Hyundai Motor pentru a coordona dezvoltarea de modele performante și îmbunătățirea manevrabilității și ținutei de drum a automobilelor produse de coreeni. Biermann va fi și un consilier privind strategia de produs și marketing pentru piața europeană urmând să deschidă drumul Hyundai către piața de automobile premium de pe vechiul continent.

 bierman

Saga diviziei M a BMW a început în anii 70 cu modelul BMW M 3.0 CSL Coupe și a continuat cu mașini care au definit pedigree-ul sportiv al constructorului bavarez precum M1, M3 sau M5. Practic, M Gmbh reprezintă vârful tehnologiei și sportivității mărcii BMW așa că recrutarea inginerului șef al acestei organizații ilustrează ambițiile înalte ale coreenilor. Biermann va ocupa poziția de               Vice-Președinte Executiv (EVP) al Hyundai urmând să fie al doilea executiv european care ocupă o funcție atât de importantă după designerul șef Peter Schreyer, venit de la rivalul BMW, Audi. Într-un comunicat de presă, coreenii au oferit mai multe detalii despre responsabilitățile lui Biermann în cadrul companiei: “(Biermann) se va ocupa de dezvoltarea vehiculelor ultra-performante și va coordona activitățile de cercetare privind performanța, siguranța, antifonarea, fiabilitatea și dezvoltarea sistemelor.”

În vârstă de 57 de ani, Albert Biermann are în spate o carieră de 30 de ani la BMW. Începând din aprilie 2015, acesta se va muta la Seul în Coreea pentru a-și desfășura activitatea în cadrul centrului de dezvoltare a performanței din metropola coreeană. Numirea lui Biermann vine în contextul în care Hyundai și Kia încearcă să-și poziționeze mărcile mai aproape de zona premium și să-și construiască o reputație mai bună pe piața din Europa.  Totodată, Hyundai trebuie să facă față pe piața locală din Coreea presiunii tot mai mari exercitate de mărcile premium de import (printre care se numără și BMW).

Este clar faptul că experiența lui Biermann este esențială pentru Hyundai Motor în tentativa sa de a se poziția mai sus pe piață și de a-și îmbunătăți marjele de profit și poate reprezenta chiar o lovitură de imagine.

 

 

Foto: freepik